Scrisoare către un copil

Când eram ca tine și deve­neam neli­niș­tit în aștep­ta­rea unui eve­ni­ment oare­care, mama obiș­nuia să‐mi spună să am răb­dare. Eu eram însă con­vins că am avut des­tulă și că lucru­rile tre­buie să se întâm­ple atunci și acolo, pen­tru că așa vreau eu. "Cu răb­da­rea treci și marea", mai adă­uga une­ori mama, dar rare­ori replica asta a avut un efect liniș­ti­tor asu­pra mea. Mai târ­ziu, elev de liceu, am locuit împre­ună cu buni­cii mei materni, iar rit­mul vie­ții lor în oră­șe­lul buco­vi­nean era unul care implica răb­da­rea la fie­care pas. De la ei am înțe­les – deși atunci n‐am apre­ciat cu ade­vă­rat această lec­ție – că lucru­rile dura­bile, cele care con­tează și cu care poți să te mân­drești, se fac cu răb­dare.

Poate că ai auzit vorbindu‐se des­pre ADHD, sin­dro­mul defi­ci­tu­lui de aten­ție, al inca­pa­ci­tă­ții de con­cen­trare pen­tru o peri­oadă mai lungă asu­pra unui anu­mit subiect. Pro­ba­bil că și eu am sufe­rit cân­dva de această așa‐zisă tul­bu­rare com­por­ta­men­tală, doar că la vre­mea aceea încă nu fusese inven­tată. Ceea ce m‐a aju­tat n‐au fost niște pas­tile pre­scrise de vreun psi­ho­log, ci răb­da­rea cu care cei din jurul meu mi‐au repe­tat valo­rile în care tre­buie să cred și pe care tre­buie să mă spri­jin în timp ce mă îndrept către vii­tor. Poate că munca lor a fost ceva mai les­ni­cioasă fără ten­ta­ți­ile inter­ne­tu­lui și tele­vi­zo­ru­lui.

Ca și mine acum mulți ani, nu ai răb­dare. Cum ar putea fi alt­fel com­por­ta­men­tul tău  când în juru‐ți se petrec atât de multe lucruri, cu o viteză ame­ți­toare și nu e nimeni să te ghi­deze cum să selec­tezi ce e rele­vant pen­tru tine și ce nu? Sunt peste o sută de canale pe tele­vi­zoa­rele din casă, fie­care din­tre ele rulând ima­gini des­pre poli­tică, natură, tam­poane, manele, fufe și coca­lari, muzică hip‐hop, medi­ca­mente și mân­care din plic. La doi pași e cal­cu­la­to­rul care îți des­chide prin inter­net o lume și mai bogată în con­ți­nut, de la wiki­pe­dia la por­no­gra­fie. Apoi jocu­rile de pe com­pu­ter și cele de pe tele­fo­nul mobil. Și What­sup, și chat, și Face­book. Cu care să incepi, pe care să‐l lași, la vâr­sta când curi­o­zi­ta­tea nu‐ți mai încape în orele unei zile? Cine să te ghi­deze să alegi? Părin­ții? Ei spun că îți oferă toate con­di­ți­ile: uite, ai și cal­cu­la­tor, ai și tele­vi­zor în cameră, ți‐au luat și smar­tphone, vezi ce părinți buni ai? Și te duc la tenis, la karate, la engleză, la mall, la film, la aqu­a­park. Însă încet‐încet, fără să știi de ce, simți că pen­tru tine nimic nu mai pare înde­a­juns, nici­o­dată.

Ai să crești. Și va veni vre­mea să devii adult, să devii inde­pen­dent, așa cum acum visezi și simți că nu mai ai răb­dare până să se întâm­ple asta. Și după vreo doi ani de muncă, când de‐abia ai des­chis ochii spre toate cele pe care le ai de învă­țat și de expe­ri­men­tat, ai să începi să te gân­dești cum să devii mana­ger sau șef. Orice care să pre­su­pună mai puțină muncă, mai multă putere, mai mult orgo­liu. Asta ți‐au spus și părin­ții tăi, că se stră­duie să îți ofere o viață mai ușoară, mai bună – tu nu faci decât să urmezi calea pe care ei ți‐au arătat‐o. La fel ca acum, ai să simți că nu mai ai răb­dare să selec­tezi, să acu­mu­lezi, să crești meto­dic, cu gân­dul la vii­to­rul tău. Și vei căuta noro­cul, bafta, momen­tul în care poți să exploa­tezi o oport­u­ni­tate ca să scur­tezi calea către suc­ces. Dar pen­tru că n‐ai mun­cit pen­tru suc­ce­sul prea ușor dobân­dit, nu vei simți decât o satis­fac­ție tre­că­toare, după care vei vrea alt­ceva, mai mult, mai repede. Nimic nu‐ți va părea înde­a­juns, nici­o­dată.

Sau poate că vei ajunge la con­clu­zia că o carieră nu te mul­țu­mește, ori­câte oport­u­ni­tăți ai putea fruc­ti­fica. Ai să vrei să devii pro­priul tău stă­pân, pen­tru că simți cum pul­sează în sân­gele tău spi­ri­tul unui antre­pre­nor. Și ai să cauți ideea geni­ală care să te umple de bani peste noapte și să‐ți aducă suc­ce­sul instan­ta­neu. Doar că ide­ile geni­ale nu vin la comandă și‐atunci o să te mul­țu­mești cu o oport­u­ni­tate spe­cu­lată fără scru­pule, aștep­tând apoi să apară urmă­toa­rea. Iar dacă nu va apă­rea prea curând, ai să te plic­ti­sești de aștep­tat urmă­to­rul câștig gras și ai să pleci ure­chea la dră­cu­șo­rul ăla neas­tâm­pă­rat care‐ți tot șop­tește că se pot câștiga bani fru­moși făcând afa­ceri la negru. Însă fie­care câștig, ori­cât de mare va fi el, nu‐ți va satis­fac­ția pe care ai căutat‐o, sen­ti­men­tul acela intim – când ești doar tu cu tine – că ai reu­șit, că viața ta are un rost. Ai să te împă­u­nezi pe dina­fară cu penele omu­lui de afa­ceri de suc­ces și cu cât mai nesi­gur ai să fii de ade­vă­rul aces­tei ima­gini, cu atât o vei impo­poțona mai tare cu mașini scumpe, femei tinere și extra­va­ganțe cos­ti­si­toare. Nimic nu‐ți va părea înde­a­juns, nici­o­dată.

Vezi deci, dra­gul meu, că, dacă vei con­ti­nua pe el, dru­mul pe care ai por­nit nu‐ți va aduce prea multă feri­cire. Dar nu pen­tru că suferi de ADHD. Nu te vor ajuta niște pas­tile pre­scrise de un doc­tor spon­so­ri­zat de o com­pa­nie de medi­ca­mente. Sin­gu­rul lucru de care ai nevoie e să înce­ti­nești cursa asta nebună în care te‐au înscris nerăb­da­rea ta și pro­prii tăi părinți și să înveți să pui în fie­care zi o cără­midă la fun­da­ția vii­to­ru­lui tău. Va veni și vre­mea inde­pen­den­ței și a mici­lor capri­cii, dar acum tre­buie să înveți și să aștepți. Adică să ai răb­dare. Așa că pune deo­parte tele­fo­nul mobil, închide tele­vi­zo­rul și com­pu­te­rul, du‐te la părin­ții tăi și întreabă‐i: ce înseamnă "cu răb­da­rea treci și marea"? Dacă ai noroc, își vor aminti.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. alice

    Mi‐au cerut pri­e­te­nia, pe face­book, 2 copii, de la țară de la mine.
    Au o tre­ime, res­pec­tiv mai puțin de o tre­ime din vâr­sta mea.
    Unuia nu‐i place școala, celui­lalt nu‐i place munca – știu de la părin­ții lor și din cauza status‐uri cu care defi­lează pe face­book. Așa încât nu le‐am putut accepta pri­e­te­nia. Dar nici n‐am îndrăz­nit să le trans­mit ceva, via face­book. M‐a des­cum­pă­nit această lipsă de aple­care spre învă­țare și răb­dare. Răb­da­rea de a deveni mare, în loc de a se uita pe gaura facebook‐ului în sufra­ge­ria adul­ți­lor.

    • Anonymous

      Poate ca ar fi o idee buna sa le tri­miti arti­co­lul lui Sorin.

  2. Anonymous

    Dragi parinti

    Tri­mi­teti scri­soa­rea de mai sus copi­i­lor vos­tri sau, daca sunt prea mici, cititi‐le‐o. Merita sa incer­cati sa‐i sal­vati.

    Cu drag,
    Ciprian

  3. Vladimir

    exce­lent … pun pe pagina cer­cu­lui meu de edu­ca­ție publică pen­tru ele­vii mei …
    și am să citesc această scri­soare la clasă …
    Mul­țu­mesc !


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu