Timpul, ca marfă

O tânără din Statele Unite vrea să se mărite. Evi­dent, are nevoie de o rochie de mireasă, una fru­moasă care să‑i împlin­ească visul pe care soci­etatea șî familia i l‑a sug­erat, acela de a avea o nuntă spe­cială. E un orgoliu cul­ti­vat de‑a lun­gul câtorva gen­er­ații, ideea de a te proiecta ca vedeta unui moment trecă­tor, o iluzie de o zi, cum că ai fi cea mai impor­tantă per­soană din lume. Rațional nu are nici un sens. Emoțional ne măgulește, deci con­tin­uăm. Dar să revenim la mireasa noas­tră amer­i­cană.

Ca orice viitoare mireasă de peste ocean, eroina noas­tră a viz­itat deja mai multe mag­a­zine de rochii și și‑a ales una, dar nu a cumpărat‑o pen­tru că nu avea sufi­cienți bani în acel moment. S‑a întors după un timp, cu banii pregătiți, gata să plătească primul acce­so­riu al cos­tu­mu­lui de zeiță-pentru-o-zi. Din păcate, ca în toate poveștile pe care le-ați auzit, avem și aici un zmeu rău care năpăs­tu­iește dom­nițe șî dă fiori dom­nilor. Între timp econo­mia mon­di­ală s‑a cam nasolit și viitoarea noas­tră mireasă tre­buie să plătească mai mult cu vreo mie de dolari, pen­tru că mate­ri­alele din import s‑au scumpit, man­opera la fel și nici acce­sori­ile nu au rămas la ace­lași preț. Deza­s­tru total.

Dom­nița mireasă nu prea are mai mulți bani, așa că plânge cu sus­pine șî sug­hițuri că nu va mai fi zeiță-pentru-o-zi. Mama sa, care o însoțește — în buna tradiție amer­i­cană — este revoltată și cere dis­coun­turi. După îndelungi trata­tive mag­a­z­inul oferă un preț cu doar 250$ mai scump decât cel inițial și oferă gra­tuit un voal de 300$. Toată lumea izbuc­nește în plâns de emoție și bucurie, se îmbrățișează în grup. Asistăm la o tran­za­cție com­er­cială ca‑n povești. Ați ghicit, totul se întâm­plă la "Say yes to the dress" pe Dis­cov­ery TLC.

Poate că vă între­bați — așa cum m‑am între­bat și eu în timp ce alergam pe bandă privind emi­si­unea — ce mare sco­fală a făcut mag­a­z­inul de rochii de mireasă vânzând o rochie cu un sur­plus de 250$ și oferind gratis un voal de 300$. La prima vedere ai spune că au pier­dut 50$. Dar la a doua privire, ce vedeți? Eu văd că voalul ăla era deja în mag­a­zin, chel­tu­ielile pen­tru a‑l pro­duce și trans­porta erau deja făcute. Prob­lema era, prob­a­bil, să se acopere aceste cos­turi cât mai rapid, indifer­ent de prof­itabil­i­tatea pro­dusu­lui în sine. Dacă voalul gra­tuit secur­iza o vân­zare care aducea cash ime­diat, atunci nu mai con­tează așa de mult prof­i­tul său indi­vid­ual. Fluxul de numerar e mai impor­tant decât con­tul de profit și pierderi.

Și ce difer­ență majoră e între un P&L și un cash flow? Tim­pul. Un flux de numerar reprez­intă con­tul de profit și pierderi des­fășu­rat în timp. Nu știu cum înțelegeți voi asta, dar eu cred că tim­pul a devenit o marfă mai vand­abilă decât pro­dusele propriu-zise. Nu ne mai intere­sează dacă un pro­dus e prof­itabil, ci dacă sun­tem prof­itabili pe uni­tatea de timp.

Priv­iți Ger­ma­nia. Are datorii enorme. În cifre absolute, prob­a­bil una din­tre cele mai mari datorii mon­di­ale. Dar pe uni­tatea de timp Ger­ma­nia este super-profitabilă. Azi econo­mia Ger­maniei a gen­erat o sumă colos­ală ca venit. Desigur, nu acop­eră datori­ile ei, dar ca val­oare a zilei de azi e impre­sio­n­antă. Asta face din Ger­ma­nia un stâlp al economiei mon­di­ale: prof­itabil­i­tatea ei pe zi, pe minut, pe secundă. Time is money.

Există desigur multe metode de a trans­forma tim­pul în marfă. Unele mai com­plexe, altele mai puțin. Uzura plan­i­fi­cată e una din­tre ele: tot ceea ce cumpărăm este proiec­tat, fab­ri­cat și cer­ti­fi­cat să se defecteze sufi­cient de repede ca să genereze alte cos­turi. Aparent totul se face în numele creării locurilor de muncă. Dar apoi glob­alizarea, spe­cializarea și robo­ti­zarea au fost intro­duse ca să scadă cos­turile și să max­i­mizeze prof­i­turile. Ade­văratul motiv nu e crearea locurilor de muncă, ci creșterea prof­i­t­u­lui. 


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alin

    În cazul ăsta (fără să văd doc­u­men­tarul), cât de în afara tim­pu­lui sunt com­er­cianții auto­htoni care preferă să moară cu marfa pe tarabă?

    • Sorin Sfirlogea

      Fie nu înțe­leg și nu aplică noile modal­ități de com­erț, fie spală bani și de aia nu sunt intere­sați decât să dea impre­sia unui busi­ness. Eu așa inter­pretez.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu