Forța dușmănoasă a apei

Demult, pe când se pot­cov­eau puricii cu nouăș'nouă de ocale și săreau până în slava ceru­lui, de se min­unau pros­to­vanii uitându-se la ei, eu eram în podul casei buni­cilor, cotrobăind după pier­dute comori. Undeva într-un colț mai ferit de lumină exista un dulap mare, plin de cărți și cai­ete, al căror conținut mi se părea că tre­buie să fie nes­pus de intere­sant. Cum ar fi putut fi alt­fel un dulap pră­fuit și uitat de vreme?

Sco­tocind prin col­bul gros de două degete, îmi amintesc că am dat peste o cărțulie de prin anii '50, cu o cop­ertă speci­fică vre­murilor de atunci: o grafică simplist-propagandistică pe tonuri de roșu pre­cum steagul comu­nist, în mijlocul căreia trona figura vig­uroasă a unui pro­le­tar sta­hanovist. Cei treizeci de ani care tre­cuseră peste tipărit­ură îi dăduseră o pat­ină de anti­cariat, estom­pând literele mari ale titlu­lui: Forța apei.

Cei ce n‑au trăit conș­tient anii comu­nis­mu­lui nu prea înțe­leg care era ros­tul lit­er­a­turii pro­letcultiste și ce însemna ea în vre­mea aceea. În anii '50 partea pro­pa­gan­dis­tică era însă dusă la parox­ism — era impor­tant să bage în capul nătărăilor că nimic nu e mai bun și mai fru­mos decât comu­nis­mul. Am deschis deci broșura cu curi­oz­i­tatea celui care auzise despre pro­pa­gandă, dar nu pri­ce­pea totuși ce legă­tură e între forța apei și comu­nism. Din chiar primele rân­duri am aflat că în Uni­unea Sovi­et­ică forța apei era folosită pen­tru binele cla­sei munci­toare și al țăranilor, nu în scop­uri dușmănoase cum se întâm­pla în țările unde dom­nea impe­ri­al­is­mul amer­i­can. Aici m‑am cam încur­cat nițel, pen­tru că nu mi-am putut imag­ina cum s‑ar putea folosi forța apei în scop dușmănos. Mis­terul a rămas total…

* * *

Într‑o dimineață m‑am hotărât să ud gră­d­ina, activ­i­tate care tre­buie să înceapă cu o oper­ația del­i­cată de udare a jar­dinierelor din gră­dinile sus­pendate, efec­tu­ată cu stro­pi­toarea, pen­tru că fur­tunul cu pul­ver­iza­tor e prea put­er­nic pen­tru încă firav­ele mele legume. Dar stro­pi­toarea tre­buia mai întâi umplută, deci am băgat fur­tunul în ea și am ple­cat spre robi­ne­tul din celălalt capăt al micii mele gră­dini. Am răsucit voinicește de el și apa a zvâc­nit voioasă și rece prin fur­tun. Un pic prea voioasă aș spune, pen­tru că fur­tunul s‑a molip­sit de veselie și brusc nu l‑a mai încăput stro­pi­toarea, drept pen­tru care a zvâc­nit și el — tot voios — în aer, împroșcând totul în jur cu apa rece a dimineții. Dimineață care înce­puse și ea — nu‑i așa? — într‑o notă de voioșie și opti­mism.

Ud fleașcă și nu toc­mai voios, am real­izat că mi-au tre­buit mai bine de treizeci de ani să înțe­leg în sfârșit ce vroia să spună broșura comu­nistă despre folosirea forței apei în scop­uri dușmănoase. Dar mai bine mai târziu decât nicio­dată, nu?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu