Când eram ado­les­cent în­cer­cam să-mi ima­gi­nez cum teh­no­lo­gia va schimba lu­mea în care trăim și mi se pă­rea ab­so­lut ex­tra­or­di­nar să-mi în­chi­pui cum ro­boți in­dus­triali vor pro­duce tot ceea ce oa­me­nii au ne­voie. În­chi­pu­iam li­nii auto­ma­ti­zate de fa­bri­ca­ție care ar fi pro­dus auto­mo­bile și haine și mo­bilă și orice alt­ceva. O sin­gură în­tre­bare apă­rea din când în când și-mi strica fan­te­zi­ile: ce vom face noi, oa­me­nii, în timp ce ma­și­nile vor produce?

Vom dezvolta alte li­nii de pro­duc­ție – îmi răs­pun­deam. Da, dar la un mo­ment dat vor fi în­de­a­juns – ce fa­cem apoi? Vom cer­ceta alte teh­no­lo­gii, gă­seam re­pede so­lu­ția. Da, dar nu toți avem in­te­li­gența și pri­ce­pe­rea de a cer­ceta. Ne vom ocupa de artă și spi­ri­tu­a­li­tate – în­cer­cam o ul­timă sal­vare. Poate, dar cu ce bani ne vom cum­păra atunci mo­bila și auto­mo­bi­lul și casa? Vom primi bani pen­tru că ci­tim și pic­tăm? Hmmm. Pe un­deva pe aici mă încurcam.

Ade­vă­rul e că re­a­li­ta­tea de azi a luat‑o mult îna­in­tea ima­gi­na­ției mele de co­pil. S‑a ajuns la per­for­manțe teh­no­lo­gice care erau aproape de ne­con­ce­put acum 30–40 de ani. Cre­ie­rele câ­torva oa­meni in­te­li­genți au con­ce­put tot fe­lul de ma­și­nă­rii și echi­pa­mente cu care oa­meni mai pu­țin in­te­li­genți au pro­dus di­verse bu­nuri, pe care alți oa­meni le-au uti­li­zat sau con­su­mat. Tot mai frec­vent pro­duc­ția n‑a mai avut ne­voie de prea mulți oa­meni, așa că lo­cu­rile de muncă au scă­zut. Dar răs­pun­sul la în­tre­ba­rea pe care mi‑o pu­neam atunci pare la fel de com­pli­cat de dat și azi. Se pare că la asta nu s‑a gân­dit ni­meni sau, dacă s‑a gân­dit, nu s‑a gă­sit un răspuns.

Par­tea proastă e că nu doar lo­cu­rile de muncă s‑au îm­pu­ți­nat, ci că în lipsă de ocu­pa­ții pro­duc­tive am in­ven­tat tot fe­lul de ne­ro­zii pe care le prac­ti­căm drept pro­fe­sii. De pildă bro­ker de bu­rsă – adică să sus­ții că pro­duci va­loare fără să mun­cești. Sau cer­ce­tă­tor bri­ta­nic care stu­di­ază efec­tul elas­ti­cu­lui de la chi­loți asu­pra in­ter­pre­tă­rii ro­ma­ne­lor lui Pro­ust – se pare că dacă te strâng chi­lo­ții nu în­țe­legi li­te­ra­tura. Glu­mesc și nu prea – am îm­pins unele lu­cruri mult prea de­parte, doar de dra­gul de a ne da ceva de fă­cut. Vorba pri­e­te­nu­lui meu Alin: ce fac unii când n‑au ce face…

În plus mi se pare că în fe­lul ăsta ne tâm­pim tot mai tare, pen­tru că nu mai avem în fața noas­tră nici un fel de pro­vo­care in­te­lec­tu­ală. În tre­cut multe lu­cruri le fă­cea fi­e­care în pro­pria casă: mi­cul mo­bi­lier, cro­i­to­ria sim­plă, mi­cile re­pa­ra­ții, gă­ti­tul, mu­ră­tu­rile, creș­te­rea unor ani­male. Toate as­tea te so­li­ci­tau și in­te­lec­tual, tre­buia să gă­sești so­lu­ții, să în­veți anu­mite de­prin­deri, să cu­noști re­gu­lile și să le ur­mezi, dar să și ino­vezi une­ori. As­tăzi to­tul se poate face fără nici un fel de de­prin­dere șî fără să tre­bu­iască să îți pui cre­ie­rul în miș­care (de­cât poate la un nivel mi­ni­mal): te duci la ma­ga­zin și cum­peri to­tul gata fă­cut – mo­bila, hai­nele, mân­ca­rea pre­pa­rată, puiul sau mu­ș­chiul de porc în ca­se­rola de plastic.

Ci­team un­deva că gă­ti­tul, de pildă, a fost și el un fac­tor de dezvol­tare in­te­lec­tu­ală, mai ales în zo­nele unde mân­ca­rea era mai di­fi­cil de pro­cu­rat și ne­ce­sita pre­lu­crare și con­ser­vare îna­inte de a fi con­su­mată. Cre­ie­rul uman s‑a dezvol­tat și pen­tru că a tre­buit să ima­gi­neze me­tode de a‑și cul­tiva hrana și de o pre­lu­cra și con­serva apoi ali­men­tele pen­tru a su­pra­vie­țui. Mo­de­lul gos­po­di­nei care își hră­nește fa­mi­lia, al gos­po­da­ru­lui care cul­tivă plante și crește ani­male au fost în­lo­cu­ite de băr­bați și fe­mei care se suie în ma­șini, merg la ser­vi­cii, în­vârt hâr­tii și vor­besc des­pre no­țiuni abs­tracte pe care de multe ori nici nu le în­țe­leg prea bine, pri­mesc bani pen­tru asta, iar la dru­mul de în­toar­cere își cum­pără mân­ca­rea gata fă­cută, în pungi de plas­tic. Sunt ei mai in­te­li­genți de­cât cei care pro­du­ceau to­tul cu mâi­nile și min­tea lor? Eu cred că nu.

În fi­nal, opi­nia foarte in­te­re­santă a lui Nicho­las Carr, des­pre cum teh­no­lo­gia ne afec­tează mo­dul de a gândi.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.