Cu mulți ani în urmă, copil fiind, am fost învățat că trebuie să sărut mâna femeilor din familia mea, ca un semn al respectului pe care li‑l port. Salutul protocolar se extindea uneori și la alte femei din afara familiei, dar pentru că nu reușeam să descifrez complicatul algoritm al alegerii momentului când gestul era potrivit sau nu, mă bazam pe îndemnul mamei care mă invita ușor dojenitor să mă port corespunzător. Pentru că eram încă mic de statură, mâna unei doamne îmi era relativ aproape de gură și bănuiesc că scena pupatului era destul de hilară, văzută din exterior. Însă forma aceasta de salut era în stilul vremii, mai ales într‑o parte a societății care se considera moștenitoarea unor valori ale epocii precomuniste, când respectul și bunele maniere erau apreciate, deci nimeni nu considera ridicol comportamentul meu oricât de stângaci va fi părut.
Exista totuși o regulă relativ clară în privința sărutării mâinii unei femei și aceea era statutul social al doamnei. Nu sărutai mâna unei femei de serviciu sau pe a cuiva care avea un rang social inferior, decât dacă era eventual rudă cu tine. Nu-mi amintesc să fi sărutat niciodată mâna unei femei de etnie romă. Societatea românească era impregnată și atunci, ca și acum, de tot soiul de prejudecăți. Era destul de improbabil să fie sărutată mâna neîngrijită a unei femei — de pildă dacă pe braț se putea distinge părul neepilat sau manichiura era neglijentă.
Crescând, sărutul mâinii a început să se diversifice. De la aplecarea respectuoasă către mâna unei mătuși am trecut la ridicarea îndrăzneață până la nivelul buzelor mele a brațului unei domnișoare care îmi plăcea. Am învățat — cred că din niște filme — că dacă o privești în ochi în timpul ăsta, transmiți un mesaj foarte explicit și puternic: îmi placi. Între cele două ipostaze exista o multitudine de nuanțe prin care puteai să-ți comunici sentimentele: cât de sus îi ridicai brațul și cât de mult te aplecai în fața ei, cum îi apucai mâna, dinspre degete în prelungirea brațului ei sau lateral, unind palma ta de a ei în mod frivol, unde o sărutai, pe degetele mâinii sau mai aproape de încheietură, cât de tare îți apăsai buzele, apăsat și mai degrabă respectuos sau ca o fină atingere senzuală.
În anii din urmă manierele occidentale au început să prevaleze în comportamentul nostru cotidian. A săruta mâna unei femei nu mai este considerat un gest potrivit. În loc de asta, în mediul de afaceri, s‑a introdus strângerea mâinii, similară cu salutul masculin, cu diferența (din câte știu eu) că nu o scuturi viguros cum ai face atunci când atingi un bărbat, ci o strângi ușor, dar ferm. Nuanțele sunt mult mai sărace. Eu, tributar educației pe care am primit‑o, rămân sceptic cu privire la acest nou tip de salut, pe care îl practic, însă fără convingere. A strânge mâna unei femei mi se pare nepoliticos, un fel de comportament masculinizant inadecvat, o declarație explicită că ignor feminitatea persoanei respective. A‑i săruta mâna mi se pare cel mai adesea desuet și deplasat în contextul zilei de azi. Așa că adesea rămân la înțepeneala unei distanțe relative și un zâmbet protocolar, palidă compensație pentru admirația pe care bărbații ar trebui s‑o afișeze în fața feminității autentice.
Probabil că din toate motivele de mai sus mi se pare extrem de deplasat când unui bărbat i se spune “săru’mâna” ca semn de mulțumire pentru ceva. Sugestia gestului îmi repugnă, considerând că el este destinat exclusiv celebrării feminității. Sau poate că sunt eu un iremediabil demodat.
(Text inspirat de acest articol)
10:02
Aș vrea să mai adaug că, femeia a început să fie salutată bărbătește atunci când a devenit resursă. Iar resursa nu are gen.
19:02
De unde se înțelege că bărbatul a fost întotdeauna o resursă? 🙂
21:02
Ha, avem câţiva băieţi la birou care ne întind mâna, nouă, fetelor, în fiecare dimineaţă, la rând cu ceilalţi băieţi. Spre nedumerirea altora mai conservatori, care se întreabă dacă vor fi siliţi să facă acelaşi lucru, în momentul în care va deveni un obicei uzual. Se întâmplă şi să rămână cu mâna întinsă, dacă nimeresc vreo colegă nouă, care se uită împrejur şi nu ştiu ce să‑i pună în palmă; poate căută omul ceva.
Altfel, când eşti singura fată într‑o adunătură de bărbaţi, care se salută de bun venit sau de adio, şi când adunătura nu e una cotidiană, păstrezi o distanţă relativă, să nu se simtă omul obligat să-ţi strângă mâna.