Les neiges d’anțărț

Care va să zică se duse Vic­to­raș al nost’ la Ro­șia Montană să scoață mi­ne­rii din mu­zeu mină, că în­ce­pea școala și n‑avea cine să se ducă cu co­piii de di­mi­neață – știți cum e tra­fi­cul în prima zi de an șco­lar. Um­bla vorba că or să se ducă doam­nele mi­ner, dar a su­nat Sanda Lungu la ca­bi­netu’ lu’ Vic­tor și i‑a zis că nici vorbă, nu se poate, doam­nele mi­ner sunt prinse până peste cap cu f***tul bu­hăi, treabă te­ri­bil de de­li­cată și im­por­tantă, pen­tru care sunt plătite de RMGC.

Au­zind una ca asta, mări Vic­tor Ponta se urni din pa­la­tele sale gu­ver­na­men­tale și merse hăpt până‑n mu­zeu mină, să dis­cute cu mi­ne­rul din tată‑n fiu. Ce-or fi vor­bit ei acolo e greu de știut, da’ știm si­gur că cră­i­șo­rul copy-paste-ului i‑a con­vins pe or­taci (așa le zice la mi­ne­rii de bine și de foarte bine) să vină la su­pra­față, câ­teva trepte mai sus, în fața bir­tu­lui. Au ie­șit toți cu lăm­pa­șele aprinse — nu se fă­cea să iasă alt­min­teri – trans­fi­gu­rați de emo­ția ne­go­ci­e­ri­lor și de cele câ­teva guri de țu­ică de Turț cu care s‑or fi cin­stit în ga­le­ri­ile mu­ze­u­lui minei.

Eu unul bă­nu­iesc că Vic­to­raș a avut și oa­rece in­te­rese per­so­nale în toată po­ves­tea asta. I‑o fi șop­tit Da­ci­ana că la mu­zeul mina Că­tă­lina e lo­cul cel mai cool ca să se lege ea cu lan­țuri când o pro­testa îm­po­triva pro­iec­tu­lui, iar mi­ne­rii ăia cu uni­forme noi-no­uțe pot să-și gă­sească altă ga­le­rie unde să se în­cuie când n‑o veni Vodă Căcă­rau să‑i vază.

Că am ui­tat să vă spui, cră­i­șo­rul Vic­to­raș pro­mise or­ta­ci­lor – așa se nu­mesc mi­ne­rii de bine și de foarte bine – că vine co­mi­sia par­la­men­tară acolo, în gura mu­ze­u­lui mi­nei, să pri­to­cească de­ci­zi­ile la lu­mina pură și ade­vă­rată a lăm­pa­șu­lui. Numa’ că Vodă Căcă­rău, alt­min­teri to­va­răș bun al cră­i­șo­ru­lui, se cam îm­po­trivi când auzi una ca asta și zise că Vic­to­raș n‑are de­cât să-și tri­mită dre­gă­tori de-ai lui din gu­vern, dară par­la­men­tul are să șadă nes­min­tit în ce­ta­tea de scaun. Tare mi‑e că are să fie tul­bu­rare mare la Ro­șia când s‑o vădi că Vic­to­raș a min­țit iarăși.

În­tors la Bu­cu­rești, cră­i­șo­rul Vic­tor sună la bu­ni­cuța Ion Ili­escu, pe care o știa ex­pertă într-ale mi­ne­ri­tu­lui, să‑i ceară sfa­tul. Bu­ni­cuța oftă, îl în­văță de bine, cum se minte și se adoarme po­po­rul cu meș­te­șu­gite vorbe, apoi în­cheie nos­tal­gic: măi dragă, cum trece vre­mea… ou sont les nei­ges d’anțărț? Nu mai e nici PSD-ul ce era cân­dva. Îna­inte ve­neau mi­ne­rii la noi, acuma tre­buie să mer­gem noi la ei!

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...