Puterea convingerilor noastre

Până unde se poate merge pen­tru a‑ți susține punc­tul de vedere? Până unde este accept­abil să îți aperi convin­ger­ile? Care e limita de la care nu mai poți vorbi despre lib­er­tatea ta, pen­tru că o încalci pe a altora? Granițele moral­ității comportamen-tale sunt greu de deslușit și am fost mereu ten­tat să cred că, în lipsa edu­cației civice, exce­sele sunt pre­dictibile. Pum­nul este argu­men­tul suprem al prostiei. Sau al furiei, care este o formă de prostie tem­po­rară, prin aban­donarea rați­u­nii în favoarea adren­a­linei. Și atunci, dacă nu putem defini clar lim­itele accept­abile ale argu­men­tării, cum putem spune că un tip de com­por­ta­ment este accept­abil sau nu atunci când convin­ger­ile sunt în mijlocul unei dis­pute?

A avea o convin­gere – după înțelegerea mea – înseamnă a crede ceva pe baza pro­pri­ilor tale cunoșt­ințe și expe­riențe. Prob­a­bil o pre­cizare s‑ar impune: convin­gerea pre­supune o cred­ință put­er­nică. Atât de put­er­nică încât nu te îndoiești de ea. Dar, dacă ești o per­soană sufi­cient de edu­cată, știi deja că nici cunoșt­ințele, nici expe­riențele tale nu sunt exhaus­tive, că sigur ți-au scă­pat niște nuanțe, că îți lipsesc câteva expe­riențe rel­e­vante. Așadar convin­ger­ile tale sunt îndoiel­nice din clipa în care ele s‑au năs­cut, dar asta nu înseamnă că n‑ar tre­bui să crezi în nimic, ci doar că tre­buie să ai o doză sănă­toasă de auto­cen­zură.

Cele de mai sus sunt o intro­duc­ere la o poveste tristă despre ce se întâm­plă când oamenii uită că nu-și pot impune convin­ger­ile prin forță, poveste despre care am aflat căutând piese muz­i­cale inspi­rate de cor­ridă. Într-un sat din sudul Franței – Rodil­han – numărând vreo două mii cinci sute de suflete a avut loc în toamna tre­cută un eveni­ment neaștep­tat: un grup de activiști care luptă pen­tru drep­turile ani­malelor, provenind din diverse țări și regiuni, au orga­ni­zat un protest în arena de cor­ridă din satul respec­tiv. S‑au legat unii de alții în mijlocul arenei și au fost cu mare greu­tate scoși afară. Iată fil­mul eveni­mentelor:

Activiștii încer­cau să salveze de la moarte sig­ură șase tauri ce urmau să fie intro­duși în luptă. Potrivit convin­ger­ilor lor, ani­malele nu ar tre­bui tor­tu­rate prin lupta inegală din arenă, care le pricinuiește o ago­nie îndelun­gată. În parte au drep­tate – spec­ta­colul morții unui taur în arenă este șocant prin duri­tatea lui și nu poți să nu te întrebi câtă jus­ti­fi­care există pen­tru sufer­ința aceea șî ce plăcere poți să simți în fața unei ast­fel de atroc­ități.

Spec­ta­torii, în marea lor majori­tate local­nici, au reacționat incred­i­bil de vio­lent. Convin­gerea lor este că întreg spec­ta­colul cor­ridei, cu toate detali­ile și scenografia sa, este parte din tradiți­ile zonei și de aceea nimeni nu are drep­tul de a le între­rupe, mai cu seamă niște venetici. Ce tre­abă au străinii aceia cu felul în care ei își respectă obi­ceiurile? Cine i‑a chemat să le facă lor reg­uli noi? Un amă­nunt intere­sant: pe site-ul comunei se găsește sta­tis­tica voturilor pen­tru recent încheiatele alegeri prezi­dențiale. Un număr foarte mare de per­soane au votat cu Marine le Pen – să te mai miri că acolo sunt xeno­fobi și națion­al­iști?

A omorî ani­male lip­site de apărare e o cruz­ime, de acord. Eu nici nu pot să privesc ast­fel de scene. Cor­ridele îmi repugnă în partea lor finală, când tau­rul trage să moară și sân­gerează abun­dent prin rănile deschise. Dar mă întreb sin­cer: cu ce e difer­ită cor­rida de aba­toare? În arenă ani­malul are o șansă de a lupta – une­ori reușește să ia viața unui mata­dor mai puțin îndemâ­natic. În aba­tor este împins de brațe mecanice și uși de metal către locul unde va primi un cio­can în cap, pen­tru a fi trans­for­mat apoi în ham­burg­eri. E mai uman aba­torul? Ar tre­bui să renunțăm să mai mâncăm carne, pen­tru că pre­supune uciderea ani­malelor și asta e imoral? Cine sta­bilește care mod de a ucide e cel corect? Și până când vom fi sta­bilit asta, e corect să‑i împiedici pe alții de a‑și con­tinua tradiți­ile lor locale, doar pen­tru că pro­pri­ile tale convin­geri sunt diferite?

Pe de altă parte tradiți­ile sunt impor­tante, dar dacă pen­tru a le păs­tra ești gata să împarți pumni și picioare în spinarea altor oameni, mă întreb care sunt sen­ti­mentele care te mână în păs­trarea aces­tor obi­ceiuri. Aș începe să cred că tradiți­ile sunt doar un pre­text pen­tru a descărca baga­jul de vio­lență și ură – un taur măcelărit sim­bolizează ceea ce ai vrea să faci altora, dar nu ai cura­jul sau put­erea de a‑ți exprima ade­văratele intenții. Și aș mai crede că, atunci când ți se oferă ocazia unui opo­nent mai slab sau mai paci­fist, ai uza de vio­lență ca să-ți impui convin­ger­ile, fără să ții cont că prin asta întinezi tradiți­ile la care pret­inzi că ții mai pre­sus de orice.

Până unde se poate merge pen­tru a‑ți susține punc­tul de vedere?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu