În ce (mai) cred românii

Povestea demisiei lui Raed Arafat nu s‑a încheiat încă. Micul cutremur pro­dus de ea a fost îndea­juns, se pare, pen­tru a crea niște val­uri seis­mice, care deo­cam­dată se man­i­festă mai mult pe Face­book si prin presă. La Cluj și Târgu Mureș au ieșit niște oameni în stradă. Rămâne de văzut dacă există o mobi­lizare mai serioasă în București, dis­eară la 19:00, în Piața Uni­ver­sității.

Citesc pe diverse bloguri opinii despre această întâm­plare și observ că există câteva șabloane de dez­batere:

  • de ce a demi­sionat Arafat atât de repede, de vreme ce legea era doar în dez­batere pub­lică și încă putea fi amen­dată?
  • de ce subiec­tul de revoltă pub­lică se lim­itează la SMURD, când de fapt e vorba de întregul sis­tem de med­i­cină de urgență?
  • de ce se vor­bește despre des­fi­ințarea SMURD când în real­i­tate se prop­une doar punerea lui în con­curență cu oper­a­tori pri­vați?
  • de ce se pre­supune a pri­ori că lucrurile vor merge mai prost cu oper­a­tori pri­vați?

La toate aceste între­bări se dau răspun­suri ameste­cate , care sar de la o prob­lema la alta și, mai ales, por­nesc de la un set de prejudecăți pe care fiecare din­tre noi le avem.

Observ că sunt unii care sunt fanii necondițion­ați ai pri­va­tizării, declarându-se con­vinși că statul nu e un bun ges­tionar. Ei susțin că Arafat a demi­sionat ca să facă niște jocuri politice, că de fapt SMUR­Dul nu se des­fi­ințează, că punerea în con­curența e benefică și că se poate con­trola cal­i­tatea prestației pri­vaților. În prin­cipiu e ade­vărat că statul s‑a dovedit un man­ager prost, dar nu înseamnă că pri­va­ti­zarea e sin­gura soluție. Plus că tre­buie să te asig­uri că soluția pri­va­tizării nu aduce prob­leme noi pe care până atunci nu le aveai.

De partea cealaltă sunt susțină­torii SMUR­Du­lui, care îl ridică în slăvi pe Raed Arafat, admiră integri­tatea doved­ită prin demisie, con­fundă puțin SMUR­Dul cu întreg sis­temul de med­i­cină de urgență și susțin că oper­a­torii pri­vați vor com­plota mai întâi să scoată ser­vici­ile de stat în afara lic­i­tați­ilor și vor insti­tui apoi un nou monopol, de data asta pri­vat, care va avea cos­turi mai mari.

Eu cred că există inex­ac­tități și de o parte și de alta. Fanii pri­va­tizării au drep­tate în prin­cipiu, dar nu au drep­tate în Româ­nia. Susțină­torii lui Arafat sim­pli­fică lucrurile pen­tru a‑și susține cauza, dar pe fond cred că au drep­tate să reacționeze așa. Să mă explic.

Furnizarea ser­vici­ilor de urgență este un busi­ness foarte bun. Ai, n‑ai inter­venții, îți primești banii. Per­son­alul cal­i­fi­cat există deja pe piață, mai rămâne prob­lema dotărilor cu care tre­buie să lucrezi. Tre­buie să investești și nu e vorba de bani puțini. Dacă prestația se obține prin lic­i­tații atunci tre­buie să te asig­uri cumva că vei câștiga, pen­tru ca nu poți să te prez­inți la lic­i­tație fără ambu­lanțe și per­sonal, dar nici nu ai vrea să investești dacă nu câștigi. În Româ­nia zilelor noas­tre dilema asta se rezolvă așa: cei care vor să intre în busi­ness se înțe­leg între ei și-și împart “caș­cav­alul” – aici mă bag eu și tu vii cu preț mare, din­colo te bagi tu și vin eu cu preț mare. O dată împărțirea făcută, tre­buie elim­i­nați com­peti­torii nedoriți. Asta se poate face prin manip­u­larea cai­etu­lui de sarcini – aran­jezi prin șpăgi să scrie în caiet că ofer­tanții tre­buie să îndeplin­ească anu­mite cri­terii, cât mai log­ice cu putință, dar pe care știi că doar cei care fac parte din car­tel le îndeplinesc. Chesti­ile astea se pregătesc cu min­uțioz­i­tate, une­ori cu mult timp înainte, adică se plan­i­fică să apară legea la un moment dat, iar ben­e­fi­cia­rii ei se apucă de făcut diverse chestii care să le asig­ure con­for­mi­tatea, aparent ilog­ice și neprof­itabile, cu șase luni sau chiar un an înainte. La momen­tul potrivit apare legea, se scoate cai­etul de sarcini pre­fab­ri­cat și se prez­intă și “con­curenții”. Tre­aba e legală, imposi­bil de demon­tat, suc­ce­sul e garan­tat.

Raed Arafat spune că în prima fază pri­vații vor veni cu prețuri mici ca să scoată SMUR­Dul din joc. Foarte prob­a­bil. Cum pot face însă asta? Fie acceptă niște pierderi inițiale, până la pre­lu­area con­trolu­lui, fie coboară stan­dar­dul de cal­i­tate. În cel de-al doilea caz se poate obiecta că autori­tatea de regle­mentare va veg­hea să nu se coboare cal­i­tatea sub un prag de accept­abil­i­tate, împiedicând ast­fel scăderea prețu­lui pe seama pacienților. Dar pen­tru prima metodă nu prea există apărare. Dacă lic­i­tația se face pe doi ani, imaginați-vă că SMUR­Dul nu-și mai acop­eră decât 50% din capac­i­tate. Ce face cu ceilalți oameni? Prob­a­bil îi con­ce­di­ază, iar ei vor fugi la oper­a­torii pri­vați, care îi vor aștepta cu brațele deschise. În urmă­toarele lic­i­tații schema se repetă, până când SMURD este scos com­plet. Dotările SMURD se cumpără la prețuri mici, cu ocazia fal­i­men­tu­lui struc­turii. Monopolul pri­vat este rezol­vat. Arafat zice că în 3–4 ani, eu zic că depinde de durata pe care se face lic­i­tația, pen­tru că va lua 3–4 iter­ații până SMURD va fi scos din joc. Așadar, la început e mai rentabil pen­tru pri­vați să se facă lic­i­tații dese, anuale dacă se poate. Apoi “se con­stată” că e mai bună sta­bil­i­tatea și se vor orga­niza pe câte 4 ani. După ce SMURD e scos din joc, pri­vații vor începe să se plângă că nu-și acop­eră cos­turile și vor amenința că se retrag. Românii nu pot sta fără med­i­cină de urgență, nu? Deci vom plăti.

Toată schema asta se bazează pe mulți ani de obser­vație a antre­prenoru­lui român. Provenind din zona bișnițar­ilor, învâr­ti­to­rilor și com­bi­na­to­rilor, prin­ci­pala lor pre­ocu­pare este să dea țepe altora. Iar stat­u­lui cu atât mai mult, mai ales că acolo au și largul con­curs al cla­sei politice, care are nevoie de finanța­tori pen­tru cam­pani­ilor elec­torale. Și ca să vedeți că lucrurile nu sunt deloc întâm­plă­toare, dimineață la radio am auzit că presta­torii de ser­vicii de ambu­lanță pri­vați (BGS, Scorseze, Puls etc) au declarat că sunt oricând gata să facă ser­vicii de urgență. Ca să vezi, au exact dotările nece­sare pe care și le-au cumpărat, doar așa, ca chestie. Așa e antre­prenorul român, pre­văză­tor — mai bine să pris­osească decât să ne tre­buiască, nu?

Cred că sol­i­dar­i­tatea în jurul lui Raed Arafat are o altă miză. Una mai impor­tantă chiar și decât SMURD sau ser­vici­ile med­icale de urgență. Ade­vărata miză este dacă soci­etatea civilă este capa­bilă să reacționeze la bătaia de joc pe care clasa politică o numește de douăzeci de ani guvernarea României. Dacă românii pot să se ridice în picioare și să spună stop fur­tu­lui, incom­pe­tenței și impos­turii. Chiar dacă pre­tex­tul este un pales­tin­ian iras­ci­bil și tem­pera­men­tal, cu prea mult ego. Chiar dacă imag­inea de pro­fe­sion­ist impeca­bil care i s‑a creat nu e 100% jus­ti­fi­cată. Nu e rel­e­vant. Rel­e­vant e să răspun­dem la între­barea: mai cred românii în com­pe­tență și pro­fe­sion­al­ism?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Iar episo­dul mi‑a fost de folos în lep­ă­darea totală de Băs­escu.
    Te lep­ezi de el?
    Mă leped.
    Şi de toate lucrurile lui?
    Mă leped.
    Şi de toţi slu­ji­torii lui?
    Mă leped.
    Şi de toată slu­jirea lui?
    Mă leped.
    Şi de toată tru­fia lui?
    Mă leped.

  2. Alice

    Cred că soci­etatea care se revoltă ştie foarte bine de ce o face.
    Miş­carea "SMURD" e o con­venţie. Pen­tru că miş­carea tre­buia să aibă un nume. Şi atunci i s‑a spus SMURD.

    Sol­i­dar­i­tate
    Moral­i­tate
    Uni­tate
    Respon­s­abil­i­tate
    Drep­tate

    • Sorin Sfirlogea

      Mă fer­esc deo­cam­dată de cuvinte mari, s‑ar putea să pară deplasate peste ceva timp. Hai să vedem exact cum se final­izează această isto­rie și apoi vom putea spune dacă a fost într-adevăr vorba de sol­i­dar­i­tate, moral­i­tate, respon­s­abil­i­tate. Sau doar ne-am dorit noi să fie.

  3. Alice

    Da, şi pe mine m‑au pasionat eveni­mentele din ultimele zile, prin urmare, le-am urmărit şi mi-am for­mat şi nişte păreri.
    1. Raed Arafat ştie ce face şi mai ales ŞTIE CU CINE ARE DE‑A FACE. Decizia nu mi se pare prip­ită, povestea e veche, vezi TEDxBu­curesti, 2009.
    http://www.youtube.com/watch?v=N_eZjikMNC4
    A avut timp destul să cugete la schim­bare, la amenintare.
    E o decizie asumată şi în cunoşt­inţă de cauză, şi aceea de a susţine proiec­tul şi aceea de a demi­siona.
    2. Raed Arafat are drep­tul şi dato­ria să-şi apere proiec­tul. Oricine a făcut ceva, cât de mic, pe lumea asta, ştie că se dez­voltă un ataşa­ment teri­bil faţă lucrul mâinilor tale, că e greu când vine cineva şi vrea să-ţi strice jucăria.
    3. Marele lui merit, din­colo de acela de a crea insti­tuţii — mare lucru, rar lucru — e acela ca ne‑a exer­sat SOLIDARITATEA. Atunci şi acum. Atunci, când a creat Fun­daţia Smurd şi a început colectarea celor 2%. Acum, când oamenii se adună pen­tru o idee, pen­tru un ideal.

    P.S. Nu ştiu câtă lume ar mai redi­recţiona 2% către un SMURD "pri­vat".


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu