Bietul cabotin

A măsura cuvin­tele este o deprindere cu care nu ne naștem, ci pe care o dobândim prin edu­cație și îndelungă stăru­ință. Copii fiind, sun­tem ușor ade­meniți de pro­pria fire să dezlegăm baierele lim­bii, lăsând să se audă gân­duri care ar fi fost mai bine să rămână neauzite. Învățăm pe pro­pria piele să ne cen­zurăm sin­cer­itățile  lip­site de tact și exce­sele emoționale, pas cu pas, iar unii din­tre noi cădem în latura opusă, devenind chiar artiști în a tăinui cu bună ști­ință ade­vărul, lăsându‑l să vadă lumina zilei doar în măsura și în cadența care servește intere­su­lui nos­tru. De la o vârstă începem să înțelegem că a vorbi fără auto­cen­zura rați­u­nii e semn de ima­tu­ri­tate.

* * *

Cu ceva vreme în urmă, Crin Antonescu ținea un dis­curs în fața Par­la­men­tu­lui. Era seara dez­ba­ter­ilor prile­juite de sus­pendarea președ­in­telui României, iar Crin se simțea cu deose­bire inspi­rat și emoționat de ceea ce urma să se întâm­ple. Toc­mai fus­ese uns președ­inte al Sen­at­u­lui, deci era la minute dis­tanță de a deveni președ­inte inter­i­mar al României — poz­iția la care visa în secret de multă vreme și pen­tru care a repetat de atâtea ori impostația, acasă, în fața oglinzii de la baie. Negocier­ile cu maghiarii și pro­gre­siștii se încheiaseră, vic­to­ria din Par­la­ment era sig­ură. Doamne, clipa era atât de aproape!

Dar nu, nu putea să fie o vic­to­rie seacă și sear­bădă. Cineva tre­buia să‑i dea dimen­si­u­nile pe care el le per­ce­pea, cineva tre­buia să exalte mulțimea, să‑l aclame și să‑l ovaționeze. Și cum nimeni nu era pri­ceput s‑o facă, tre­buia să se aclame sin­gur. A luat cuvân­tul. A început ferm și amenință­tor. A con­tin­uat în crescendo. Orele petre­cute în fața oglinzii din baie, când lumea cre­dea că doarme târziu, își ară­tau road­ele. Cuvin­tele curgeau, țâșneau chiar, eru­peau cu forța unui vul­can de nestă­vilit. A ajuns la cli­max spunând: "Dru­murile mele şi ale dvs dom­nule preşed­inte, ori­unde v‑aţi afla, se despart. Ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la ref­er­en­dum eu, Crin Antonescu, mă retrag defin­i­tiv din viaţa politică". Sala exulta , aclamându‑l: ce om, ce băr­bat!

Nu‑i era de ajuns. Se voia nu doar cura­jos, ci și moral. A adău­gat sub­lini­ind fiecare cuvânt: "Tre­buie să ştie dom­nul preşed­inte, tre­buie să ştim toţi care facem politică până la nivelul de a asuma respon­s­abil­ităţi în statul şi în sis­temul politic româ­nesc că, în anu­mite împre­jurări şi în anu­mite funcţii, vorba, declar­aţia înseamnă faptă". Vic­to­ria era totală.

Un ceas mai târziu Cotroce­niul era al său.

* * *

 Azi Vic­tor Ponta a tre­buit să admită la Brux­elles că decizia Curții Con­sti­tuționale este aplic­a­bilă și ref­er­en­du­mu­lui din 29 iulie. Acasă, mai marii PSD și PNL prob­a­bil că îl blestemau pen­tru că n‑a știut să reziste și să nego­cieze. Ce dracu', azi s‑a văzut cu ăia care îi sunt pri­eteni, social­iștii! Dacă azi a cedat așa ușor, mâine când se vede cu dușmănoșii ăia de pop­u­lari ce‑o să mai facă?

La Cotroceni, Crin meditează la foaia de hâr­tie pe care Băs­escu i‑a lăsat‑o ca să-și scrie demisia în cazul în care nu pierde ref­er­en­du­mul. Ceea ce pare din ce în ce mai prob­a­bil. In anu­mite împre­jurări și în anu­mite funcții, vorba, declar­ația înseamnă faptă. Crin se îndreaptă, ca de atâtea ori, spre oglinda de la baie. Măcar să fie un dis­curs grandios, dacă tot va fi ultimul.

* * *

De la o vârstă începem să înțelegem că a vorbi fără auto­cen­zura rați­u­nii e semn de ima­tu­ri­tate. Unii însă nu apucă să împlin­ească acea vârstă.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Ionut Niculescu

    Sorine draga, aici la Mon­treal e tre­cut acum de miezul nop­tii. Toc­mai m‑am intors de la un exa­men foarte dur in Cana­dian Tax­a­tion la McGill…ce mai, som­nul nu pare sa-mi dea tar­coale, parca tot sunt conec­tat la ten­si­unea exa­m­enu­lui si ma gan­desc sa-mi impar­tasesc cu tine si cu citi­torii blogu­lui tau niste pareri…

    Pana una-alta tre­buie sa te felicit cal­duros pen­tru ini­tia­tiva aces­tui blog, ca dealt­fel si pen­tru cal­i­tatea departe de orice tagada a anal­izelor politico-sociale pe care le faci aici. Cha­peau, mon cher ami, cha­peau!

    In limita tim­pu­lui disponi­bil am sa incerc sa fiu o prezenta con­stanta "in teren", asta si pen­tru a demon­stra ca noi, cei ce sun­tem acum departe de tara datorita vicisi­tu­dinilor vre­murilor pe care le traim, avem aten­tia treaza asupra real­i­tatilor din tara si traim cu inten­si­tate max­ima eveni­mentele care se petrec acolo.

    Draga Sorine, as dori sa folos­esc pen­tru inceput expre­sia ce ne statea mereu pe var­ful lim­bii cand jucam bridge (O, tem­pora! O, mores!) intr-un ritm indracit, cu Mel­cul si Dum­nezeu sa‑l odi­h­neasca doc­torul Flo­rescu: "Da' mai da‑o si‑n kilu' Saftei de bul, mai voinicule!!!"

    Adica suc­ce­siunea bul­ver­santa a eveni­mentelor politice interne face din comen­ta­torii politici cu pre­ten­tii niste cetateni turmentati…d‑apai din noi, mon cher? Pai sa am par­don, adica noi, ca ale­ga­tori, carevasaz­ica, noi, cu cine votam la ref­er­en­dum? Bine, pen­tru mine nu e clar inca daca am sa pot vota, fiindca Dom Nae Tonta Catavencu sta sa clo­ceasca alta gasel­nita, alt caraghioslac…Stai sa vezi, neicu­sorule, stai sa vezi comedie…vrea sa ne umble pe la inchei­e­turile braci­nar­ilor, sa ne loveasca in amorul nos­tru de con­tribua­bili fer­venti si con­stanti, prin mil­iardele de coco ce le trim­item anual in tara sa sustinem pe cei ce nu mai fac fata la fel de fel de biruri inchipuite nascocite de guver­nanti, adica vor sa ne interz­ica drep­tul de vot, mon cher…voturi care stie musiu Dom Tonta Nae Catavencu unde se tot duc ele…ca pe noi nu ne duce cu pre­sul de Ion Baiesu…la noi nu merge cu cioara vop­sita sa zici ca‑i porum­bel…

    Eu stiu cu cine am sa votez, asta e clar, ca dealt­fel si toti pri­etenii mei de aici, dar totusi ma intreb: "Oare vapore­anul mai este anco­rat (sic!) in real­i­tate?". Si‑a sufle­cat manecile, s‑a mutat in biroul de cam­panie, tine copii in brate, vorbeste de cin­ste, i‑a pus pe "porum­bacii" lui prea-patati sa se imbrace in alb, sa pozeze in fete mari…oare cir­cul asta o fi solu­tia pen­tru a mobi­liza pen­tru a mia oara pe cei ce inca mai cred intr‑o Romanie demo­c­ra­t­ica?

    Nu stiu…dar stiu ca ceilalti, prin felul grotesc in care au tabarat pe ciolan, mi-au pro­dus o sila fara margini…doar la colec­tivizare, cand comu­nis­tii i‑au furat paman­tul lui tataia cu japca, se mai pro­ceda asa…

    • Sorin Sfirlogea

      Ace­leași îndoieli le am și eu. Nu știu dacă matrozul e pus pe tre­abă, deși privind ret­ro­spec­tiv există și aspecte poz­i­tive ale "dom­niei" lui. Cert este că mă îngrozește restau­rația uselistă și graba lor de a pune mâna pe toate pârghi­ile. De aceea pre­fer să știu că la Cotroceni e cineva care ține un ochi asupra lor.

      Mulțumesc pen­tru aprecieri. Ceea ce încerc este să gân­desc cu voce tare, fără pre­tenția că am întot­deauna drep­tate. Mi se pare că e impo­rant să comu­nicăm mai mult și de aceea cu cât par­ticipă mai mulți la comu­ni­care, cu atât e mai prob­a­bil să înțelegem mai bine ce (ni) se întâm­plă. Deci, dacă ți se pare intere­sant un subiect, un arti­col, spune și altora…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu