Cu câteva seri în urmă am văzut primul episod al seriei Life after people. Unii ar putea spune că mi‑a luat cam mult să aflu despre un film de ficțiune care a fost lansat prin 2009. Ar avea dreptate, dar câte lucruri interesante n‑or mai fi pe lumea asta și noi încă n‑am auzit de ele! Deci, cum vă spuneam, am văzut primul episod și să spun drept nu mă prea trage inima să le văd și pe celelalte. E ceva deprimant în filmul ăsta, în ciuda încurajărilor pe care le transmite, că viața pe Pământ nu va dispărea o dată cu specia umană. Adică, să nu înțelegeți greșit, mă bucur că viața va continua după ce noi vom fi ispășit prin dispariție mulțimea de păcate ce ar trebui să ne apese conștiința. Mă bucur că cele mai multe animale vor supraviețui absenței noastre și vor pune stăpânire pe spațiul care le‑a aparținut și lor cândva.
Dar mi se pare trist și deprimant că — de fapt — Pământului îi va fi mai bine fără noi. Asta îmi amintește de cuvintele lui Sant-Exupery:
Perfecţiunea e atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat.
Lasă un comentariu