Cum reușim în viață

Niște cunoșt­ințe ale mele au avut recent o prob­lemă: copilul lor s‐a îmbol­năvit destul de grav și a tre­buit inter­nat într‐un spi­tal, să zicem că era unul impor­tant, fără să‐i dăm numele. Ajunși acolo lucrurile nu s‐au prea reme­diat, ba dim­potrivă. Mama, care era inter­nată cu copilul, a refuzat să dea șpagă în stânga și în dreapta pen­tru că i se părea nor­mal să primească ser­vici­ile med­icale pen­tru care deja plă­tise taxe. După cinci zile în care totul mergea din rău în mai rău, medicul care se ocupa de copil nu prea făcea nimic și nici nu părea să se între­vadă o soluție, cineva din fam­i­lie a tre­cut peste prin­cipi­ile mamei și a sunat pe medicul X care îl cunoștea pe medicul Y care era pri­eten cu direc­torul spi­talu­lui. În doar câteva ore au apărut alți medici la patul copilu­lui, s‐au pre­scris medica­mente, au început să apară semne îmbu­cură­toare. O asis­tentă, care inițial nu le dăduse prea mare atenție, i‐a reproșat mamei: de ce n‐ați spus, doamnă, că sun­teți nepoata dom­nu­lui doc­tor Y?

Prob­a­bil 99% din­tre voi ar spune că mama n‐a pro­ce­dat bine: cum să nu dai șpagă ca să‐ți vezi copilul tratat core­spun­ză­tor? Ca părinte tre­buie să faci orice, chiar și să încalci legea, pen­tru că menirea ta sfântă pe pământ e să‐ți pro­te­jezi odrasla. Nu con­test ideea de devota­ment față de familia pro­prie. Dar con­stat că exact pe modul ăsta de gândi se fun­da­mentează sis­temul corupt din sănă­tate: oamenii care le trec pragul nu au de ales, miza este chiar viața lor sau a celor apropi­ați, deci pot fi ușor deter­mi­nați să scoată banul din buzu­nar dacă vor să le fie bine.

Ace­lași lucru — într‐o notă poate mai puțin dra­mat­ică, dar la fel de gravă — se întâm­plă în școli. Ai un copil —  cum îl educi? Păi, sim­plu, îl dai la o "școală bună", care e musai și o școală "de cen­tru". Ce face o "școală bună"? În prin­cipiu nimic spe­cial, dar totul te costă de cinci ori mai mult. La fel ca doc­torii cărora le‐ai dat șpagă, pro­fe­sorii sunt ceva mai ded­i­cați meseriei lor și fac tre­aba cu oarece tragere de inimă pen­tru că sunt moti­vați. Peri­odic, cu ocazia săr­bă­to­rilor, se fac cadouri, pen­tru că așa e "polit­ica românească, bal­canică, să se ofere". Clasele sunt ame­na­jate și întreținute cu bani din buzu­narul părinților. Într‐o "școală bună" pro­fe­sorii propun med­i­tații supli­mentare cu care își rotun­jesc ven­i­turile. Iar cota de pop­u­lar­i­tate a unui pro­fe­sor dintr‐o 'școală bună" crește și părinții altor copii, care n‐au încăput în cifra de șco­larizare a faimoa­sei insti­tuții, vor dori ca odrasla lor să facă măcar med­i­tații cu profesorul‐vedetă.

Se întâm­plă să știu câte ceva despre metod­ica predării si despre ped­a­gogia teo­ret­ică. Și pot să afirm în cunoșt­ință de cauză că așa‐zișii învăță­tori și pro­fe­sori buni nu sunt neapărat niște val­ori pro­fe­sion­ale. Mulți din­tre ei sunt con­sid­er­ați buni doar pen­tru că sunt rel­a­tiv stricți și obligă ele­vii la anu­mite per­for­manțe min­i­male: se știe că pro­fe­sorul X e "al drac­u­lui" și tre­buie să înveți la el. Într‐o lume a aprox­i­mați­ilor și a diluării reperelor morale și sociale, sever­i­tatea trece drept vir­tute. Un exem­plu extrem este cazul învăță­toarei Bere­andă, unde a fi "al drac­u­lui" venea la pachet cu un vocab­u­lar aro­gant și jgn­i­tor. Alții dau teme pen­tru acasă până îi cocoșează cu munca, făcându‐i să per­formeze prin repetiția stăruitoare. Pe fun­dalul unei soci­etăți hedo­nis­tice, unde plăcerea de moment prevalează și este glo­ri­fi­cată pe toate căile, a munci stăruitor pare calea spre dobândi­rea val­orii.

Ade­vărul e că nici unul din aceste excese nu e cheia suc­ce­su­lui. Sigur că e nevoie de o anu­mită rigoare și dis­ci­plină, bineînțe­les că tre­buie să muncești. Însă doar atât nu ajunge. Mai e vorba și despre felul în care ajungi la mintea și inima copi­ilor, cum struc­turezi conțin­u­tul materi­ilor pre­date și mai ales ce îi înveți. Dar de lucrurile astea nu ne prea intere­sează pe nici unii, nici părinți, nici cadre didac­tice. Întregul con­cept de "școală bună" este de fapt o tran­za­cție com­er­cială. Aparent părin­tele cumpără garanția suc­ce­su­lui copilu­lui său. În real­i­tate plătește absolvirea sa de răspun­dere: a făcut ce ținea de el, i‐a oferit tot ce era mai bun, i‐a cumpărat un loc în "upper class". Îi folosește copilu­lui ceea ce îl învață școala? Va deveni un om echili­brat care își poate găsi pro­priul drum spre împlinire? N‐avem timp să răspun­dem la între­bările astea, tre­buie să mergem la ser­vici să câștigăm bani. Șco­l­ile bune costă.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu