Pornind de la una din binecunoscutele animații de la RSA, am ascultat întreaga prelegere a lui Dan Ariely despre comportamente necinstite ale oamenilor și despre felul interesant în care ne raportăm la aceste comportamente pentru a ne păstra aparența de oameni buni, corecți. Și, dacă ne gândim la nevoia fiecăruia dintre noi de a ne autoliniști că facem parte dintre cei corecți, realizăm că ea este pe de o parte mecanismul care ne readuce la starea de corectitudine după ce am comis câteva mici măgării, dar și motivația foarte raționalizată a redefinirii standardului de cinste. Pentru că avem două căi de a ne simți bine despre noi: fie ne aliniem unui standard unanim acceptat de comportament cinstit și corect, fie redefinim acest standard aliniindu‑l la comportamentul nostru.
Mă gândeam în acest context la sintagma pe care o utilizăm când aprecierile noastre negative ar putea să amendeze comportamentul cuiva din proximitate: persoanele de față se exclud. Evident, este o conveniență socială menită să evite un nedorit conflict. Este o declarație de non-combat. Dar în egală măsură poate constitui și o modalitate de a redefini comportamentul corect: dacă un grup, în care un individ participă mai mult sau mai puțin implicat, dezbate standarde comportamentale de la care chiar el s‑a abătut, fără a‑i fi amendate deschis acțiunile neconforme, atunci acceptabilitatea faptelor sale crește anterioare, devin mai puțin grave, mai puțin condamnabile. Am asistat și participat de destule ori în astfel de discuții, de pildă cu antreprenori care utilizează relații și mită pentru a obține contracte (deci profit) dar care, aflați într-un grup de discuții despre corupție economică, se simt excluși de la judecata morală pentru că persoanele de față se exclud, ceea ce este interpretat de ei ca o validare a comportamentului lor: ei nu fac lucruri (chiar așa de) grave, nu aveau de ales, nu puteau face altfel în această lume de necinstiți… Până la urmă nu e atât de grav că avem un ministru al economiei mincinos și incompetent, cât mai ales că o mulțime de patroni de firme angajează la negru, oferă mită și încalcă legile. Suma necinstei mărunte are efecte mai puternice decât un singur mare ticălos.
Una din concluziile mele este destul de amară, deși nu neapărat nouă: problema de corupție a României nu vine de la marii delapidatori sau politicieni, ci de la uriașa sumă a faptelor mărunte pe care le facem fiecare dintre noi. Vă las să ascultați prelegerea, atrăgându-vă atenția și asupra câtorva teme interesante de reflecție: imanența minciunii umane, motivațiile complexe care o potențează, mecanismele pe care societatea le include în normele ei pentru a atenua sau potența necinstea.
Lasă un comentariu