Forța dușmănoasă a apei

Demult, pe când se pot­co­veau puri­cii cu nouăș'nouă de ocale și săreau până în slava ceru­lui, de se minu­nau pros­to­va­nii uitându‐se la ei, eu eram în podul casei buni­ci­lor, cotro­bă­ind după pier­dute comori. Undeva într‐un colț mai ferit de lumină exista un dulap mare, plin de cărți și caiete, al căror con­ți­nut mi se părea că tre­buie să fie nespus de inte­re­sant. Cum ar fi putut fi alt­fel un dulap pră­fuit și uitat de vreme?

Sco­to­cind prin col­bul gros de două degete, îmi amin­tesc că am dat peste o căr­țu­lie de prin anii '50, cu o copertă spe­ci­fică vre­mu­ri­lor de atunci: o gra­fică simplist‐propagandistică pe tonuri de roșu pre­cum stea­gul comu­nist, în mij­lo­cul căreia trona figura vigu­roasă a unui pro­le­tar sta­ha­no­vist. Cei trei­zeci de ani care tre­cu­seră peste tipă­ri­tură îi dădu­seră o patină de anti­ca­riat, esto­m­pând lite­rele mari ale titlu­lui: Forța apei.

Cei ce n‐au trăit con­ști­ent anii comu­nis­mu­lui nu prea înțe­leg care era ros­tul lite­ra­tu­rii pro­let­cul­tiste și ce însemna ea în vre­mea aceea. În anii '50 par­tea pro­pa­gan­dis­tică era însă dusă la paro­xism – era impor­tant să bage în capul nătă­ră­i­lor că nimic nu e mai bun și mai fru­mos decât comu­nis­mul. Am des­chis deci bro­șura cu curi­o­zi­ta­tea celui care auzise des­pre pro­pa­gandă, dar nu pri­ce­pea totuși ce legă­tură e între forța apei și comu­nism. Din chiar pri­mele rân­duri am aflat că în Uniu­nea Sovi­e­tică forța apei era folo­sită pen­tru binele cla­sei mun­ci­toare și al țăra­ni­lor, nu în sco­puri duș­mă­noase cum se întâm­pla în țările unde domnea impe­ria­lis­mul ame­ri­can. Aici m‐am cam încur­cat nițel, pen­tru că nu mi‐am putut ima­gina cum s‐ar putea folosi forța apei în scop duș­mă­nos. Mis­te­rul a rămas total…

* * *

Într‐o dimi­neață m‐am hotă­rât să ud gră­dina, acti­vi­tate care tre­buie să înceapă cu o ope­ra­ția deli­cată de udare a jar­di­ni­e­re­lor din gră­di­nile sus­pen­date, efec­tu­ată cu stro­pi­toa­rea, pen­tru că furt­u­nul cu pul­ve­ri­za­tor e prea puter­nic pen­tru încă fira­vele mele legume. Dar stro­pi­toa­rea tre­buia mai întâi umplută, deci am băgat furt­u­nul în ea și am ple­cat spre robi­ne­tul din celă­lalt capăt al micii mele gră­dini. Am răsu­cit voi­ni­cește de el și apa a zvâc­nit voioasă și rece prin furtun. Un pic prea voioasă aș spune, pen­tru că furt­u­nul s‐a molip­sit de vese­lie și brusc nu l‐a mai încă­put stro­pi­toa­rea, drept pen­tru care a zvâc­nit și el – tot voios – în aer, împroș­când totul în jur cu apa rece a dimi­ne­ții. Dimi­neață care înce­puse și ea – nu‐i așa? – într‐o notă de voio­șie și opti­mism.

Ud fleașcă și nu toc­mai voios, am rea­li­zat că mi‐au tre­buit mai bine de trei­zeci de ani să înțe­leg în sfâr­șit ce vroia să spună bro­șura comu­nistă des­pre folo­si­rea for­ței apei în sco­puri duș­mă­noase. Dar mai bine mai târ­ziu decât nici­o­dată, nu?


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu