Nu pot să spun în cu­vinte cât de dez­a­mă­git sunt de spec­ta­co­lul so­ci­e­tă­ții ro­mâ­nești din ul­tima vreme. Po­la­ri­za­rea asta dra­ma­tică adusă de re­fe­ren­dum — bă­siști ver­sus uslași — mă în­gro­zește și mă face să cred că există în noi, ro­mâ­nii, ceva ire­me­di­a­bil care ne va îm­pie­dica să de­ve­nim vreo­dată un po­por. Cred că ne lip­sește lo­gica bu­nu­lui simț, mă­sura lu­cru­ri­lor și ar­gu­men­ta­ția obiec­tivă ca in­stru­mente de ra­țio­na­ment șî de­ci­zie co­lec­tivă — în ab­sența lor ne uti­li­zăm emo­ți­ile per­so­nale pen­tru a ho­tărî de par­tea cui să în­cli­năm ba­lanța, fără să în­țe­le­gem că am­bele tal­gere ne sunt de­fa­vo­ra­bile.

În pri­mul rând re­marc in­co­e­rența lo­gică a re­fe­ren­du­mu­lui: cur­tea con­sti­tu­țio­nală a con­fir­mat doar două mo­tive sus­cep­ti­bile de a jus­ti­fica sus­pen­da­rea pre­șe­din­te­lui, eli­minând toate ce­le­lalte ar­gu­men­ta­ții ale par­la­men­tu­lui, care nu sunt alt­ceva de­cât de­cla­ra­ții po­li­tice. Aceste două mo­tive sunt că nu și‑a ju­cat cu ma­ximă efi­ciență ro­lul de me­di­a­tor al pu­te­ri­lor sta­tu­lui și că și‑a asu­mat îna­in­tea gu­ver­nu­lui unele mă­suri eco­no­mice, ceea ce poate fi in­ter­pre­tat ca o su­b­mi­nare a ro­lu­lui exe­cu­ti­vu­lui. De acord, prima ob­ser­va­ții este co­rectă, Bă­sescu nu este un om al di­a­lo­gu­lui și com­pro­mi­su­lui. De aici în­colo însă tre­buie să func­țio­neze lo­gica bu­nu­lui simț: ar fi fost oare po­si­bil ca for­țele po­li­tice ro­mâ­nești să fie aduse la ar­mo­nie și bună în­țe­le­gere de că­tre un alt pre­șe­dinte, ori­cine ar fi fost el? Au fost Ili­escu sau Con­stan­ti­ne­scu sau chiar Bă­sescu — în pri­mul său man­dat — mai efi­cienți din acest punct de ve­dere? Răs­pun­sul co­rect, pe care îl știm toți, este nu. Po­li­tica ro­mâ­nească nu func­țio­nează pe prin­ci­piul “noi avem un plan ca să fa­cem lu­cru­rile bine”, ci pe ideea că “ăș­tia sunt hoți și in­com­pe­tenți, dați‑i jos ca să ve­nim noi la pu­tere”. De aceea par­ti­dele din opo­zi­ție, in­di­fe­rent care sunt ele, nu vor dori nici­o­dată să facă parte din ini­ția­tive de uniune na­țio­nală, pen­tru că și-ar pierde mu­ni­ția prin­ci­pală la ur­mă­toa­rele ale­geri.

Al doi­lea mo­tiv me­rită dis­cu­tat. A exis­tat o plân­gere a gu­ver­nu­lui cum că pre­șe­din­tele vine peste el și ia de­ci­zii? Nu. Se poate vorbi de uzur­pare atunci când ci­neva se dă la o parte și, în mod vo­lun­tar, face loc al­tuia să ia de­ci­zii? Nu. Cine este de vină că Bă­sescu și‑a bă­gat na­sul în de­ci­zi­ile gu­ver­nu­lui: el în­suși pen­tru că și‑a do­rit să își im­pună con­cep­ți­ile sau pri­mul mi­nis­tru care nici n‑a în­cer­cat mă­car să gu­ver­neze in­de­pen­dent? Pen­tru mine acest al doi­lea mo­tiv ar fi fost o în­căl­care gravă a Con­sti­tu­ției doar dacă Boc ar fi re­cla­mat in­ter­ven­ți­ile lui Bă­sescu în gu­vern. În schimb el nu lua nici o ho­tă­râre im­por­tantă fără să se con­sulte cu Bă­sescu. A uzurpa în­seamnă să ob­ții ceva ce nu ți se cu­vine prin vi­o­lență, furt sau în­șe­lă­ciune. E vorba deci de uzur­pare sau mai de­grabă de su­b­mi­si­vi­tate?

Dar am­bele mo­tive pen­tru care a fost sus­pen­dat Bă­sescu nici nu au mai con­tat apoi. Ar­ti­le­ria USL s‑a în­drep­tat pe ce­le­lalte cinci mo­tive, pe care cur­tea con­sti­tu­țio­nală le‑a in­fir­mat ca ar­gu­mente de tip “în­căl­care gravă a Con­sti­tu­ției”. Pa­no­u­rile șî afi­șele, plătite din bani pu­blici pre­su­pun, in­for­mează po­pu­la­ția des­pre dez­as­trele pro­duse de Bă­sescu, iar ca­pul de afiș este tă­ie­rea sa­la­ri­i­lor și pen­si­i­lor din 2010. Așa că m‑am gân­dit să fac câ­teva cal­cule sim­ple, ca să pri­cep și eu cum func­țio­nează ma­te­ma­tica po­po­ru­lui ro­mân. Am că­u­tat în presa de acum doi ani in­for­ma­ții des­pre vo­ta­rea în par­la­ment a scă­de­rii sa­la­ri­i­lor și pen­si­i­lor și iată ce am ob­ți­nut: 321 vo­turi pen­tru și o ab­ți­nere. Hmmm, mi-am zis, dar hai să ve­dem câți pe­de­liști erau în sală. In ca­mera de­pu­ta­ți­lor erau 106 re­pre­zen­tanți ai PDL, iar în se­nat încă 48. Pre­su­pu­nând că toți pe­de­liș­tii erau pre­zenți ca să vo­teze tă­ie­rea sa­la­ri­i­lor șî pen­si­i­lor, asta face un to­tal de 154. Până la 322 mai sunt 168 de oa­meni. Deci 168 de oa­meni din PSD, PNL, UDMR, PC, de la mi­no­ri­tăți care atunci au fost de acord că sa­la­ri­ile tre­buie re­duse, iar acum spun că Bă­sescu tre­buie de­mis pen­tru că a în­căl­cat drep­tul fun­damen­tal al ro­mâ­nu­lui la “o re­tri­bu­ire echi­ta­bilă şi sa­tis­fă­că­toare care să‑i asi­gure atât lui, cât şi fa­mi­liei sale, o exis­tenţă con­formă cu dem­ni­ta­tea umană şi com­ple­tată, la ne­voie, prin alte mij­loace de pro­te­cţie so­ci­ală”. Cât de mo­ral vi se pare asta?

Toate as­tea nu con­tează însă pen­tru foarte mulți ro­mâni. Umo­rile lor per­so­nale, năs­cute din proasta gu­ver­nare, dar și din pro­pri­ile in­suc­cese și ghi­ni­oane, își gă­sesc un loc de des­căr­care și asta e tot ce con­tează, se pare. Ui­tâm din nou că res­pec­tul față de lo­gică și dreapta ju­de­cată sunt mai im­por­tante de­cât ura im­po­triva unui om, ori­cât de în­drep­tă­țit e acest sen­ti­ment. Deși ura nu e nici­o­dată în­drep­tă­țită. Clă­dim ast­fel o țară a re­ac­ți­i­lor vis­ce­rale și a ju­de­că­ți­lor emo­țio­nale, în care dacă vrei să con­duci nu tre­buie să fii un bun și co­rect ad­mi­nis­tra­tor, ci să ca­na­li­zezi cu în­demâ­nare ura po­pu­lară îm­po­triva ce­lui care e la pu­tere, pen­tru a‑l da jos ca să te așezi tu. Afir­măm cu cla­ri­tate că nu re­gu­lile pri­mează, ci in­ter­pre­ta­rea lor con­tex­tu­ală. Adică ar­bi­tra­riul bu­nu­lui plac al ce­lui pu­ter­nic, cel care ne otră­vește viața per­so­nală a fi­e­că­ruia din­tre noi, zi de zi.

Știu că mo­dul ăsta de a gândi nu va dis­pă­rea din min­tea ro­mâ­ni­lor. Bă­sescu va fi de­mis, e clar, e o în­treagă ma­și­nă­rie pusă în miș­care pen­tru asta. Apoi se va așeza li­niș­tea sa­tis­fă­cută și pros­tească a ce­lui care s‑a răz­bu­nat pe ci­neva pen­tru ne­ca­zu­rile pro­prii, chiar dacă sursa ne­ca­zu­ri­lor nu e în­de­păr­tată. Va urma spec­ta­co­lul me­di­a­tic al tri­mi­te­rii în ju­de­cată a pe­de­liș­ti­lor care au fu­rat, se va dezgropa po­ves­tea flo­tei lui Bă­sescu, vor fi în­chise do­sa­rele pe­nale ale ce­lor de la pu­tere — tot cir­cul ne­ce­sar pen­tru a dis­trage aten­ția de la lipsa unui plan real de gu­ver­nare. Pri­vind la toate as­tea re­a­li­zez că lo­gica ro­mâ­nu­lui sta­tis­tic — the ave­rage ci­ti­zen — se de­o­se­bește însă pro­fund de a mea, iar această dis­cre­panță nu e una pe care să sper că tim­pul o va face să dis­pară. E o di­fe­rență de prin­ci­pii, pro­fundă. Pro­ba­bil că am să mor dez­a­mă­git de po­po­rul meu, de ne­pu­tința sa de a evo­lua. Dar și mai rău pen­tru mine este să văd oa­meni de ale că­ror prin­ci­pii și va­lori nu mă în­do­iam, aban­donându-și ju­de­cata. Și asta mă în­tris­tează în­gro­zi­tor, pen­tru că în­seamnă că ura, răz­bu­na­rea pros­tească și im­pul­si­vi­ta­tea ira­țio­nală au în­vins în Ro­mâ­nia, gu­ver­nând ci­clul vie­ții so­ci­ale și po­li­tice. Ele au de­ve­nit va­lo­rile noas­tre na­țio­nale, lo­gica vie­ții noas­tre.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.