În­tot­dea­una mă bu­cură do­ve­zile de so­li­da­ri­tate în­tre ro­mâni, mai cu seamă pen­tru că sunt atât de rare și de tre­bu­in­cioase pen­tru al­că­tu­i­rea noas­tră ca po­por. Ne des­păr­țim prea ușor unii de al­ții, fără să cu­ge­tăm în­de­a­juns asu­pra is­to­riei dez­bi­nă­ri­lor noas­tre, care ne‑a pur­tat des­ti­nul prin multe pri­mej­dii și în­cer­cări toc­mai pen­tru că n‑am stat la­o­laltă. E drept, chiar și pu­ți­nele do­vezi de uni­tate în­tre ro­mâni nu‑i in­clud nici­o­dată pe toți, dar orice stup în­cepe cu un sin­gur fa­gure și orice că­lă­to­rie în­cepe cu un sin­gur pas.

La fel am gân­dit și când am vă­zut ini­ția­tiva pen­tru a‑i ajuta pe ire­cu­pe­ra­bi­lii noș­tri, după ce An­tena 3 — unde se pare că mai există și re­por­teri pro­fe­si­o­niști — a di­fu­zat un film de vreo ju­mă­tate de oră des­pre ce s‑a ales de co­piii de la Ci­ghid, așa-zi­sul spi­tal pen­tru co­pii cu de­fi­ciențe min­tale ire­cu­pe­ra­bile. Mulți din­tre ei au ajuns un­deva într-un spi­tal din Si­ret, într-un colț de țară, ui­tați de toată lu­mea și con­dam­nați la eter­nul chin al unui azi fără de mâine. E ne­voie de mai mulți bani și de mai mult su­flet pen­tru a le face viața mai bună, iar o mică co­mu­ni­tate stâr­nită și ani­mată de in­sis­tența Ka­ri­o­kăi a de­cis să facă ceva în sen­sul ăsta. Minunat.

Doar că mie mi se pare că nu‑i de ajuns să ne în­tre­băm cum să lup­tăm cu di­fi­cul­tă­țile în­gri­ji­rii aces­tor oa­meni. Cred că me­rită să ne gân­dim la fel de mult și la ca­u­zele pen­tru care ei au ajuns acolo. Cine sunt acești bieți ne­no­ro­ciți? Cum au ajuns să fie aban­do­nați și de că­tre cine? Ce pu­tem face ca ei să nu mai fie pă­ră­siți de fa­mi­lii ca și cum ar fi re­bu­turi? În­tre­bă­rile as­tea nu au încă nici un răs­puns pen­tru că nici nu le-am pus. Și am im­pre­sia că evi­tăm să le pu­nem de teamă că răs­pun­su­rile la ele ne­ce­sită o tă­rie mo­rală care încă ne lipsește.

Pot să în­țe­leg că na­tura se do­ve­dește crudă cu unii din­tre noi. Un cu­plu per­fect să­nă­tos și apa­rent com­pa­ti­bil ge­ne­tic poate să aibă un co­pil cu ast­fel de de­fi­ciențe, deși în ziua de azi ast­fel de pro­bleme pot fi de­pis­tate din tim­pul sar­ci­nii. Nu mi se pare însă nor­mal să naști un co­pil cu re­tard și apoi să‑l aban­do­nezi într-un spi­tal, ca și cum ar fi un obiect. Ți-ai asu­mat ca­li­ta­tea de pă­rinte, ești deci da­tor să-ți duci mi­siu­nea până la ca­păt, nici­de­cum să te de­clari dez­in­te­re­sat de con­se­cin­țele do­rin­ței tale de re­pro­du­cere, pu­nând în sar­cina so­ci­e­tă­ții gre­u­ta­tea în­gri­ji­rii unui ast­fel de bolnav.

Există po­si­bi­li­ta­tea în­tre­ru­pe­rii sar­ci­nii dacă se de­pis­tează re­tar­dul la timp. Asta pre­su­pune in­te­re­sul pen­tru să­nă­ta­tea co­pi­lu­lui încă din pri­mele luni de sar­cină, ceea ce ar tre­bui să fie o ches­tiune de bun simț, dar ar pu­tea fi și obli­ga­to­rie. O să-mi spună unii că avor­tul e o crimă. Pro­ba­bil, dar o viață tră­ită ca re­tar­dat cre­deți că e vreo plă­cere? Știm vre­u­nul din­tre noi cum per­cepi lu­mea, câtă fe­ri­cire poți să simți în­chis fi­ind în­tre zi­du­rile unei în­chi­sori, unde viața este mi­mată, nu tră­ită? Nu cre­deți că ajungi să-ți do­rești să nu te fii năs­cut de­cât să vie­țu­iești ca o le­gumă? Pen­tru că vor­bim foarte mult des­pre cum le pu­tem oferi o viață nor­mală, ui­tând că ei nu pot avea una re­ală, ci doar ilu­zia ei.

Pre­su­pun că cei mai mulți din­tre acești ne­fe­ri­ciți nu pro­vin însă din fa­mi­lii sta­bile, ci din aven­tu­rile se­xu­ale ale unor in­di­vizi aflați la mar­gi­nea so­ci­e­tă­ții, de­pra­vați, al­co­o­lici sau va­ga­bonzi, pe care îi ig­no­răm cu bună ști­ință zi de zi. Ce e de fă­cut pen­tru ca acești oa­meni să nu se mai în­mul­țească? Ei în­șiși nu cred că-și do­resc asta, ci doar sa­tis­fa­ce­rea in­s­tinc­tu­lui se­xual, iar abu­rii al­co­o­lu­lui sau ai dro­gu­ri­lor pe care le în­ghit îi fac să ig­nore po­si­bi­lele con­se­cințe. Bu­cu­reștiul e plin de oa­me­nii ca­na­le­lor, cei care tră­iesc la li­mita su­pra­vie­țu­i­rii, hră­nindu-se cu res­turi și gu­noaie, lo­cu­ind în con­di­ții mi­zere, abu­zându-se se­xual re­ci­proc. Ce ne aș­tep­tăm să re­zulte din si­tu­a­ția asta, co­pii fru­moși și olim­pici la ma­te­ma­tică? Ro­mâ­nia ire­cu­pe­ra­bilă iz­vo­răște din in­di­fe­rența noas­tră față de cei care tră­iesc în Ro­mâ­nia periferică.

Așa­dar, după ce ne so­li­da­ri­zăm în pri­vința în­gri­ji­rii de­cente a aces­tor amă­râți, hai să ne în­tre­băm și ce e de fă­cut pen­tru ca ei să nu de­vină mai mulți. Pen­tru că atâta timp cât nu vom face ceva ca să pre­ve­nim, ne va fi tot mai greu să com­ba­tem. Într‑o zi vom obosi să tot lup­tăm cu mo­rile de vânt sau o să spu­nem că n‑avem des­tui bani pen­tru efor­tul ăsta. Și atunci un nou Ci­ghid va fi ia­răși posibil.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Karioka Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. o femeie

    cu ani in urma fu­sese o cam­pa­nie de pro­mo­vare ste­ri­let gra­tuit pt cine era in aju­tor social/somaj/fara venit/fara pa­mant. Ast­fel doc­to­rul de fa­mi­lie va­lida fa­mi­lia si da­dea tri­mi­tere ma­mei la ginecologie.

  2. aida

    Ce e de fă­cut pen­tru ca ei să nu de­vină mai mulți?

    Po­li­tici so­ci­ale efi­ciente, puse la punct de in­sti­tu­ti­ile care tre­buie sa se ocupe de treaba asta: 4 in­sti­tu­tii in sub­or­di­nea gu­ver­nu­lui si alte 10 co­or­di­nate de Mi­nis­te­ru­lui Mun­cii, Fa­mi­liei și Pro­tec­ției So­ci­ale. Deci, 14 in to­tal. Multe.

    DIn pa­cate insa, cata vreme po­li­ti­cile eco­no­mice sunt de 2 bani, pot sa existe si 1000 de ast­fel in­sti­tu­tii, fi­indca nici cele mai stra­lu­cite minti nu vor pu­tea face nimic.

  3. Karioka

    O cam­pa­nie sus­ti­nuta pro con­tra­cep­tie la nivel de dis­pen­sar me­di­cal. Deci nu re­clame si se­mi­na­rii la care sa ajunga 3 blo­ggeri si 5 jur­na­listi care pro­ba­bil deja stiu care si cum se inmultesc.
    Exista un anu­mit sat in care me­di­cul a re­nun­tat sa mai im­parta pli­ante see you avan­ta­jele con­tra­cep­tiei, pen­tru ca ma­jo­ri­ta­tea sa­te­ni­lor sunt ori­cum anal­fa­beti. Nici pi­lu­lele nu merg, se pare ca ne fe­rim sus­pi­ciosi de pas­tile daca nu sunt as­pi­rina sau pa­ra­ce­ta­mol. Asa ca a ajuns sa cheme fe­me­ile la dis­pen­sar si sa le in­trebe “vrei sa nu mai faci co­pii? The mana in­coace”. Si tot sa­tul — ma rog, par­tea fe­me­iasca — e pe con­tra­cep­tie injectabila.

    Si merge. Pen­tru ca din sa­tul ala si din multe alte me­dii ase­me­nea pro­ve­neau or­fa­nii din cen­tre de pla­sa­ment sau pun­gile see you avor­toni des­pre care ne re­la­teaza plini de oroare cei de la TV.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.