Trenule, mașină mică

Stă­team zilele tre­cute în fața cal­cu­la­to­ru­lui și citeam ceva. Prin ușa des­chisă către gră­dină se auzea zgo­mo­tul mono­ton al ploii de afară. M‐am între­rupt o clipă din citit și m‐am gân­dit că de ajuns ar fi ploaia asta – o să ne aco­pere apa dacă tot are să toarne așa. Mă întor­se­sem la lec­tura mea când am auzit venind de afară flu­ie­ra­tul unei loco­mo­tive – sune­tul acela pe care îl scoate la ple­ca­rea din gară – iar asta e ceva des­tul de rar pe linia ferată de cen­tură a Bucu­rești­u­lui, care e la câteva sute de metri depăr­tare. Pen­tru o clipă m‐am sim­țit trans­por­tat în alt loc, în alt timp. M‐am întors în anii de liceu, în camera mea de ado­les­cent, la Câm­pu­lung, unde auzeam cum ploua mărunt și exas­pe­rant peste aco­pe­ri­șul de tablă al casei, iar din depăr­tare se auzeau flu­ie­rând puți­nele tre­nuri care tre­ceau prin gară. Am avut pen­tru câteva clipe nos­tal­gia călă­to­ri­i­lor cu tre­nul.

Am petre­cut multe ore din tine­re­țea mea în tren. Așa s‐au rân­duit lucru­rile într‐o vreme încât a tre­buit mai mereu să par­curg dis­tanțe mai lungi sau mai scurte. În liceu m‐am tot plim­bat între Câm­pu­lung Mol­do­ve­nesc și Bucu­rești, cu tre­nul de noapte des­pre care îmi amin­tesc aerul stă­tut al com­par­ti­men­te­lor în care câțiva oameni dor­meau chi­nuit pe cana­pe­lele de mușama, cu gea­mul des­chis în gări și incon­fun­da­bi­lul miros de păcură și ule­iuri care înso­țește orice acce­le­rat, per­so­nal sau mar­far. Apoi a fost facul­ta­tea și altă rută – Bra­șov – Bucu­rești, e drept mai scurtă, dar mai des par­cursă. Pri­mul loc de muncă m‐a dus în Pipi­rig și de acolo veneam cu auto­bu­zul și apoi cu tre­nul – cân­dva am să scriu poves­tea ace­lor vre­muri pe care încep să le uit pe măsură ce mă înde­păr­tez de ele.

Ajun­se­sem la un moment dat să mă satur de ast­fel de călă­to­rii. Spu­neam, mai în glumă, mai în serios, că atunci când îmi voi scrie memo­ri­ile se vor inti­tula "La mine acasă, în tren". Viața mea s‐a schim­bat apoi. De la un punct încolo și n‐a mai tre­buit să călă­to­resc cu tre­nul. Doar când și când mai am nos­tal­gia dru­mu­ri­lor în lun­gul Mol­do­vei, cu hal­tele înși­rate în umbra copa­ci­lor bătrâni din mar­gi­nea ram­ble­u­lui și gările anoste, majo­ri­ta­tea con­stru­ite în anii comu­niști. Văd ima­gi­nea dea­lu­ri­lor Mol­do­vei, profilându‐se în depăr­tare, către apus și nesfâr­și­tele câm­pii vălu­rite către răsă­rit. Abia când tre­ceam de Buzău înce­peam să simt Bără­ga­nul și mono­to­nia lui dezo­lantă – de fie­care dată când tre­ceam prin Mizil îmi amin­team de ciuli­nii lui Panait Istrate. Plo­ieștiul anunța urba­ni­za­rea, care cul­mina apoi în Gara de Nord, gura prin care Bucu­reștiul te înghite pe nemes­te­cate și apoi te scuipă deper­so­na­li­zat și ano­nim pe tro­tu­a­rele ora­șu­lui.

Între timp călă­to­ri­ile cu tre­nul s‐au schim­bat. Aud că există acum tre­nuri pri­vate pe unele rute și că ele ar fi mult mai ieftine decât cele ale CFR‐ului. M‐am mirat că e așa o dife­rență de pre­țuri și m‐am între­bat dacă e loc de iefti­nire la CFR sau e doar o con­cu­rență inco­rectă a pri­va­ți­lor, care merg în pier­dere ca să eli­mine tre­nu­rile sta­tu­lui. Aflu că există și sub­ven­ții pen­tru tre­nu­rile pri­vate și mă mir – ai zice că cineva încearcă să fali­men­teze CFR‐ul. Cele­brele rute de nave­tiști pe care tre­nu­rile nu aveau nici o pro­fi­ta­bi­li­tate, mer­gând dintr‐un oraș de pro­vin­cie către un alt obs­cur oră­șel unde linia ferată se ter­mină brusc, sunt acum exploa­tate de pri­vați cu efi­ciență și pro­fit. Cum s‐o explica minu­nea asta?

Peste toate, din când în când, dar tot mai des în ultima vreme, aud ști­rile des­pre dele­ga­ția FMI care cere insis­tent guver­nu­lui să nu mai sus­țină din buget calea ferată publică, ci să o finan­țeze din bilete mai scumpe. Și mă întreb ce se va întâm­pla cu tre­nu­rile pe care le știam eu, când vor fi de două ori mai scumpe decât cele pri­vate. Nu pot să‐mi închi­pui decât că vor dis­pă­rea, iar în urma lor ope­ra­to­rii pri­vați vor avea mână liberă. Vor mai păs­tra oare bile­tele la fel de ieftine cum sunt acum? Greu de cre­zut. Și oare ce se va întâm­pla cu infras­truc­tura? Cine are să plă­tească pen­tru între­ți­ne­rea și dezvol­ta­rea ei?

Lumea se schimbă. Și ori­cât de bine vor arăta tre­nu­rile vii­to­ru­lui, ori­cât vor fi de con­for­ta­bile și de rapide, o păr­ti­cică din inima mea va tânji după melan­co­lia noc­turnă a gări­lor pro­vin­ci­ale, cu un bec chior sub care impie­ga­tul ridică paleta, dând sem­na­lul de ple­care. Poate pen­tru că atunci eram mai tânăr și toate îmi păreau mai fru­moase. Sau poate chiar erau, într‐un anu­mit sens, mai fru­moase.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu