Omul me­di­e­val trăia în in­te­ri­o­rul unui cerc al că­rui cen­tru era Dum­ne­zeu. Aflat mai aproape sau mai de­parte de mar­gi­nile aces­tei lumi cen­trate pe re­li­gie, dar ne­a­pă­rat în in­te­ri­o­rul ei, creș­ti­nul se pu­tea ra­porta la cei­lalți și la sine prin mă­sura în care prac­tica co­dul mo­ral dic­tat de re­li­gie, re­vă­zut și adă­u­git de bi­se­rica ace­lor vre­muri. Cu si­gu­ranță nu tot ceea ce pro­po­vă­duia bi­se­rica era co­rect — azi pu­tem dis­tinge cu des­tulă cla­ri­tate ero­rile și ex­ce­sele de atunci — dar obe­diența față de re­guli s‑a do­ve­dit ade­sea mai im­por­tantă în is­to­ria ome­ni­rii de­cât per­fec­țiu­nea le­gii. Ori­cine se afla în afara aces­tui cerc re­li­gios nu pu­tea fi de­cât un păgân.

Re­naș­te­rea a dat to­nul unei trans­for­mări a aces­tui cerc, ovalizându‑l într‑o elipsă și așe­zând în al doi­lea său fo­car pe omul re­nas­cen­tist. Acesta era abs­trac­ti­zat, des­cris ca o sumă de vir­tuți dezi­ra­bile, spre care ci­neva poate să tindă în mod le­gi­tim, aflându-se în con­ti­nu­are în in­te­ri­o­rul unei lumi creș­tine, ne­re­pu­diat de bi­se­rică. Dar s‑a creat ast­fel pu­tința de a te con­si­dera creș­tin fără a‑ți pune di­vi­ni­ta­tea în cen­trul gân­di­rii. Lui Dum­ne­zeu i s‑a re­zer­vat doar ro­lul de mân­tu­i­tor, că­ruia i se plă­tea tri­but de‑a lun­gul vie­ții prin res­pec­tul față de bi­se­rică și de co­dul mo­ral creștin.

Până nu de­mult ști­ința a fost ți­nută în afara aces­tui spa­țiu apar­ținând re­li­giei, con­si­de­rată pă­gână și dă­u­nă­toare spi­ri­tu­lui uman. In­sis­tența ei de a că­uta do­vezi pal­pa­bile, de a lua me­ta­fo­rele re­li­giei în sens pro­priu cer­ce­tându-le ve­ri­di­ci­ta­tea, in­stru­men­tele ini­țial ru­di­men­tare pe care le uti­liza pen­tru a cer­ceta te­o­rii com­plexe — toate aces­tea au așezat‑o în rân­dul ere­ti­ci­lor. Doar că unii creș­tini, mai de­grabă în­cli­nați spre cul­tul omu­lui re­nas­cen­tist de­cât spre di­vi­ni­tate, au în­ce­put să tragă cu ochiul tot mai in­sis­tent la ide­ile ști­in­ti­fice, fo­lo­sindu-le pen­tru a se în­doi și mai târ­ziu a con­testa ne­voia de Dum­ne­zeu. Elipsa se șu­bre­zea, cele două fo­care se în­de­păr­tau tot mai mult unul de ce­lă­lalt, până când rup­tura a fost inevitabilă.

Vre­mu­rile con­tem­po­rane au adus o și mai mare în­drăz­ne­ală — nu doar că ne-am tot re­dus pre­ten­ți­ile față de omul re­nas­cen­tist ideal, nu doar că am pre­tins de la noi tot mai pu­ține vir­tuți pen­tru a‑i fi ase­meni, dar am avut chiar cu­ra­jul de a ne de­clara pe fi­e­care din­tre noi un mo­del de ur­mat. “Fii tu în­suți” ni se spune foarte des, “nu lăsa pe ni­meni să spună că nu ești în­de­a­juns de bun” sun­tem în­dem­nați de psi­ho­lo­gii și so­cio­lo­gii mo­derni. Ma­rele cerc re­nas­cen­tist s‑a spart în mi­li­arde de mici bule in­di­vi­du­ale, clamând fi­e­care din­tre ele su­pre­ma­ția ri­di­colă a unui ins, care tră­iește în le­gea mo­rală pe care el în­suși a decretat‑o.  În ju­rul lui Dum­ne­zeu a ră­mas doar un cerc pră­pă­dit, for­mat din prea pu­ți­nii oa­meni care mai tră­iesc în mo­rala creștină.

Asta este tra­ge­dia pe care Re­naș­te­rea a făcut‑o po­si­bilă, iar vre­mu­rile mo­derne au făcut‑o re­ală. Așa că uită-te în oglindă și spune-ți: sunt cel mai fru­mos, sunt cel mai deș­tept, me­rit ab­so­lut to­tul, nu mai am ni­mic de în­vă­țat, ni­mic de aflat, to­tul tre­buie să mi se su­pună. Tu ești noul tău Dumnezeu.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Augustin Moga

    Tra­ge­dia de care spui e in­sig­ni­fi­antă în com­pa­ra­ție cu tra­ge­dia pe care a făcut‑o po­si­bilă re­li­gia. Dacă te uiți la oro­rile care s‑au pe­tre­cut (și care con­ti­nuă, la o scară mult re­dusă, să se pe­treacă și‑n ziua de azi) în nu­mele re­li­gi­i­lor (în­de­o­sebi cele abra­ha­mice), nar­ci­sis­mul zi­le­leor noas­tre pare o glumă de copii.

    • Sorin Sfirlogea

      O fi de vină re­li­gia în sine sau mo­dul în care în­țe­le­gem să o prac­ti­căm? Există în per­cep­tele mo­rale ale Bi­bliei sau Co­ra­nu­lui în­dem­nul de a ucide și tor­tura în nu­mele lui Dum­ne­zeu? Sau este doar vina noas­tră, a oa­me­ni­lor, că ne aba­tem de la sen­sul mo­ral al re­li­giei și în­cer­căm să ne im­pu­nem unii al­tora, cu forța, pro­pri­ile opinii?

      • Augustin Moga

        Da, cred că atât Bi­blia (Ve­chiul Tes­ta­ment) cât și Co­ra­nul în­deamnă la vi­o­lență îm­po­triva ce­lor care nu-mpăr­tă­șesc re­li­gia pro­po­vă­du­ită. (Dacă in­siști, mă pun să caut citate.)

        Treaba e că re­li­gia joacă un rol cheie în a‑i pre­dis­pune pe oa­meni la in­to­le­ranță („a mea e dreapta cre­dință”) și la o gân­dire dog­ma­tică, lip­sită de cel mai ele­men­tar simț cri­tic („crede și nu cer­ceta”). Și as­tea duc prea ușor la tot fe­lul de ex­cese și orori.

        Ia co­dul mo­ral al căr­ți­lor sfinte (nu ucide, nu fura, etc.), îm­pa­che­tează-le‑n alt­ceva de­cât toată abu­re­ala mis­tică a re­li­gi­i­lor și e per­fect. Nu ai ne­voie de un zeu (sau mai mulți) pen­tru a‑i în­văța pe oa­meni câ­teva re­guli de bună con­du­ită într‑o comunitate.

        În opi­nia mea, re­li­gia e prin­ci­pala pie­dică pe care ome­ni­rea a avut‑o în ca­lea pro­gre­su­lui teh­no­lo­gic și so­cial pen­tru o foarte lungă pe­ri­oadă de timp. În Eu­ropa cel pu­țin, în­tre Gre­cia An­tică și Re­naș­tere re­li­gia e cea care a fă­cut le­gea; ca atare, aproape c‑a „în­ghe­țat” to­tul în pe­ri­oada res­pec­tivă. Ima­gi­nează-ți pen­tru o clipă cum ar fi să tră­iești în anul 2500 sau 3000 — ei bine, fap­tul că nu tră­iești acum așa cum a fi să tră­i­ască ge­ne­ra­ți­ile vi­i­toare peste sute de ani o da­to­rezi religiei.

        • Sorin Sfirlogea

          Vă­leu, da’ por­nit ești, taică , pe re­li­gie! Ce-ți făcu? Dacă e să mă iau după tine omul de Cro­mag­non era la un pas de fi­siu­nea nu­cleară, da’ ve­nea taica popa și‑i spăr­gea epru­be­tele. :)) Zău, nițel exagerezi.

          Iar ches­tia cu “crede și nu cer­ceta” nu e din nici o scri­ere re­li­gi­oasă, e o sin­tagmă in­ven­tată de atei. Am verificat.

  2. Alin

    Eu așa fac în fi­e­care di­mi­neață. Dar după aia mă bu­șește râsul :))


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.