În fiecare toamnă, în a treia joi din noiembrie, în Franța începe sezonul noului Beaujolais. Anul ăsta a picat pe 15 noiembrie, așa că, dacă aveți treabă pe la Paris, nu uitați să beți un pahar de vin nou. De multe generații tradiția acestui vin nou a fost păstrată, spre binele podgorenilor din regiunea cu același nume și spre deliciul amatorilor de vin. Adică (aproape) al tuturor. Chiar dacă a început ca o inițiativă comercială, obișnuința de a gusta în fiecare an vinul Beaujolais a devenit un punct de atracție — chiar și turistic — iar cea mai bună dovadă este că aproape niciodată producția unui an nu rămâne în restaurante și magazine mai mult de două săptămâni.
Se spune despre vinul Beaujolais că nu se lasă la învechit pentru că nu devine mai bun cu trecerea anilor. Nu știu sigur dacă pentru acest vin e adevărat, dar sunt absolut convins că în situația asta se găsesc viile hibride din gospodăriile țărănești din România. Diferența este că țăranul român nu e atât de organizat și solidar încăt să lanseze o campanie similară. De pildă am putea avea “A sosit noua căpșunică” sau “Noul ananas e aici” ca să dau două exemple de soiuri hibride, foarte băubile, fără prea mult tanin și care nu-și îmbunătățesc valoare prin învechire. Desigur, asta ar presupune organizare, pentru că nu poți face vinificație în dosul curții, trebuie să ai un loc amenajat, cu norme de igienă respectate. Să nu-mi spuneți că țăranii nu au bani — nu ne-am consumat nici 20% din fondurile europene…
În fond românii au tradiția vinului nou — aduceți-vă aminte versurile cântecului: “de-aș mai duce‑o pân’ la toamnă, leliță Ioană / să beau vin să mânc pastramă, leliță Ioană”. De ce n‑am putea avea și noi Beaujolais-ul nostru în fiecare toamnă? Altminteri ne pretindem mari prețuitori ai vinului țărănesc, nechimizat, natural și gustos…
Lasă un comentariu