E seară târ­zie peste Bu­cu­rești, ora­șul se pre­gă­tește de săr­bă­toa­rea Paș­te­lui. Cele câ­teva ma­șini care animă stră­zile, trec gră­bite prin băl­țile de lângă bor­duri. Ploaia cade ne­con­te­nit peste un oraș îm­bi­bat de apă. Prin plasa umeze­lii, co­pa­cii au în­frun­zit din nou. Ver­dele ăsta crud sal­vează Bu­cu­reștiul pen­tru câ­tva timp, în fi­e­care an, în fi­e­care pri­mă­vară, făcându‑l să pară res­pi­ra­bil, ca și cum ar pu­tea cân­dva să se vin­dece de urâ­țe­nia ver­ti­cală și ce­nu­șie a be­to­nu­lui.

Îna­inte de mie­zul nop­ții toată lu­mea se în­dreaptă spre bi­se­rici. Cri­te­riul după care oră­șea­nul își alege bi­se­rica pen­tru slu­jba de în­vi­ere este, de bună seamă, apro­pi­e­rea de casă. Dar există și pre­fe­rințe spe­ci­ale. Unii merg la o anu­mită bi­se­rică pen­tru că are un anume har. Lu­mina lu­ată de acolo e mai bună, mai bine­fă­că­toare – nu asta ne do­rim cu to­ții, pro­duse de cea mai bună ca­li­tate? Al­ții aleg bi­se­rica după ușu­rința par­că­rii. Te sui în ma­șină, con­duci un pic, par­chezi, iei lu­mina, zici îm­pre­ună cu cei­lalți “Ade­vă­rat a în­viat!” și te gră­bești acasă unde te aș­teaptă bu­nă­tă­țile pe masă.

Ve­niți de lu­ați lu­mină. Con­vinși sau nu de sim­bo­lis­tică, oră­șe­nii se în­ghe­suie să-și aprindă can­de­lele de la lu­mina în­vi­e­rii. E bine să aduci lu­mina asta sfântă acasă, îți apără casa de rele, aduce pros­pe­ri­tate și să­nă­tate. Și toate as­tea doar de la fla­căra plă­pândă a unei lu­mâ­nări aprinse de la cel din fața ta, care a aprins‑o de la cel din fața lui, până la cel care a aprins‑o de la lu­mâ­na­rea pre­o­tu­lui. Iar lu­mâ­na­rea pre­o­tu­lui a aprins‑o chiar el, în al­tar, cu o bri­chetă Bic de doi lei și câ­țiva bani, fa­bri­cată în Spa­nia, dim­pre­ună cu alte cinci mi­li­oane de bri­chete pro­duse zil­nic. În fi­e­care zi fa­bri­cile Bic fur­ni­zează lu­mii cinci mi­li­oane de po­ten­ți­ale surse de îm­bel­șu­gare, pros­pe­ri­tate și să­nă­tate.

Poate că în anii ur­mă­tori vom or­ga­niza un drive-in pen­tru lu­mina în­vi­e­rii: treci cu ma­șina prin fața por­ții bi­se­ri­cii, mai în­tăi faci co­manda – trei can­dele de lu­mină cu har și două lu­mâ­nări de lu­mină sfântă – iar zece me­tri mai în­colo pre­o­tul în­ca­sează ba­nii și te ser­vește prin gea­mul por­ti­e­rei. Nu îna­inte de a te în­treba: nu do­riți și niște lu­mină sfântă de la Ie­ru­sa­lim, proas­păt adusă cu avio­nul? Avem o pro­mo­ție – trei can­dele la preț de două…

Un post de te­le­vi­ziune ex­plică în mod in­sis­tent că lu­mina sfântă are ga­ran­ție de două zile. Nici mă­car nu vreau să știu ce în­seamnă asta.

* * *

Prin fe­reas­tra lă­sată de no­rii ce­nu­șii, soa­rele în­că­l­zește pămân­tul îm­bi­bat de apă. A plo­uat aproape toată noap­tea, mo­că­nește, apoi în re­prize to­ren­ți­ale. E bine, e pri­mă­vară, pămân­tul are ne­voie de apă. Pămân­tul are în­tot­dea­una ne­voie de apă.

E prima zi de Paște. O coadă de ma­șini aș­teaptă să in­tre pe poarta ci­mi­ti­ru­lui, dar mai în­tâi tre­buie să se în­cheie lun­gul șir de ma­șini care ies. Când în sfâr­șit se poate in­tra, co­loana se pune în miș­care, cu vi­teza mel­cu­lui. De o parte și de alta a aleii de in­trare sunt și­ruri de fe­mei și co­pii rromi, care te scru­tează atent să-ți sur­prindă ei pri­mii in­ten­ția de a da de po­mană. Ma­și­nile trec prin­tre ei, din cănd în când gea­mul unei por­ti­ere se des­chide și o mână apare cu un pa­che­țel de po­mană sau niște bani. Câ­țiva rromi se re­ped să apuce pri­mii prada. Cei ce nu apucă ni­mic in­sistă pe lângă ma­șină: dă și mie, dă și mie… Ul­ti­mul la rând, agen­tul de pază de la poartă pri­mește de la șo­feri câte un leu-doi.

Ac­ce­sul auto­ve­hi­co­le­lor în ci­mi­tir e per­mis doar în par­care – scrie mare la in­tra­rea în ci­mi­tir. Par­ca­rea e însă aproape goală, deși au in­trat multe ma­șini. Pe ale­ile ci­mi­ti­ru­lui e plin de ele. Oră­șea­nul mo­dern nu agrează mer­sul pe jos, așa că orice ac­ti­vi­tate tre­buie să do­bân­dească va­ri­anta sa tip drive-in. A dat o mică aten­ție la poartă ca să-și cum­pere în­gă­du­ința paz­ni­ci­lor și să i se per­mită ex­cep­ția de la re­gulă. De fapt ex­cep­ția de la re­gulă ar fi fost dacă ar fi fo­lo­sit par­ca­rea. Ajuns la des­ti­na­ție, des­chide por­tba­ga­jul, scoate lu­mâ­nă­rile. După ce le‑a aprins, se așează pe mar­gi­nea de be­ton a mor­mân­tu­lui și dea­pănă po­vești des­pre de­șer­tă­ciu­nea vie­ții, des­pre cum toți sfâr­șim acolo, în ci­mi­tir. Des­pre inu­ti­li­ta­tea zba­te­ri­lor noas­tre co­ti­diene, ză­dăr­ni­cite de acest sfâr­șit im­pla­ca­bil, care ne ega­li­zează pe toți și ne lip­sește de­fi­ni­tiv de tot ceea ce ne-am stră­duit să ago­ni­sim. Oftează fi­lo­zo­fic, apoi dis­cută des­pre dro­bul de miel și vi­nul ăla de la țară, na­tu­ral — tre­buie mu­sai să vii să bei un pa­har, e fe­no­me­nal! Re­priza de umi­li­tate se sfâr­șește la fel de brusc cum a în­ce­put.

Într-un colț de ci­mi­tir, o fa­mi­lie de rromi a pus ma­nele în ma­șină, lă­sând por­ti­e­rele des­chise. Fi­e­care are o cu­tie de bere în mână și cioc­nesc ne­tul­bu­rați, pri­vind că­tre cru­cea de pia­tră, pe care și-au agă­țat hai­nele. E doar o în­că­l­zire pen­tru a doua zi, când e Paș­tele bla­ji­ni­lor. Atunci vor veni cu mult mai multe ma­șini în ci­mi­tir, vor scoate gră­ta­rele și vor pe­trece cu mici, bere și cu mu­zica dată tare, ca să se bu­cure de pro­mi­siu­nea în­vi­e­rii îm­pre­ună cu cei duși. Are să vină și un preot ca să țină o slu­jbă scurtă – bi­se­rica nu agrează ofi­cial pe­tre­ce­rile în ci­mi­tir, dar rro­mii plă­tesc bine, așa că se pot în­chide ochii la aceste în­căl­cări ale ca­noa­ne­lor bi­se­ri­cești.

Pe aleea ală­tu­rată, doi bă­trâni se în­dreaptă spre ie­șire cu pași grei, pri­vind cu mâ­nie spre ți­ga­nii pe­tre­că­reți și în­tre­bându-se care din­tre ei va mai apuca să dez­a­probe pe­tre­ce­rea anu­lui vi­i­tor.

* * *

În­vi­e­rea este cea care ar tre­bui să ne dea în­cre­dere că toată această nesfâr­șită tru­fie, se­mă­nată în noi de pro­pria noas­tră ne­pu­tință, se mai poate to­tuși vin­deca.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.