Cu mulți ani în urmă, co­pil fi­ind, am fost în­vă­țat că tre­buie să să­rut mâna fe­me­i­lor din fa­mi­lia mea, ca un semn al res­pec­tu­lui pe care li‑l port. Sa­lu­tul pro­to­co­lar se ex­tin­dea une­ori și la alte fe­mei din afara fa­mi­liei, dar pen­tru că nu re­u­șeam să des­ci­frez com­pli­ca­tul al­go­ritm al ale­ge­rii mo­men­tu­lui când ges­tul era po­tri­vit sau nu, mă ba­zam pe în­dem­nul ma­mei care mă in­vita ușor do­je­ni­tor să mă port co­res­pun­ză­tor. Pen­tru că eram încă mic de sta­tură, mâna unei doamne îmi era re­la­tiv aproape de gură și bă­nu­iesc că scena pu­pa­tu­lui era des­tul de hi­lară, vă­zută din ex­te­rior. Însă forma aceasta de sa­lut era în sti­lul vre­mii, mai ales într‑o parte a so­ci­e­tă­ții care se con­si­dera moș­te­ni­toa­rea unor va­lori ale epo­cii pre­co­mu­niste, când res­pec­tul și bu­nele ma­niere erau apre­ciate, deci ni­meni nu con­si­dera ri­di­col com­por­ta­men­tul meu ori­cât de stân­gaci va fi părut.

Exista to­tuși o re­gulă re­la­tiv clară în pri­vința să­ru­tă­rii mâi­nii unei fe­mei și aceea era sta­tu­tul so­cial al doam­nei. Nu să­ru­tai mâna unei fe­mei de ser­vi­ciu sau pe a cuiva care avea un rang so­cial in­fe­rior, de­cât dacă era even­tual rudă cu tine. Nu-mi amin­tesc să fi să­ru­tat nici­o­dată mâna unei fe­mei de et­nie romă. So­ci­e­ta­tea ro­mâ­nească era im­preg­nată și atunci, ca și acum, de tot so­iul de pre­ju­de­căți. Era des­tul de im­pro­ba­bil să fie să­ru­tată mâna ne­în­gri­jită a unei fe­mei — de pildă dacă pe braț se pu­tea dis­tinge pă­rul ne­e­pi­lat sau ma­ni­chiura era neglijentă.

Cres­când, să­ru­tul mâi­nii a în­ce­put să se di­ver­si­fice. De la aple­ca­rea res­pec­tu­oasă că­tre mâna unei mă­tuși am tre­cut la ri­di­ca­rea în­drăz­neață până la nive­lul bu­ze­lor mele a bra­țu­lui unei domni­șoare care îmi plă­cea. Am în­vă­țat — cred că din niște filme — că dacă o pri­vești în ochi în tim­pul ăsta, trans­miți un me­saj foarte ex­pli­cit și pu­ter­nic: îmi placi. În­tre cele două ipos­taze exista o mul­ti­tu­dine de nu­anțe prin care pu­teai să-ți co­mu­nici sen­ti­men­tele: cât de sus îi ri­di­cai bra­țul și cât de mult te aple­cai în fața ei, cum îi apu­cai mâna, din­spre de­gete în pre­lun­gi­rea bra­țu­lui ei sau la­te­ral, unind palma ta de a ei în mod fri­vol, unde o să­ru­tai, pe de­ge­tele mâi­nii sau mai aproape de în­che­ie­tură, cât de tare îți apă­sai bu­zele, apă­sat și mai de­grabă res­pec­tuos sau ca o fină atin­gere senzuală.

În anii din urmă ma­nie­rele oc­ci­den­tale au în­ce­put să pre­va­leze în com­por­ta­men­tul nos­tru co­ti­dian. A să­ruta mâna unei fe­mei nu mai este con­si­de­rat un gest po­tri­vit. În loc de asta, în me­diul de afa­ceri, s‑a in­tro­dus strân­ge­rea mâi­nii, si­mi­lară cu sa­lu­tul mas­culin, cu di­fe­rența (din câte știu eu) că nu o scu­turi vi­gu­ros cum ai face atunci când atingi un băr­bat, ci o strângi ușor, dar ferm. Nu­an­țele sunt mult mai să­race. Eu, tri­bu­tar edu­ca­ției pe care am primit‑o, rămân scep­tic cu pri­vire la acest nou tip de sa­lut, pe care îl prac­tic, însă fără con­vin­gere. A strânge mâna unei fe­mei mi se pare ne­po­li­ti­cos, un fel de com­por­ta­ment mas­culi­ni­zant in­a­dec­vat, o de­cla­ra­ție ex­pli­cită că ig­nor fe­mi­ni­ta­tea per­soa­nei res­pec­tive. A‑i să­ruta mâna mi se pare cel mai ade­sea de­suet și de­pla­sat în con­tex­tul zi­lei de azi. Așa că ade­sea rămân la în­țe­pe­ne­ala unei dis­tanțe re­la­tive și un zâm­bet pro­to­co­lar, pa­lidă com­pen­sa­ție pen­tru ad­mi­ra­ția pe care băr­ba­ții ar tre­bui s‑o afi­șeze în fața fe­mi­ni­tă­ții autentice.

Pro­ba­bil că din toate mo­ti­vele de mai sus mi se pare ex­trem de de­pla­sat când unui băr­bat i se spune “să­ru­’­mâna” ca semn de mul­țu­mire pen­tru ceva. Su­ges­tia ges­tu­lui îmi re­pugnă, con­si­de­rând că el este des­ti­nat ex­clu­siv ce­le­bră­rii fe­mi­ni­tă­ții. Sau poate că sunt eu un ire­me­di­a­bil demodat.

(Text in­spi­rat de acest ar­ti­col)


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Aș vrea să mai adaug că, fe­meia a în­ce­put să fie sa­lu­tată băr­bă­tește atunci când a de­ve­nit re­sursă. Iar re­sursa nu are gen.

    • Sorin Sfirlogea

      De unde se în­țe­lege că băr­ba­tul a fost în­tot­dea­una o resursă? 🙂

  2. Alice

    Ha, avem câţiva bă­ieţi la bi­rou care ne în­tind mâna, nouă, fe­te­lor, în fi­e­care di­mi­neaţă, la rând cu cei­la­lţi bă­ieţi. Spre ne­du­me­ri­rea al­tora mai con­ser­va­tori, care se în­treabă dacă vor fi si­liţi să facă ace­laşi lu­cru, în mo­men­tul în care va de­veni un obi­cei uzual. Se în­tâm­plă şi să rămână cu mâna în­tinsă, dacă ni­me­resc vreo co­legă nouă, care se uită îm­pre­jur şi nu ştiu ce să‑i pună în palmă; poate că­ută omul ceva.

    Alt­fel, când eşti sin­gura fată într‑o adu­nă­tură de băr­baţi, care se sa­lută de bun ve­nit sau de adio, şi când adu­nă­tura nu e una co­ti­diană, păs­trezi o dis­tanţă re­la­tivă, să nu se simtă omul obli­gat să-ţi strângă mâna.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.