Din mo­tive pe care nici eu nu mi le ex­plic am o sim­pa­tie per­so­nală pen­tru tă­tari. E ceva în is­to­ria lor care mi i‑a fă­cut dragi, un soi de em­pa­tie față de cel care în­ca­lecă dru­mu­rile și se lasă pur­tat de ele că­tre un ne­cu­nos­cut des­tin, în­cre­din­țându-și soarta în mâi­nile ha­zar­du­lui — poate că tân­jesc fără să știu după li­ber­ta­tea pe care ți‑o re­levă ste­pele eu­ra­si­a­tice, pri­vite de pe șaua unui cal. Glu­mesc une­ori, ră­u­tă­cios, des­pre hu­nii so­siți din ste­pele mongole, dar ade­vă­rul e că în adân­cul gân­du­ri­lor mele simt un pic din sa­voa­rea căr­nii de cal păs­trată sub șa, ames­te­cată cu su­doa­rea să­rată care o pre­zervă și o scâr­bo­șește si­mul­tan.

Do­bro­gea este un tă­râm mi­ra­cu­los pen­tru mine pen­tru că acolo există tă­tari. No­ros Ce­cer e per­so­na­jul unui cân­tec care ni‑e drag toc­mai pen­tru că e vorba de o tă­tă­roaică. E ceva în spița lor care mie îmi sună bine, ca și cum pre­zența lor prin­tre noi e un dar, e o bo­gă­ție. Mama avea une­ori obi­ce­iul să ne spună, atunci când ne fă­ceam că nu pri­ce­pem vor­bele sale: ești tă­tar? Nu limba n‑o pri­ce­peam, ci tem­pe­ra­rea emo­ției nă­val­nice era im­po­si­bilă, pre­cum hoar­dele su­res­ci­tate ale unui vi­i­tor ha­nat. Încă mai sunt tă­tar, une­ori. Încă îmi mai place să cred că sunt. Că pot fi.

În anii 1300 tă­ta­rii for­mau pri­mul ha­nat al Cri­meei. Pen­tru prima dată pe­nin­sula Mă­rii Ne­gre era adu­nată într‑o or­ga­ni­zare sta­tală. După sute de ani ru­șii au ve­nit asu­pra lor cu arme și mul­țime de oaste și i‑au pri­go­nit. Ni­meni nu le‑a știut soarta, ni­meni nu i‑a plâns, ni­meni nu i‑a că­i­nat. Pe mulți i‑au dus în Si­be­ria, în pri­be­gie. După zeci de ani unii s‑au re­în­tors. Al­ții nu. Din stă­pâni au de­ve­nit mi­no­ri­tate.

Azi ru­șii vor­besc des­pre Cri­meea etern ru­sească. Azi ni­meni nu își mai amin­tește de ei. Azi ni­meni nu pare să știe că ane­xa­rea Cri­meei la Ru­sia e, îna­inte de toate, o rană re­des­chisă pen­tru tă­tari.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.