Logica vieții noastre

Nu pot să spun în cuvinte cât de deza­măgit sunt de spec­ta­colul soci­etății românești din ultima vreme. Polarizarea asta dra­mat­ică adusă de ref­er­en­dum — băsiști ver­sus uslași — mă îngrozește și mă face să cred că există în noi, românii, ceva ire­me­di­a­bil care ne va împied­ica să devenim vre­o­dată un popor. Cred că ne lipsește log­ica bunului simț, măsura lucrurilor și argu­men­tația obiec­tivă ca instru­mente de rațion­a­ment șî decizie colec­tivă — în absența lor ne uti­lizăm emoți­ile per­son­ale pen­tru a hotărî de partea cui să înclinăm bal­anța, fără să înțelegem că ambele tal­gere ne sunt defa­vor­a­bile.

În primul rând remarc inco­erența log­ică a ref­er­en­du­mu­lui: curtea con­sti­tuțion­ală a con­fir­mat doar două motive sus­cep­ti­bile de a jus­ti­fica sus­pendarea președ­in­telui, elim­inând toate cele­lalte argu­men­tații ale par­la­men­tu­lui, care nu sunt altceva decât declar­ații politice. Aceste două motive sunt că nu și‑a jucat cu max­imă efi­ciență rolul de medi­a­tor al put­er­ilor stat­u­lui și că și‑a asumat înain­tea guver­nu­lui unele măsuri eco­nom­ice, ceea ce poate fi inter­pre­tat ca o sub­minare a rolu­lui exec­u­tivu­lui. De acord, prima obser­vații este corectă, Băs­escu nu este un om al dia­logu­lui și com­pro­misu­lui. De aici încolo însă tre­buie să funcționeze log­ica bunului simț: ar fi fost oare posi­bil ca forțele politice românești să fie aduse la armonie și bună înțelegere de către un alt președ­inte, oricine ar fi fost el? Au fost Ili­escu sau Con­stan­ti­nescu sau chiar Băs­escu — în primul său man­dat — mai efi­cienți din acest punct de vedere? Răspun­sul corect, pe care îl știm toți, este nu. Polit­ica românească nu funcționează pe prin­cip­iul "noi avem un plan ca să facem lucrurile bine", ci pe ideea că "ăștia sunt hoți și incom­pe­tenți, dați‑i jos ca să venim noi la put­ere". De aceea par­tidele din opoz­iție, indifer­ent care sunt ele, nu vor dori nicio­dată să facă parte din iniția­tive de uni­une națion­ală, pen­tru că și-ar pierde muniția prin­ci­pală la urmă­toarele alegeri.

Al doilea motiv mer­ită dis­cu­tat. A exi­s­tat o plân­gere a guver­nu­lui cum că președ­in­tele vine peste el și ia decizii? Nu. Se poate vorbi de uzur­pare atunci când cineva se dă la o parte și, în mod vol­un­tar, face loc altuia să ia decizii? Nu. Cine este de vină că Băs­escu și‑a băgat nasul în decizi­ile guver­nu­lui: el însuși pen­tru că și‑a dorit să își impună con­cepți­ile sau primul min­istru care nici n‑a încer­cat măcar să guverneze inde­pen­dent? Pen­tru mine acest al doilea motiv ar fi fost o încăl­care gravă a Con­sti­tuției doar dacă Boc ar fi recla­mat inter­venți­ile lui Băs­escu în guvern. În schimb el nu lua nici o hotărâre impor­tantă fără să se con­sulte cu Băs­escu. A uzurpa înseamnă să obții ceva ce nu ți se cuvine prin vio­lență, furt sau înșelă­ci­une. E vorba deci de uzur­pare sau mai degrabă de sub­mi­siv­i­tate?

Dar ambele motive pen­tru care a fost sus­pendat Băs­escu nici nu au mai con­tat apoi. Arti­le­ria USL s‑a îndrep­tat pe cele­lalte cinci motive, pe care curtea con­sti­tuțion­ală le‑a infir­mat ca argu­mente de tip "încăl­care gravă a Con­sti­tuției". Panourile șî afișele, plătite din bani pub­lici pre­supun, informează pop­u­lația despre deza­s­trele pro­duse de Băs­escu, iar capul de afiș este tăierea salari­ilor și pen­si­ilor din 2010. Așa că m‑am gân­dit să fac câteva cal­cule sim­ple, ca să pri­cep și eu cum funcționează matem­at­ica poporu­lui român. Am cău­tat în presa de acum doi ani infor­mații despre votarea în par­la­ment a scăderii salari­ilor și pen­si­ilor și iată ce am obținut: 321 voturi pen­tru și o abținere. Hmmm, mi-am zis, dar hai să vedem câți pedeliști erau în sală. In cam­era dep­utaților erau 106 reprezen­tanți ai PDL, iar în senat încă 48. Pre­supunând că toți pedeliștii erau prezenți ca să voteze tăierea salari­ilor șî pen­si­ilor, asta face un total de 154. Până la 322 mai sunt 168 de oameni. Deci 168 de oameni din PSD, PNL, UDMR, PC, de la minorități care atunci au fost de acord că salari­ile tre­buie reduse, iar acum spun că Băs­escu tre­buie demis pen­tru că a încăl­cat drep­tul fun­da­men­tal al românu­lui la "o ret­ribuire echitabilă şi sat­is­făcă­toare care să‑i asig­ure atât lui, cât şi fam­i­liei sale, o exis­tenţă con­formă cu dem­ni­tatea umană şi com­ple­tată, la nevoie, prin alte mijloace de pro­tecţie socială". Cât de moral vi se pare asta?

Toate astea nu con­tează însă pen­tru foarte mulți români. Umo­rile lor per­son­ale, năs­cute din proasta guvernare, dar și din pro­pri­ile insuc­cese și ghin­ioane, își găs­esc un loc de descăr­care și asta e tot ce con­tează, se pare. Uitâm din nou că respec­tul față de log­ică și dreapta jude­cată sunt mai impor­tante decât ura impotriva unui om, oricât de îndrep­tățit e acest sen­ti­ment. Deși ura nu e nicio­dată îndrep­tățită. Clădim ast­fel o țară a reacți­ilor vis­cerale și a judecăților emoționale, în care dacă vrei să con­duci nu tre­buie să fii un bun și corect admin­is­tra­tor, ci să canal­izezi cu îndemânare ura pop­u­lară împotriva celui care e la put­ere, pen­tru a‑l da jos ca să te așezi tu. Afir­măm cu clar­i­tate că nu reg­ulile primează, ci inter­pretarea lor con­tex­tu­ală. Adică arbi­trar­iul bunului plac al celui put­er­nic, cel care ne otrăvește viața per­son­ală a fiecăruia din­tre noi, zi de zi.

Știu că modul ăsta de a gândi nu va dis­părea din mintea românilor. Băs­escu va fi demis, e clar, e o întreagă mașinărie pusă în miș­care pen­tru asta. Apoi se va așeza lin­iștea sat­is­fă­cută și prostească a celui care s‑a răzbunat pe cineva pen­tru necazurile pro­prii, chiar dacă sursa necazurilor nu e înde­păr­tată. Va urma spec­ta­colul medi­atic al trim­i­terii în jude­cată a pedeliștilor care au furat, se va dez­gropa povestea flotei lui Băs­escu, vor fi închise dosarele penale ale celor de la put­ere — tot cir­cul nece­sar pen­tru a dis­trage atenția de la lipsa unui plan real de guvernare. Privind la toate astea real­izez că log­ica românu­lui sta­tis­tic — the aver­age cit­i­zen — se deose­bește însă pro­fund de a mea, iar această dis­crepanță nu e una pe care să sper că tim­pul o va face să dis­pară. E o difer­ență de prin­cipii, pro­fundă. Prob­a­bil că am să mor deza­măgit de poporul meu, de neputința sa de a evolua. Dar și mai rău pen­tru mine este să văd oameni de ale căror prin­cipii și val­ori nu mă îndoiam, abandonându-și jude­cata. Și asta mă întris­tează îngroz­i­tor, pen­tru că înseamnă că ura, răzbunarea prostească și impul­siv­i­tatea irațion­ală au învins în Româ­nia, guvernând ciclul vieții sociale și politice. Ele au devenit val­o­rile noas­tre naționale, log­ica vieții noas­tre.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu