O tâ­nără din Sta­tele Unite vrea să se mă­rite. Evi­dent, are ne­voie de o ro­chie de mi­reasă, una fru­moasă care să‑i îm­pli­nească vi­sul pe care so­ci­e­ta­tea șî fa­mi­lia i l‑a su­ge­rat, acela de a avea o nuntă spe­cială. E un or­go­liu cul­ti­vat de‑a lun­gul câ­torva ge­ne­ra­ții, ideea de a te pro­iecta ca ve­deta unui mo­ment tre­că­tor, o ilu­zie de o zi, cum că ai fi cea mai im­por­tantă per­soană din lume. Ra­țio­nal nu are nici un sens. Emo­țio­nal ne mă­gu­lește, deci con­ti­nuăm. Dar să re­ve­nim la mi­reasa noas­tră ame­ri­cană.

Ca orice vi­i­toare mi­reasă de peste ocean, ero­ina noas­tră a vi­zi­tat deja mai multe ma­ga­zine de ro­chii și și‑a ales una, dar nu a cumpărat‑o pen­tru că nu avea su­fi­cienți bani în acel mo­ment. S‑a în­tors după un timp, cu ba­nii pre­gă­tiți, gata să plă­tească pri­mul ac­ce­so­riu al cos­tu­mu­lui de zeiță-pen­tru-o-zi. Din pă­cate, ca în toate po­veș­tile pe care le-ați au­zit, avem și aici un zmeu rău care nă­păs­tu­iește domnițe șî dă fi­ori domni­lor. În­tre timp eco­no­mia mondi­ală s‑a cam na­so­lit și vi­i­toa­rea noas­tră mi­reasă tre­buie să plă­tească mai mult cu vreo mie de do­lari, pen­tru că ma­te­ri­a­lele din im­port s‑au scum­pit, ma­no­pera la fel și nici ac­ce­so­ri­ile nu au ră­mas la ace­lași preț. Dez­as­tru to­tal.

Domnița mi­reasă nu prea are mai mulți bani, așa că plânge cu sus­pine șî su­ghi­țuri că nu va mai fi zeiță-pen­tru-o-zi. Mama sa, care o în­so­țește — în buna tra­di­ție ame­ri­cană — este re­vol­tată și cere di­sco­un­turi. După în­de­lungi tra­ta­tive ma­ga­zi­nul oferă un preț cu doar 250$ mai scump de­cât cel ini­țial și oferă gra­tuit un voal de 300$. Toată lu­mea iz­bu­c­nește în plâns de emo­ție și bu­cu­rie, se îm­bră­ți­șează în grup. Asis­tăm la o tranzac­ție co­mer­ci­ală ca‑n po­vești. Ați ghi­cit, to­tul se în­tâm­plă la “Say yes to the dress” pe Di­sco­very TLC.

Poate că vă în­tre­bați — așa cum m‑am în­tre­bat și eu în timp ce aler­gam pe bandă pri­vind emi­siu­nea — ce mare sco­fală a fă­cut ma­ga­zi­nul de ro­chii de mi­reasă vân­zând o ro­chie cu un sur­plus de 250$ și ofe­rind gra­tis un voal de 300$. La prima ve­dere ai spune că au pier­dut 50$. Dar la a doua pri­vire, ce ve­deți? Eu văd că voa­lul ăla era deja în ma­ga­zin, chel­tu­ie­lile pen­tru a‑l pro­duce și trans­porta erau deja fă­cute. Pro­blema era, pro­ba­bil, să se aco­pere aceste cos­turi cât mai ra­pid, in­di­fe­rent de pro­fi­ta­bi­li­ta­tea pro­du­su­lui în sine. Dacă voa­lul gra­tuit se­cu­riza o vân­zare care adu­cea cash ime­diat, atunci nu mai con­tează așa de mult pro­fi­tul său in­di­vi­dual. Flu­xul de nu­me­rar e mai im­por­tant de­cât con­tul de pro­fit și pier­deri.

Și ce di­fe­rență ma­joră e în­tre un P&L și un cash flow? Tim­pul. Un flux de nu­me­rar re­pre­zintă con­tul de pro­fit și pier­deri des­fă­șu­rat în timp. Nu știu cum în­țe­le­geți voi asta, dar eu cred că tim­pul a de­ve­nit o marfă mai van­da­bilă de­cât pro­du­sele pro­priu-zise. Nu ne mai in­te­re­sează dacă un pro­dus e pro­fi­ta­bil, ci dacă sun­tem pro­fi­ta­bili pe uni­ta­tea de timp.

Pri­viți Ger­ma­nia. Are da­to­rii enorme. În ci­fre ab­so­lute, pro­ba­bil una din­tre cele mai mari da­to­rii mondi­ale. Dar pe uni­ta­tea de timp Ger­ma­nia este su­per-pro­fi­ta­bilă. Azi eco­no­mia Ger­ma­niei a ge­ne­rat o sumă co­lo­sală ca ve­nit. De­si­gur, nu aco­peră da­to­ri­ile ei, dar ca va­loare a zi­lei de azi e im­pre­sio­nantă. Asta face din Ger­ma­nia un stâlp al eco­no­miei mondi­ale: pro­fi­ta­bi­li­ta­tea ei pe zi, pe mi­nut, pe se­cundă. Time is mo­ney.

Există de­si­gur multe me­tode de a trans­forma tim­pul în marfă. Unele mai com­plexe, al­tele mai pu­țin. Uzura pla­ni­fi­cată e una din­tre ele: tot ceea ce cum­pă­răm este pro­iec­tat, fa­bri­cat și cer­ti­fi­cat să se de­fec­teze su­fi­cient de re­pede ca să ge­ne­reze alte cos­turi. Apa­rent to­tul se face în nu­mele creă­rii lo­cu­ri­lor de muncă. Dar apoi glo­ba­li­za­rea, spe­cia­li­za­rea și ro­bo­ti­za­rea au fost in­tro­duse ca să scadă cos­tu­rile și să ma­xi­mi­zeze pro­fi­tu­rile. Ade­vă­ra­tul mo­tiv nu e cre­a­rea lo­cu­ri­lor de muncă, ci creș­te­rea pro­fi­tu­lui. 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alin

    În ca­zul ăsta (fără să văd do­cu­men­ta­rul), cât de în afara tim­pu­lui sunt co­mer­ci­an­ții autoh­toni care pre­feră să moară cu marfa pe ta­rabă?

    • Sorin Sfirlogea

      Fie nu în­țe­leg și nu aplică no­ile mo­da­li­tăți de co­merț, fie spală bani și de aia nu sunt in­te­re­sați de­cât să dea im­pre­sia unui bu­si­ness. Eu așa in­ter­pre­tez.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu