Așa suntem noi, băieții

Marți seară, la sală. Mai mulți puști de vreo 10–11 ani au venit în ves­tiar de la piscină. Doi din­tre ei, evi­dent amici, sunt mai în vervă:

- Bă, tu aveai chef de antre­na­ment azi?

- Jumi-juma. Da’ când am ajuns aici, mi‑a venit che­ful de înot.

- Mda, și eu…

Se pregătesc de duș, își dau jos slipii.

- Bă, ce mică o ai….

- Da, bă, știu.

Pauză ușor jenantă. Con­ver­sația tre­nează. Cel cu aia mică revine:

- Auzi, știi că sunt oameni care pot să și‑o facă mare sau mică, cum vor. Nu e ușor, tre­buie să te con­cen­trezi.

- Da ?!?

- Da. Eu, când vin la antre­na­ment, mă con­cen­trez pe drum să mi‑o fac mică.

- Da? De ce?

Tăcere.

- Așa vreau eu.

- Da’ ia fă‑o mare acum.

- Nu se poate, bă, că nu e bine să o faci mare când o ai mică.

- De ce?

- Că nu e bine…

Din nou lin­iște. Cel cu aia mică, mai con­traat­acă o dată:

- Bă, tu ai zbu­rat vre­o­dată la Pres­i­dent Club?

- Ce‑i aia? Busi­ness class?

- Nu, bă. Pres­i­dent Club. Când ai două bagaje.

- A, da, dacă e cu două bagaje are tata…

- Da’ de câte ori ai zbu­rat până acum?

Cap­cana e întinsă. Dacă pro­nunță un număr, celălalt va zice unul mai mare. L‑a încuiat.

- Nu știu. De multe ori, n‑am numărat…

- Eu am zbu­rat de peste 100 de ori.

Tonul e superior-concluziv. Vic­to­ria pare asig­u­rată. Tac amân­doi câteva clipe, apoi se îndreaptă spre dușuri.

- Bă, da’ ce mică o ai!


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu