Câtă nevoie de senzațional au românii? Când se vor sătura de poleială superficială și de spectacol strălucitor, dar gol de conținut? Îmi pun aceste întrebări după două evenimente care s‑au succedat în ultima vreme, arătându-mi că suntem tot mai departe de a înțelege, recunoaște și răsplăti valoarea. Probabil că, dacă nu s‑ar fi succedat, întărindu-mi această convingere, aș fi trecut peste aceste momente cu o oarecare seninătate — în fond de ce superficialitatea m‑ar ocoli pe mine?
Zilele trecute echipa de gimnastică feminină a României a luat o poală de medalii de aur și argint la campionatele europene. S‑au scris câteva articole, presa a lăudat moderat performanța, domnii jurnaliști și-au deplasat fizicul la aeroport ca să întâmpine echipa. Cătălina Ponor a remarcat cu ironie că atunci când s‑au întors fără medalii de la mondiale, nimeni nu le‑a întrebat de sănătate. Și cred că are dreptate — dacă susții o echipă n‑o faci doar atunci când îți convine performanța lor. Sportivii au nevoie și de încurajări în momentele grele, nu doar de aplauzele finale. Spre deosebire de fotbaliști — de pildă — care după o victorie oricât de nesemnificativă și de conjuncturală vorbesc despre meritele lor, despre cum “și-au dorit mai mult victoria”, gimnastele au vorbit mai mult despre următoarea performanță pe care și‑o doresc. Și ce altceva te învață mai frumos sportul decât dorința de a mai face un pas înainte, de a fi mai bun, de a reuși încă o dată?
Nu poți să nu simți o amărăciune când te gândești cu cât de puțini bani sunt susținute și răsplătite astfel de performanțe, prin comparație cu imensul efort din spatele lor. Prin contrast, o mulțime de derbedei care s‑au născut cu nițel talent la jongleriile cu mingea încasează sume fabuloase ca jucători de fotbal. Pentru două medalii europene de aur și una de argint la gimnastică se primesc puțin peste opt mii de euro și asta doar pentru că guvernul a decis să dubleze primele, altminteri s‑ar fi luat doar jumătate din sumă. Un fotbalist mediocru de la o echipă obscură din divizia A, care n‑a avut niciodată vreo performanță notabilă, câștigă banii ăștia în fiecare lună. În timp ce fetele astea își rup oasele în sălile de antrenamente, fotbaliștii stau prin cluburi și prin restaurante și pare că singura lor preocupare este să furnizeze tabloidelor subiecte la rubrica de mondenități. Cu toate astea românii se înghesuie să‑i aclame pe stadioane pe acești șmecherași, sunt dispuși să se bată pentru ei, iar uneori călătoresc sute de kilometri ca să‑i vadă dându-și cu stângul în dreptul.
Al doilea eveniment care s‑a petrecut în ultimele zile a fost finala concursului Românii au talent. S‑au scris multe lucruri despre meritele fiecărui finalist, despre cât de justificat este premiul luat de mentalistul Cristian Gog (deși aș fi înclinat să contest apartenența prestației acestui tip la conceptul de mentalism, care mi se pare mult mai cuprinzător și mai profund). Până la urmă nu are atât de multă importanță persoana care a câștigat, ci mai degrabă ce au înțeles românii să răsplătească. Au avut de ales între scamatorie și talent, între șmecherie și muncă și, deloc neașteptat, au ales din nou pe cel care vinde iluzii.
În concurs au avut candidați care le-ar fi dat posibilitatea să-și arate prețuirea pentru alte calități, cu mult mai importante pentru noi ca natiune, mai cu seamă în aceste vremuri. Ar fi putut alege să prețuiască munca asiduă și determinarea lui Mihai Petraiche, ar fi putut să admire capacitatea intelectuală a lui Cristian Leana, ar fi putut să răsplătească anii de studiu care stau în spatele talentului celor de la Trio Zamfirescu. Toate astea însă nu îi interesează pe români. Ei vor miracolul, minunea, iluzia.
Așa își și închipuie că vor ieși la lumină ca popor: nu prin muncă, nu prin inspirație, nu prin inteligență. Vor ieși la lumină printr‑o scamatorie făcută de un iluzionist. Că el se numește Ponta sau Băsescu sau Dan Diaconescu e irelevant atât timp cât spectacolul continuă.
9:05
Şi ca să mă explic: nu votez la Românii au talent pentru că nu se anunţă numărul de sms-uri sau telefoane primite, adică câţi bani se strâng din operaţiune.
Dar la vot mă duc!
9:05
Românii au talent: decizia finală a fost influenţată de juriu, asta ne place, să gândească altcineva pentru noi. Să nu cumva să ne zdruncinăm. Şi mai cred că “lumea bună” stă deoparte la astfel de concursuri şi nu votează, de aici şi rezultatul. Vezi şi Cel mai mare român: Ştefan cel Mare! Înţeleg că nu ne-am mai întâlnit cu mari români dincolo de clasa a IV‑a. De fapt acolo s‑a oprit cunoaşterea noastră, deci ăsta e nivelul.
Aşa va fi şi la dublele alegeri ce stau să vină.
9:05
Ce prolific ai fost in luna mai, nu mai prididesc cu comentariile. Felicitari!