Poveste despre poveste

Prima carte pe care am citit‑o a fost o carte de povești despre aven­turile unei fur­nici numită Ferda. Am primit‑o cadou de la Cristina, cu ocazia unei săr­bă­tori sau a zilei mele de naștere — nu mai știu exact — și eram așa de inci­tat de mis­terul poveștilor, încât m‑am hotărât să învăț să citesc. Aveam vreo cinci ani, cred. M‑am ținut după fusta mamei prin casă, pisând‑o con­tinuu cu între­barea "asta ce literă e?", până când am reușit să sil­abis­esc câteva cuvinte. După ceva vreme mă des­cur­cam sin­gur și nimeni nu mă putea desprinde de fur­nica Ferda: citeam și reciteam poveștile alea într-una. Tre­buie să admit că astăzi nu-mi mai amintesc prea multe despre subiectele lor, dar mi‑a rămas întipărită plăcerea descoperirii fir­u­lui istorisirii, ca și cum fiecare propoz­iție ar fi fost un colț de stradă, după care nu știi nicio­dată ce min­unății vei descoperi.

Fiecare poveste e, de fapt, un drum, o călă­to­rie. Firul ei te duce spre necunos­cut, îți relevă mis­tere, dezvăluindu-le incom­plet, atât cât să știi mai multe decât ieri, dar mai puține decât mâine. De aceea ne plac poveștile. Tuturor. Pen­tru că ne călăuzesc în călă­to­ria noas­tră prin viață, dând sens expe­riențelor trăite, adăugând noi înțe­lesuri la cele ce le-am trăit deja noi înșine. De aceea avem nevoie și vom avea întot­deauna nevoie de povești.

Din când în când Hol­ly­wood se întoarce la poveste. De data asta a făcut‑o Mar­tin Scors­ese, cu Hugo.

Oame­nilor le place să aibă lucruri. Case, pămân­turi, obiecte de tot felul. Îi fac să se simtă în sig­u­ranță. Dar toate aceste lucruri pot să dis­pară foarte ușor, iar în final sin­gu­rul lucru care îți rămâne, sin­gu­rul lucru care e cu ade­vărat al tău, este o poveste. Povestea călă­to­riei tale.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu