Niște cu­noș­tințe ale mele au avut re­cent o pro­blemă: co­pi­lul lor s‑a îm­bol­nă­vit des­tul de grav și a tre­buit in­ter­nat într-un spi­tal, să zi­cem că era unul im­por­tant, fără să‑i dăm nu­mele. Aju­nși acolo lu­cru­rile nu s‑au prea re­me­diat, ba dim­po­trivă. Mama, care era in­ter­nată cu co­pi­lul, a re­fu­zat să dea șpagă în stânga și în dreapta pen­tru că i se pă­rea nor­mal să pri­mească ser­vi­ci­ile me­di­cale pen­tru care deja plătise taxe. După cinci zile în care to­tul mer­gea din rău în mai rău, me­di­cul care se ocupa de co­pil nu prea fă­cea ni­mic și nici nu pă­rea să se în­tre­vadă o so­lu­ție, ci­neva din fa­mi­lie a tre­cut peste prin­ci­pi­ile ma­mei și a su­nat pe me­di­cul X care îl cu­noș­tea pe me­di­cul Y care era pri­e­ten cu di­rec­to­rul spi­ta­lu­lui. În doar câ­teva ore au apă­rut alți me­dici la pa­tul co­pi­lu­lui, s‑au pre­scris me­di­ca­mente, au în­ce­put să apară semne îm­bu­cu­ră­toare. O asis­tentă, care ini­țial nu le dă­duse prea mare aten­ție, i‑a re­pro­șat ma­mei: de ce n‑ați spus, doamnă, că sun­teți ne­poata dom­nu­lui doc­tor Y?

Pro­ba­bil 99% din­tre voi ar spune că mama n‑a pro­ce­dat bine: cum să nu dai șpagă ca să-ți vezi co­pi­lul tra­tat co­res­pun­ză­tor? Ca pă­rinte tre­buie să faci orice, chiar și să în­calci le­gea, pen­tru că me­ni­rea ta sfântă pe pământ e să-ți pro­te­jezi odra­sla. Nu con­test ideea de de­vo­ta­ment față de fa­mi­lia pro­prie. Dar con­stat că exact pe mo­dul ăsta de gândi se fun­damen­tează sis­te­mul co­rupt din să­nă­tate: oa­me­nii care le trec pra­gul nu au de ales, miza este chiar viața lor sau a ce­lor apro­pi­ați, deci pot fi ușor de­ter­mi­nați să scoată ba­nul din bu­zu­nar dacă vor să le fie bine.

Ace­lași lu­cru — într‑o notă poate mai pu­țin dra­ma­tică, dar la fel de gravă — se în­tâm­plă în școli. Ai un co­pil —  cum îl educi? Păi, sim­plu, îl dai la o “școală bună”, care e mu­sai și o școală “de cen­tru”. Ce face o “școală bună”? În prin­ci­piu ni­mic spe­cial, dar to­tul te costă de cinci ori mai mult. La fel ca doc­to­rii că­rora le-ai dat șpagă, pro­fe­so­rii sunt ceva mai de­di­cați me­se­riei lor și fac treaba cu oa­rece tra­gere de inimă pen­tru că sunt mo­ti­vați. Pe­ri­o­dic, cu oca­zia săr­bă­to­ri­lor, se fac ca­do­uri, pen­tru că așa e “po­li­tica ro­mâ­nească, bal­ca­nică, să se ofere”. Cla­sele sunt ame­na­jate și în­tre­ți­nute cu bani din bu­zu­na­rul pă­rin­ți­lor. Într‑o “școală bună” pro­fe­so­rii pro­pun me­di­ta­ții su­pli­men­tare cu care își rot­u­n­jesc ve­ni­tu­rile. Iar cota de po­pu­la­ri­tate a unui pro­fe­sor dintr‑o ‘școală bună” crește și pă­rin­ții al­tor co­pii, care n‑au în­că­put în ci­fra de șco­la­ri­zare a fai­moa­sei in­sti­tu­ții, vor dori ca odra­sla lor să facă mă­car me­di­ta­ții cu pro­fe­so­rul-ve­detă.

Se în­tâm­plă să știu câte ceva des­pre me­to­dica pre­dă­rii si des­pre pe­da­go­gia te­o­re­tică. Și pot să afirm în cu­noș­tință de ca­uză că așa-zi­șii în­vă­ță­tori și pro­fe­sori buni nu sunt ne­a­pă­rat niște va­lori pro­fe­sio­nale. Mulți din­tre ei sunt con­si­de­rați buni doar pen­tru că sunt re­la­tiv stricți și obligă ele­vii la anu­mite per­for­manțe mi­ni­male: se știe că pro­fe­so­rul X e “al dra­cu­lui” și tre­buie să în­veți la el. Într‑o lume a apro­xi­ma­ți­i­lor și a di­luă­rii re­pe­re­lor mo­rale și so­ci­ale, se­ve­ri­ta­tea trece drept vir­tute. Un exem­plu ex­trem este ca­zul în­vă­ță­toa­rei Be­reandă, unde a fi “al dra­cu­lui” ve­nea la pa­chet cu un vo­ca­bu­lar aro­gant și jg­ni­tor. Al­ții dau teme pen­tru acasă până îi co­co­șează cu munca, făcându‑i să per­for­meze prin re­pe­ti­ția stă­ru­i­toare. Pe fun­da­lul unei so­ci­e­tăți he­do­nis­tice, unde plă­ce­rea de mo­ment pre­va­lează și este glo­ri­fi­cată pe toate că­ile, a munci stă­ru­i­tor pare ca­lea spre do­bân­di­rea va­lo­rii.

Ade­vă­rul e că nici unul din aceste ex­cese nu e cheia suc­ce­su­lui. Si­gur că e ne­voie de o anu­mită ri­goare și dis­ci­plină, bi­ne­în­țe­les că tre­buie să mun­cești. Însă doar atât nu ajunge. Mai e vorba și des­pre fe­lul în care ajungi la min­tea și inima co­pi­i­lor, cum struc­tu­rezi con­ți­nu­tul ma­te­ri­i­lor pre­date și mai ales ce îi în­veți. Dar de lu­cru­rile as­tea nu ne prea in­te­re­sează pe nici unii, nici pă­rinți, nici ca­dre di­dac­tice. În­tre­gul con­cept de “școală bună” este de fapt o tranzac­ție co­mer­ci­ală. Apa­rent pă­rin­tele cum­pără ga­ran­ția suc­ce­su­lui co­pi­lu­lui său. În re­a­li­tate plă­tește ab­sol­vi­rea sa de răs­pun­dere: a fă­cut ce ți­nea de el, i‑a ofe­rit tot ce era mai bun, i‑a cum­pă­rat un loc în “upper class”. Îi fo­lo­sește co­pi­lu­lui ceea ce îl în­vață școala? Va de­veni un om echi­li­brat care își poate găsi pro­priul drum spre îm­pli­nire? N‑avem timp să răs­pun­dem la în­tre­bă­rile as­tea, tre­buie să mer­gem la ser­vici să câști­găm bani. Șco­lile bune costă.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.