Din când în când mass-me­dia ro­mâ­nească scoate în prim-plan pro­blema pen­si­i­lor de mi­li­tar și ne dă exem­ple de “oa­meni care și-au ser­vit pa­tria” timp de trei­zeci și ceva de ani și care acum sunt ne­drep­tă­țiți prin mi­c­șo­ra­rea pen­si­i­lor. Și de fi­e­care dată ches­tia mă ener­vează te­ri­bil. De data asta însă fac gă­lă­gie. Adică scriu.

Pen­tru în­ce­put să eli­mi­năm orice con­fu­zie: nu mă bu­cură atunci când aud că unor oa­meni aflați la pen­sie li se re­duc ve­ni­tu­rile. Bă­trâ­nii sunt mai vul­ne­ra­bili de­cât ori­care din­tre noi toți în Ro­mâ­nia ac­tu­ală, din două mo­tive: în­tâi pen­tru că aproape nici unul din­tre ei nu are nici o ca­li­fi­care po­tri­vită vre­mu­ri­lor de acum, apoi pen­tru că an­ga­ja­to­rii dis­cri­mi­nează des­tul de evi­dent pe cei aflați la vâr­sta a treia. Așa că mi s‑ar pă­rea nor­mal să avem com­pa­siune și so­li­da­ri­tate pen­tru ge­ne­ra­ți­ile care au mun­cit ma­jo­ri­ta­tea vie­ții în co­mu­nism – e ade­vă­rat că au pă­ca­tele lor, că une­ori ne trag îna­poi prin ide­ile lor pro­let­cul­tiste, că s‑au în­vă­țat să existe un stat de tip tă­tuc care are res­pon­sa­bi­li­ta­tea tu­tu­ror, dar to­tuși… Sunt până la urmă pă­rin­ții și bu­ni­cii noș­tri.

Când vine însă vorba des­pre mi­li­tari și aud ex­pre­sia șa­blo­nardă cu ser­vi­tul pa­triei, uit de ce am spus mai îna­inte. Mă ia așa cu un ver­tij. Păi, frați ro­mâni, chiar ni s‑a pus pâ­cla pe cre­ier? Chiar am ui­tat ce s‑a în­tămplat în ul­ti­mii 65 de ani? Vă spun eu: a fost pace! N‑a fost nici un răz­boi, nici un de­ranj. Domnii ofi­țeri și sub­o­fi­țeri au mers în uni­tate, au muș­tru­luit niște mi­li­tari în ter­men, au luat câte o mică șpagă ca să dea o în­vo­ire în oraș sau o per­mi­sie acasă și s‑au în­tors te­feri și ne­vă­tă­mați la lo­cu­in­țele lor. Care lo­cu­ințe le aveau gra­tuit de la stat. La fel ca și îm­bră­că­min­tea, în­căl­ță­min­tea, bi­le­tele de tren, bi­le­tele în sta­țiuni și la mare, mân­ca­rea de la prănz din po­pota uni­tă­ții. Plus sa­la­riu con­form cu gra­dul. Plus solda. Plus pen­sio­na­rea la o vâr­stă mult mai mică de­cât cei­lalți an­ga­jați. Ce res­pon­sa­bi­li­tăți di­fi­cile au avut? Nici una. Ce gre­u­tăți i‑au apă­sat? Nici una. Atunci de ce e ne­voie să îi pri­vim cu ad­mi­ra­ție, să îi tra­tăm di­fe­ren­țiat? Sunt o mie de me­se­rii mai grele și mai com­pli­cate de­cât aceea de ofi­țer în Ro­mâ­nia.

Cine a fă­cut ar­mata își mai amin­tește cu si­gu­ranță des­pre cum era viața de APVist, cum se spu­nea. Ar­mată Pe Viață era un fel de frondă îm­po­triva ce­lor care aveau această me­se­rie, un fel de in­sultă fără obiect pen­tru că ei nu o per­ce­peau așa. Pen­tru re­cru­tul so­sit în uni­ta­tea mi­li­tară, viața de pri­va­țiuni care urma era o pe­deapsă de care ar fi fă­cut aproape orice ca să scape. Pen­tru ofi­țeri și sub­o­fi­țeri, nu. Ve­neau di­mi­neața “la pro­gram”, cum se spu­nea, urma ra­por­tul de di­mi­neață, ac­ti­vi­tă­țile cu trupa, prân­zul la po­potă, încă un pic de ac­ti­vi­tate și apoi acasă. La pa­tru după-masa nu mai era nici urmă de ei, cu ex­cep­ția ce­lor care rămâ­neau de ser­vi­ciu. O dată pe an tre­bu­iau să meargă la munci agri­cole cu sol­da­ții, unde se în­vâr­teau ca niște vă­tafi prin­tre ei, atenți să nu cumva să chiu­lească. Dacă nu se fă­cea norma – târâș pe coate și ge­nunchi. Dacă crâc­neai și aveai prea multă per­so­na­li­tate – la “țam­bal”. Adică arest.

Ar­mata era lo­cul unde ti­ne­rii erau aduși pen­tru a li se frânge per­so­na­li­ta­tea prin me­toda uni­for­mi­ză­rii. Era an­ti­ca­mera so­ci­e­tă­ții în care ur­mau să tră­i­ască, iar acea so­ci­e­tate nu avea ne­voie de in­di­vizi cu per­so­na­li­tate și tem­pe­ra­ment. Dim­po­trivă, obe­diența și des­cur­că­ris­mul erau la mare pre­țu­ire. Și exact asta te în­văța ar­mata. Des­păr­țit de pro­tec­ția fa­mi­liei, erai stri­vit de re­gu­la­mente și legi care ți se îm­po­tri­veau dacă ie­șeai din rând. Tre­buia să te su­pui. Iar dacă vo­iai să ți se slă­bească lesa, ți se arăta că te poți des­curca. O șpagă mai mică sau mai mare îți adu­cea drep­tul de a te îm­băta în oraș, de a avea o pe­re­che de bo­canci mai noi, izmene mai cu­rate. To­tul se pu­tea re­zolva con­tra unui cost. Orice se pu­tea pro­cura, dar nu prin furt, pen­tru că “în ar­mată nu se fură, ci se com­ple­tează” prin des­com­ple­ta­rea sto­cu­ri­lor din ma­ga­zii, care aveau aproape toate in­ven­tare fal­si­fi­cate.

În munca asta de uni­for­mi­zare a per­so­na­li­tă­ți­lor, ca­drele mi­li­tare au avut in­ge­ni­o­zi­tăți demne de la­gă­rele de con­cen­trare. Cei care te uzau psi­hic și fi­zic nu erau di­rect ei, ci “bi­ba­nii” – mi­li­ta­rii în ter­men care se aflau deja de un an în ar­mată – care pri­meau această sar­cină di­rect de la ofi­țeri. Pen­tru că fu­se­seră chi­nu­iți la rân­dul lor de al­ții, bi­ba­nii con­si­de­rau că e de da­to­ria lor să‑i ia în pri­mire pe “pu­fani” – noii ve­niți – și să‑i în­vețe re­gu­lile ca­zar­mei. Urma o se­rie de mă­suri dis­ci­pli­nare sub forma in­struc­ției pre­lun­gite, a aler­ga­tu­lui prin no­roi, a târâi­tu­lui prin praf, a aler­ga­tu­lui cu masca pe fi­gură, a mer­su­lui în pa­sul pi­ti­cu­lui care pe­dep­seau aba­te­rile ine­rente ale unui grup de oa­meni care până ieri tră­i­seră li­beri de con­strân­ge­rile re­gu­la­men­te­lor mi­li­tare și nu erau obiș­nu­iți să-și cen­zu­reze com­por­ta­men­tele. Gre­șe­ala era ine­rentă, pe­deapsa era im­pla­ca­bilă. Cei ce au ci­tit “Fe­no­me­nul Pi­tești” – car­tea lui Paul Goma – își amin­tesc de­si­gur că așa pro­ce­dau tor­țio­na­rii: tor­tu­rau unii pri­zo­ni­eri până cănd ce­dau, apoi îi fo­lo­seau pen­tru a tor­tura pe al­ții. Si­gur, nu se com­pară tor­tura din în­chi­sori cu ce se în­tâm­pla în uni­tă­țile mi­li­tare, dar me­ca­nis­mul era iden­tic: fo­lo­sești frus­ta­rea unora pen­tru a crea frus­tra­rea al­tora. Un per­pe­tuum mo­bile per­fect, nu era ne­voie de­cât să‑l por­nești.

Se spu­nea că ar­mata te face băr­bat. Era foarte ade­vă­rat, în sens fi­zic. An­tre­na­men­tele fi­zice te în­tă­reau cu ade­vă­rat. Zi după zi de efort fi­zic, la vâr­sta la care dezvol­ta­rea fi­zi­o­lo­gică încă nu s‑a în­che­iat, fi­ind încă loc de per­fec­țio­nare, adu­cea în ma­jo­ri­ta­tea ca­zu­ri­lor un trup for­ti­fi­cat. In cor­pore sano. Din punct de ve­dere psi­hic însă era un ade­vă­rat mă­cel. Co­man­damen­tele erau re­zu­mate sim­plu de sin­tagma “or­di­nul se exe­cută, nu se dis­cută”. Ra­țiu­nea se ce­rea am­pu­tată, ino­va­ția era in­ter­zisă, lo­gica era su­pri­mată. Mens sana se tra­du­cea în prac­tică printr-un soi de au­to­lo­bo­to­mie im­pusă, sub ame­nin­ța­rea pe­dep­sei dis­ci­pli­nare. Dacă gân­deai, erai pe­dep­sit.

Cam în asta a con­stat munca ofi­țe­ri­lor ro­mâni în ul­ti­mii 65 de ani. Au aju­tat re­gi­mul co­mu­nist să educe ti­ne­re­tul în spi­ri­tul unei so­ci­e­tăți so­ci­a­liste mul­ti­la­te­ral dezvol­tate. Și aș spune că au fă­cut o treabă a nai­bii de bună. De asta mă apucă ner­vii când aud șa­blo­nul cu “oa­me­nii care și-au ser­vit pa­tria”. Au ser­vit pe dracu’!

As­tăzi ar­mata a de­ve­nit ceea ce e nor­mal să fie: o pro­fe­sie. Îi plătim să se an­tre­neze și să ne asi­gure că pu­tem fi apă­rați. Că se duc prin Ko­sovo, Afga­nis­tan și Irak e o cu to­tul altă is­to­rie – o fac pen­tru ba­nii fru­moși pe care îi câștigă acolo, nu pen­tru că sunt mar­tiri sa­cri­fi­cați. Din când în când se în­tămplă să o mai pă­țească unul din­tre ei – e re­gre­ta­bil – dar și când ești șo­fer pro­fe­si­o­nist se poate în­tâm­pla să mori la ser­vici. Asta e, când ai luat o armă în mână și ți-ai fă­cut din asta o pro­fe­sie, ești con­ști­ent că de par­tea cea­laltă a ba­ri­ca­dei sunt unii a că­ror țintă ai de­ve­nit. Ți-ai asu­mat acest risc, poate pen­tru bani, poate pen­tru că îți place adre­na­lina, poate pen­tru că la alt­ceva nu te prea pri­cepi.

Deci, domni­lor ofi­țeri și sub­o­fi­țeri în re­zervă, vă rog să nu pro­fi­tați de uni­for­mele pe care le pur­tați ca să vă dați eroi. Ați fost niște an­ga­jați, ca noi toți cei­lalți. Ba chiar unii pri­vi­le­gi­ați. Așa că pe loc re­paos!


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Claudia

    Ar mai fi de men­tio­nat nu­mele so­nore din po­li­tica, per­soane ca­rora li s‑a acor­dat gra­dul de ge­ne­ral (ge­ne­ral maior in re­zerva). Pro­ba­bil pen­tru me­rite de­o­se­bite in lupta im­po­triva gri­pei avi­are, gro­pi­lor din Bu­cu­resti si mai­da­ne­zi­lor. Of, rid si cur­cile.…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.