Pre­cis îi știți pe in­di­vi­zii ăia care vând tot so­iul de pros­tii prin in­ter­sec­ții și par­cări. Oa­meni de toate vâr­stele, arși de soare vara, mu­iați de ploi mă­runte toamna și în­țe­pe­niți de frig iarna, pur­tând pe corp fo­lii de plas­tic cu bu­zu­nă­rașe care ex­pun marfa, se plimbă prin­tre ma­șini în­cer­când să te con­vingă să cum­peri cre­ioane care re­pară zgâri­e­tu­rile ma­și­nii, odo­ri­zante auto sau cru­ci­ulițe pro­tec­toare de ac­ci­dente. Unele din­tre pro­duse ser­vesc unor sco­puri de în­căl­care a le­gii. De pildă pie­sele alea de bă­gat în clema cen­tu­rii de si­gu­ranță, ca să nu mai piuie când nu o cu­plezi. Cen­tura e însă obli­ga­to­rie, deci co­mer­ci­a­li­za­rea pro­du­su­lui cu pri­cina este o în­cu­ra­jare la contraveniență.

Am fost nu de mult la Bra­șov, pe va­lea Pra­ho­vei. Din­colo de cal­va­rul tra­fi­cu­lui — deși mi s‑a spus că am fost no­ro­cos, se pu­tea și mai rău — ge­ne­rat de oa­meni care se fâ­țâie inu­til prin sta­țiuni de munte, fă­când exact ceea ce fac și în ora­șele din care pro­vin, am re­mar­cat și­ruri lungi de vân­ză­tori de fructe de pă­dure. Se în­și­rau pe câ­teva sute de me­tri, la dis­tanțe apro­xi­ma­tiv egale, exact în zo­nele unde se cir­cula foarte în­cet, bară la bară, pur­tând co­șuri de nu­iele în care zme­ura, mu­rele și afi­nele se in­fă­ți­șau mari și căr­noase, ape­ti­sant-ade­me­ni­toare. Ori­cine are nis­cai ex­pe­riență de um­blat prin na­tură știe că fruc­tele de pă­dure nu arată atât de per­fect în re­a­li­tate. Fruc­tele pre­tinse a fi de pă­dure montană pro­ve­neau din im­port sau din plan­ta­ții ar­ti­fi­ci­ale aflate un­deva la câmp, unde se coc mai tim­pu­riu și re­pe­tat, stro­pite cu in­sec­ti­cide și în­gră­șate chi­mic zdra­văn pen­tru pro­duc­ție abu­n­dentă. În­și­ru­i­rea are și ea ros­tul ei: ten­ta­ția apare, dar este ini­țial res­pinsă, apoi per­sis­tența ei va în­vinge — e im­por­tant ca în acel mo­ment oferta să fie încă pre­zentă. Eco­no­mia nea­gră are ace­leași prin­ci­pii de mar­ke­ting: pre­zen­tare co­mer­ci­ală, ge­ne­ra­rea im­pul­su­lui de cum­pă­rare, disponibilitate.

Asta e însă doar par­tea vi­zi­bilă a pie­ței ne­gre. Nu pri­mești fac­tura sau bon fis­cal, nu există pro­fit im­po­za­bil, nu există con­tri­bu­ție la bu­ge­tul sta­tu­lui. Ma­jo­ri­ta­tea cum­pă­ră­to­ri­lor își jus­ti­fică de­ci­zia prin im­pul­sul de mo­ment — chiar mă gân­deam că mi-ar tre­bui — sau prin com­pa­siu­nea față de vân­ză­tor — să câștige și amă­râ­tul ăla o pâine. Amă­râ­tul e însă prins în cap­cana în­chisă de chiar ges­tul de a cum­păra: dacă ge­nul ăsta de afa­cere va merge, va aduce pro­fit, cei care se află în spate vor con­ti­nua să‑i ex­ploa­teze, plătindu‑i umi­li­tor, la li­mita su­pra­vie­țu­i­rii. Nu‑l sal­văm de la ni­mic în re­a­li­tate, îl con­dam­năm la o viață de su­fe­rință con­ti­nuă, pe care pro­ba­bil și‑o va îneca în bă­u­tură ieftină. Sau va evada din ea prin infracțiune.

Dacă în­trebi pe unul și pe al­tul care e le­gă­tura din­tre acest tip de co­merț ile­gal și ei în­șiși, îți vor spune că nici una. Prea pu­țini leagă punc­tele ca să ob­țină ima­gi­nea de an­sam­blu, în­țe­le­gând ast­fel că o eco­no­mie la ne­gru pre­su­pune un bu­get de stat mai să­rac care va con­duce în fi­nal la su­pra­ta­xa­rea ce­lor care plă­tesc cin­stit. De­si­gur, nu din re­gle­men­ta­rea co­mer­țu­lui stra­dal ili­cit se va în­drepta eco­no­mia Ro­mâ­niei — asta e doar par­tea de sus a ai­sber­gu­lui re­pre­zen­tat de piața nea­gră. Dar fap­tul că ile­ga­li­ta­tea se des­fă­șoară la lu­mina zi­lei, în plină stradă, e un me­saj clar de în­cu­ra­jare: hai, că se poate. Cât de greu e să‑i prinzi pe cei care fac ast­fel de afa­ceri? Nu‑s spe­cia­list în in­ves­ti­ga­ții po­li­ție­nești, dar pun pa­riu că în ma­xim două săp­tămâni aș ajunge până la ca­pii re­țe­le­lor de vân­zări stra­dale — fiți si­guri că e o ie­rar­hie foarte ri­gu­roasă și bine or­ga­ni­zată. Și nu m‑aș mira dacă aș des­co­peri că în vârf se află și nume re­la­tiv cu­nos­cute de inși ce trec drept onești oa­meni de afa­ceri, po­li­ti­cieni pa­tri­oți sau prea-cin­stite ve­dete mondene. Și atunci de ce nu se do­rește prin­de­rea lor?

Îna­inte de ’90, sta­tul co­mu­nist în­gă­duia ban­cu­rile po­li­tice și bi­se­rica. Nu era o scă­pare a sis­te­mu­lui, erau doar niște su­pape in­te­li­gent pla­sate pen­tru a re­gla pre­siu­nea so­ci­ală care ar fi cres­cut exa­ge­rat de mult. Apa­ra­tul de par­tid nu-și do­rea o re­voltă ge­ne­rală, năs­cută din dis­pe­rare sau orches­trată cu in­ge­ni­o­zi­tate de cei in­te­re­sați. În plus se adă­uga mica co­rup­ție, fa­vo­ri­tis­mele și des­cur­că­re­ala zil­nică prin care foarte mulți — să ad­mi­tem că ma­jo­ri­ta­tea — își com­pen­sau lip­su­rile ge­ne­rate de o eco­no­mie ne­per­for­mantă. Ro­mâ­nul ti­pic, cu nume de cod Bulă, spu­nea ban­curi po­li­tice, era des­cur­că­reț, fă­cea rost de ce‑i lip­sea, min­țea, fura și pre­a­cur­vea de câte ori se ivea oca­zia, ne­u­i­tând să se în­chine plin de zel cu­cer­nic la ma­rile săr­bă­tori religioase.

Lasă‑i să bâr­fească, lasă‑i să cre­adă, lasă‑i să ciu­gu­lească — as­tea erau prin­ci­pi­ile sta­tu­lui co­mu­nist și ele au func­țio­nat bine-mersi multă vreme. Re­vo­lu­ția din ’89 n‑a schim­bat ni­mic în acest sens. Ban­cu­rile po­li­tice au fost în­lo­cu­ite de pu­bli­ca­ții ta­blo­ide, bi­se­rica e tot unde era, ba chiar mult mai în­flo­ri­toare și pro­fi­ta­bilă, iar ciu­gu­li­tul se în­tâm­plă la lu­mina zi­lei. Ace­leași prin­ci­pii, vop­site în cu­lori de­mo­cra­tice, stau la baza su­pa­pe­lor prin care res­piră ne­mul­țu­mi­rea față de gu­ver­nări. Bârfa, con­vin­ge­rea că există un zeu care va face cân­dva drep­tate și în­vâr­te­lile zil­nice țin lu­mea ocu­pată ca să nu pro­tes­teze îm­po­triva ma­ri­lor ho­ții din bu­ge­tul ță­rii, mul­țu­mită că se des­curcă, so­li­dară în furt cu bă­ie­ții deștepți.

Să fie asta con­clu­zia ci­nică a evo­lu­ției so­ci­e­tă­ții românești?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Corina

    Evo­lu­ție? E un ter­men ciu­dat pen­tru re­a­li­ta­tea de azi…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.