Un pârlit de profesor

Lec­turând știr­ile despre pro­fe­sorii de la liceul Bolin­tineanu și isprăvile lor bacalau­re­ate, nu poți să nu te întrebi în câte alte licee se va fi întâm­plat la fel, doar că nimeni n‑a recla­mat, nimeni n‑a ver­i­fi­cat. Firește, nu se poate extrap­ola la nivelul întreg­u­lui învățământ liceal — ar fi prob­a­bil nead­e­vărat — dar, dacă la fel o fi fost în mai mult de 30% din școli, mi se face pielea găină gândindu-mă la ce efecte poate avea această situ­ație.

Sunt de con­damnat pro­fe­sorii care iau șpagă? Unii zic că nu, pen­tru că au salarii mici. Eu zic că da, pen­tru că atunci când te faci pro­fe­sor știi bine că nu vei avea niște câș­tig­uri grozave, deci ar fi tre­buit să alegi mese­ria asta din pasi­une. Din păcate e la fel ca în spi­tale — o infir­mieră are un salariu peni­bil de mic, dar ca să se anga­jeze dă câteva mii de euro șpagă, pen­tru că se scot bani fru­moși din ser­vici­ile "per­son­al­izate" oferite pacienților. Un ser­vi­ciu prost plătit nu doar demo­tivează pro­fe­sion­iștii reali, ci atrage chilipir­gii și șpă­garii, căci pen­tru ei terenul e priel­nic. Soluția nu e să mărești salari­ile, sperând că șme­narii vor pleca — proști ar fi să plece? — și vor veni cei cin­stiți. Soluția, poate, e să stâr­pești corupția, să bagi frica în ei, să plece pen­tru că nu mai merge și abia apoi să mărești ven­i­turile, când ai rămas cât de cât cu ăia care vor să facă edu­cație.

Direc­toarea liceu­lui Bolin­tineanu, acum arestată dacă am înțe­les bine, nu e o clientă nouă a scan­dalurilor din învățămân­tul româ­nesc. Cu ceva timp în urmă se pare că doamna pro­fe­soară — alt­minteri aflată la o respectabilă etate — se amuza de mama focu­lui la banchetul unei pro­moții care absolvea, descheind cămășile elevilor și mângăindu‑i erotic. Prob­a­bil că ideile astea i‑au venit după ce s‑a îmbibat cu niște alcool, dar chiar și așa pierderea auto­con­trolu­lui este de nes­cuzat. Mult mai de nes­cuzat mi se pare că, deși fil­mulețul cu ea a apărut în ziarele de scan­dal, iar subiec­tul a făcut ceva vâlvă la vre­mea aia, sis­temul de învățământ a con­sid­erat că ea poate să rămână direc­toare a aceluiași liceu. O fi având legă­tură cu fap­tul că, nu cu mult timp înain­tea inci­den­tu­lui, Marean Vanghe­lie își com­ple­tase foarte rapid studi­ile exact la liceul ăsta…

Dar sis­temul ăsta corupt din învățământ nu e menținut doar de pro­fe­sori. Șpaga o dau părinții, chiar dacă indi­rect, prin inter­mediul copi­ilor. Ei știu bine ce se întâm­plă și acceptă, ba chiar încu­ra­jează metoda, pen­tru ca să ia notă mai mare prog­en­i­tura pro­prie. Este o declar­ație explic­ită de descon­sid­er­are a școlii, a nivelu­lui de pregătire ca cri­teriu de suc­ces în pro­fe­sie și în viață: nu con­tează ce știi, con­tează să iei notă mare ca să pară că știi. Impos­tura e sport național pen­tru români. "Oricum nu îi va folosi la nimic ce învață la școală", aud ade­sea spunându-se și cred că e cât se poate de firesc, de vreme ce noi înșine par­ticipăm la masacrarea învățămân­tu­lui româ­nesc. De fapt, n‑am fost vre­o­dată mai buni de atât. Nicio­dată n‑am dat prea mulți bani pe școală sau pe pro­fe­sori.

Îmi amintesc o isto­rioară din vre­mea liceu­lui, pe care nu am trăit‑o per­sonal, dar pe care mi‑o amintesc din relatările unor colegi. La liceul sil­vic din Câm­pu­lung se strângeau elevi din toate colțurile Moldovei, unii de foarte departe, așa că șed­ință cu părinții nu se putea face în fiecare zi, ci doar o dată sau de două ori pe an. Cam pe când eram în clasa a zecea a venit la o ast­fel de șed­ință, țin­ută de dirig­in­tele unei clase para­lele, tatăl unui elev mai zburdal­nic și mai puțin sil­i­tor, Pis­tol pe numele lui de fam­i­lie. Ono­mas­tica asta stârnea destule zâm­bete, sufi­ciente ca să‑l facă bine cunos­cut pe junele aspi­rant sil­vicul­tor și altora care nu îi erau neapărat colegi de clasă — de pildă eu îl știam, deși el era la D și eu la F.

Cum spuneam, dom­nul Pis­tol a venit la reuni­unea anu­ală, ca să afle ce min­unății mai face podoaba de fii-su și aștep­tările nu i‑au fost înșe­late: când a ajuns în cat­a­log la numele de Pis­tol, dirig­in­tele părea de neo­prit — absențe, note proaste, recla­mații de la pro­fe­sori, indis­ci­plină. Sacul plin de toate ofu­rile adunate un an de zile putea fi acum deșer­tat în brațele tatălui, care primea cu destul sto­icism valul de vești proaste înși­rate în fața celor­lalți treizeci și ceva de părinți. După ce per­orația dirig­in­telui s‑a oprit, dom­nul Pis­tol senior l‑a privit lung pe fiul său, așezat pe scaun lângă el și a cuvân­tat în dul­cele grai moldove­nesc: Apăi, băi bai­ete, eu te-am țânut la școală di când erai un boț di om ca sî fac șieva din tini, un injinier, un doc­tor sau macar pădu­rar. Da' cu notili iestea ci crezi c‑ai să agiungi? Îți zic io: un pâr­lit de prefe­sor!


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Bogdan Avadanei

    Aici pot să-ți spun eu o poveste reală, trăită "live", și din tim­puri mai recente: părinții mei au fost amân­doi pro­fe­sori de matem­at­ică de liceu, până la pen­sie, prin 2008. Vechime max­imă, grad I, tata cu carte pub­li­cată, președ­inte al SSM (Soci­etatea de Ști­ințe Matem­at­ice) pe județ. Prin 2004–2005, un fost elev, ce la vre­mea lui se chinuise un pic cu școala, exclamă dându-se jos dintr-un Mer­cedes S Classe: "Să trăiți dom' pro­fe­sor, da' tot cu janghina aia de Dacie sun­teți ?"

    Așa că, da, oamenii sesizează opor­tu­ni­tatea de a‑și "rezolva" prob­lemele șco­lare prin cadrele didac­tice, și pun pre­siune pe ele. Și, ținând cont de ven­i­turile aces­tora, sunt mult prea puțini apți să-și mențină "o jangh­ină de Dacie" când oferta mai bogată e la îndemână.

    Poate o idee bună ar fi și pedep­sirea celor ce oferă șpagă prin oferirea unei rec­om­pense pro­fe­soru­lui ce reclamă pe mitu­itor — de ce nu chiar suma/șpaga completă/procent ? Impoz­abilă, desigur. Parcă și la Rom­silva e un sis­tem asemănă­tor. Așa ar putea fi stim­u­lați cei care ar vrea să stea drept, dar nevoile + opor­tu­ni­tatea unor ven­i­turi "ușoare" îi face să se aplece.

    Oricum, prob­lema e adâncă, iar rezolvarea nu va fi ușoară și nici de scurtă durată.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu