Cei fără de țară

Știr­ile online sunt pline zilele astea de comen­tarii și inter­pretări legate de cam­pa­nia "Why don't you come over?" a celor de la Gân­dul, ca răspuns la iniția­tiva de des­cu­ra­jare a emi­grației românești și bul­gare anunțată de guver­nul bri­tanic. Afișele pro­puse de Gân­dul sau de citi­torii săi sunt amuzant-ironice la o primă lec­tură. La a doua, devin puțin mai triste și îi îndeamnă pe români la un strop de med­i­tație pe tema mân­dri­ilor naționale, dezvăluindu-ne super­fi­cial­i­tatea rațion­a­mentelor și prejudecățile. Pen­tru că, dacă treci de hazul aparent al afir­mați­ilor, con­stați că ceea ce spunem ar fi tre­buit mai degrabă tre­cut sub tăcere.

  • Berea noas­tră e mai ieft­ină decât apa voas­tră. E foarte ade­vărat, dar motivul real e că berea noas­tră e făcută după niște rețete pline de chim­i­cale, cu ingre­di­ente de cea mai proastă cal­i­tate, care nu ar fi accep­tate nicio­dată în Marea Bri­tanie.
  • Prințul Charles a cumpărat o casă aici. Da, dar dru­mul până în satul Vis­cri poate fi sfârși­tul sus­pen­siei unei mașini, atât de prost întreținut este. Iar în jurul Vis­cri sute de ast­fel de case se dete­ri­ore­ază de la o zi la alta, neîn­gri­jite și ocu­pate abuziv de țigani.
  • Chiria voas­tră săp­tămâ­nală va ajunge o lună aici. Așa e, la felul în care arată orașele noas­tre nu e prea multă lume care să se îngh­e­suie să vină la noi, de ce ar fi chiri­ile scumpe?
  • Con­trolorii noștri de trafic au văzut zăpadă. Prob­a­bil, dar la rit­mul de ater­izări și decolări de pe Otopeni e timp destul și pen­tru deszăpezire. Nu grosimea strat­u­lui de zăpadă era prob­lema în Lon­dra, ci indisponi­bil­i­tatea pis­telor pe durata curățării lor, într-un aero­port cu o inten­si­tate a trafi­cu­lui care face ca fiecare minut să con­teze.
  • Ziarele noas­tre invadează intim­i­tatea vede­telor, nu ascultă tele­foanele oame­nilor. Este ade­vărat, doar că nu o fac din motive de deon­tolo­gie, ci pen­tru că ceea ce vor­bim la tele­fon e atât de plic­tisi­tor că n‑ar face audi­ență…
  • Nu avem o taxă de con­gestie a trafi­cu­lui. Și exact din motivul ăsta orice moco­fan con­sid­eră că poate să se vân­ture cu auto­mo­bilul de dimineața până seara prin mijlocul Bucureștiu­lui. Mulți din­tre ei nici nu fac altceva.
  • Avem cel mai fru­mos drum din lume potrivit clasa­men­tu­lui făcut de cea mai bună emi­si­une auto a voas­tră. Da, prob­lema este să ajungeți până la el. Good luck with that!
  • Jumă­tate din femeile noas­tre arată pre­cum Kate, iar cealaltă jumă­tate pre­cum sora ei. Și asta e mer­itul nos­tru, facem selecție la naștere, încru­cișăm femeile fru­moase cu băr­bați fru­moși, e o întreagă ști­ință la mijloc.…

Din­colo de acest umor facil și sub­til autoin­crim­i­nant se află niște ade­văruri pe care le ocolim. Știm toți că stereotipul de imag­ine al englezilor la adresa noas­tră are o orig­ine bine­cunos­cută. În țara lor, ca și în orice altă țară occi­den­tală, primii care au ajuns nu au fost oamenii har­nici și onești, ci țiganii și românii țiga­ni­zați. Ne ferim să spunem deschis asta, dar în adân­cul sufle­tu­lui știm că oacheșii cu alba-neagra din Ger­ma­nia, țigăn­cile cerșe­toare din Paris, țiganii care au mân­cat lebe­dele din Viena și acordeoniștii tuci­urii din metrourile tuturor cap­i­talelor europene ne-au pic­tat cea mai mare parte din imag­inea proastă pe care o avem azi. Această pătură socială — a cărei cul­tură și mod de viață se bazează pe com­por­ta­men­tul spec­u­la­tiv (spec­u­larea milei prin cerșe­to­riei, a naiv­ității prin înșelă­ci­une, a lip­sei de vig­ilență prin furt) — este cea care pre­cede munci­torii cin­stiți, infor­mati­cienii inteligenți, artiștii tal­en­tați și medicii pri­cepuți. Avem și din ăștia, dar când ajung și ei într‑o țară, impre­sia local­ni­cilor despre români este deja for­mată. E prea târziu ca să mai con­teze ce fac cei edu­cați și civ­i­lizați. Iar ati­tudinea noas­tră ofen­sată nu va schimba cu nimic această real­i­tate.

Acum să nu înțelegeți greșit, nu spun că românii ceilalți  sunt un mon­u­ment de civ­i­liza­ție. Ne lipsesc destule capi­tole din man­u­alul bunelor maniere, în mare parte pen­tru că edu­cația care ni s‑a dat și ni se dă este defici­tară. Dar de obi­cei plecăm la drum cu gân­dul să câștigăm bani în mod cin­stit, prin muncă. Ok, da, mulți se gân­desc să câștige mult muncind puțin — e o meteahnă de gândire care pare tot mai răspân­dită în rân­dul românilor și prob­a­bil și al altor nații. Dar un pro­gram­a­tor nu se duce în Brux­elles ca să prostească bel­gienii cu alba-neagra, un medic nu pleacă într‑o comună din Franța ca să-și înșele pacienții. Și atunci? Ce e de făcut ca să schim­băm această eronată ștampilă care ni se aplică încă înainte de a arata cine sun­tem cu ade­vărat?

Dis­cur­sul nos­tru de până acum s‑a con­cen­trat mai ales pe iden­ti­fi­carea indi­vid­u­ală, pe mesajul "eu nu sunt țigan". În rarele ocazii când am încer­cat o difer­ențiere colec­tivă, națion­ală, nu am reușit decât mesaje rasiste, care au fost respinse de lumea civ­i­lizată din motive ușor de antic­i­pat. Nu poți să afirmi că hoții din Româ­nia sunt doar țigani pen­tru că nu e ade­vărat și pen­tru că hoția nu este decât o mate­ri­alizare a unei con­cepții de viață, nicide­cum o man­i­festare pato­log­ică sau genet­ică. Tre­buie să mergem mai departe, în pro­fun­z­imea cul­turii țiganilor pen­tru a devoala în fața întregii Europe ade­văratele cauze ale com­por­ta­men­tu­lui lor. Tre­buie să răspun­dem la între­barea deloc comodă dacă putem sau nu să accep­tăm această cul­tură, iar dacă răspun­sul este neg­a­tiv, să lucrăm cu toții la o modal­i­tate de a le impune val­o­rile noas­tre. Iar noi, românii, sun­tem printre primii intere­sați să o facem. 

Pen­tru că nu există cale de mijloc, după păr­erea mea. Ori le accep­tăm modul de viață, lăsându‑i să vagabon­deze prin Europa, să își ridice cor­turile în spații ame­na­jate și ne luăm măsurile de rigoare pen­tru a ne pro­teja de efectele nedorite ale prezenței lor, ori deci­dem să le impunem val­o­rile noas­tre prin coer­ciție, arestându‑i și amendându‑i fără excepție când nu respectă reg­ulile, așa cum făcea regimul comu­nist. Iar ambele căi nu tre­buie apli­cate doar de Româ­nia, ci ori­unde s‑ar afla în Europa. A‑i trim­ite mereu înapoi în Româ­nia, even­tual dându-le și o sumă de bani, e o cale sig­ură de a menține situ­ația actu­ală.

Și abia apoi vom putea să explicăm celor­lalți europeni, aflați mai la vest de noi, că românii au pro­pria lor iden­ti­tate, că nu sunt per­fecți și nici extrem de civ­i­lizați, dar în nici un caz cerșe­tori și hoți. Abia apoi vom putea con­strui cu șanse de reușită o imag­ine real­istă despre noi și să putem afirma, fără să ne rușinăm, că sun­tem români. Para­doxal poate pen­tru unii, nu inte­grarea țiganilor în Româ­nia este soluția, ci expa­tri­erea lor în Europa.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu