Mă gân­deam de­u­năzi la bruma de so­li­da­ri­tate pe care ro­mâ­nii o aveau în anii co­mu­nis­mu­lui, la forma aceea de spri­jin re­ci­proc pe care oa­me­nii și‑l acor­dau în co­mu­ni­tă­țile mici. Exis­tau și atunci in­vi­dii, exis­tau mes­chi­nă­rii, dar din­colo de ele gă­seai to­tuși o bu­nă­vo­ință re­la­tiv omni­pre­zentă, o do­rință mai mare de a‑l ajuta pe cel de lângă tine. Și m‑am în­tre­bat dacă spi­ri­tul ăsta se da­tora unei alt­fel de edu­ca­ții pe care o aveau ro­mâ­nii, dar am res­pins re­pede această ipo­teză — nu ne-am schim­bat com­por­ta­men­tul chiar așa de ra­di­cal în ul­ti­mii 25 de ani. Și atunci ce de­ter­mina această formă de co­e­ziune so­ci­ală, ne­în­des­tu­lă­toare pen­tru a agrega o na­țiune unită, dar su­fi­cientă to­tuși pen­tru co­mu­ni­tăți mai solidare?

N‑am gă­sit un răs­puns care să mă mul­țu­mească. Me­di­tând la su­biect, mă gân­deam la au­diența An­te­nei 3 și la în­dâr­ji­rea cu care spec­ta­to­rii aces­tui post re­petă la uni­son me­sa­jele pe care le în­vață de acolo. Mă gân­deam la stă­ru­ința cu care ru­sul de rând res­pinge Eu­ropa, considerând‑o răul ab­so­lut și do­rindu-și să tră­i­ască fe­ri­cit în ben­zi­nă­ria ma­fi­otă cu ifose de țară nu­mită Ru­sia. Mă gân­deam la in­sis­tența cu care miș­ca­rea #uni­ți­sal­vămro­și­a­montană a ma­ni­fes­tat pe stră­zile bu­cu­reș­tene, cu o agendă emi­na­mente ne­ga­tivă de ti­pul “jos asta” și “jos aia”, fără a pro­pune ni­mic con­struc­tiv. Mi-am amin­tit de de­ter­mi­na­rea mi­ne­ri­lor care ve­ni­seră în ’90 cu bâ­tele să cu­rețe ca­pi­tala de go­lani. Și mi-am amin­tit că mai de­mult, în anii co­mu­nis­mu­lui, ro­mâ­nii au ma­ni­fes­tat o re­mar­ca­bilă re­zis­tență prin ban­curi și des­cur­că­re­ală, toate me­nite să oco­lească in­ter­dic­ți­ile, să în­vingă “sis­te­mul”.

Și, dintr‑o dată, m‑am lu­mi­nat. Cel mai pu­ter­nic li­ant so­cial, pro­ba­bil sin­gu­rul care a func­țio­nat vreo­dată cu ade­vă­rat și pe ter­men lung, este ura. Dă-le oa­me­ni­lor un obiect al urii co­lec­tive și te vor urma până în pân­zele albe dacă le vei pro­mite dis­tru­ge­rea du­ș­ma­nu­lui co­mun. De pildă di­a­vo­lul e Ceau­șescu. Sau di­a­vo­lul e Bă­sescu. Per­ma­nen­ti­zează ura abs­trac­ti­zând obiec­tul ei, trans­for­mând vic­to­ria într-un obiec­tiv im­po­si­bil de atins și te vor as­culta cu obe­diență la nesfâr­șit. Exem­plu: tre­buie să scă­păm țara de co­mu­nism sau de bă­sism. Iar dacă de­fi­ni­ția co­mu­nis­mu­lui era clară, căci se auto­pro­clama, de­fi­ni­ția bă­sis­mu­lui o dau ei, li­de­rii urii. Bă­sescu e bă­sist. DNA-ul e bă­sist. An­to­ne­scu e bă­sist. Iohan­nis e bă­sist. Ori­cine poate de­veni bă­sist, în func­tie de situație.

Dar orice ar fi nu le pro­pune oa­me­ni­lor re­zol­va­rea con­flic­tu­lui. Nu le oferi so­lu­ții. Nu le pro­mite pa­cea. În par­tea asta de lume, zbu­ci­u­mată de is­to­rie și de tot fe­lul de ne­buni aju­nși li­deri, su­per­sti­țioasă și ma­ni­pu­lată de bi­se­rică, eno­ri­a­șii creș­tini au cu to­ții un țel co­mun: să dea Dum­ne­zeu să îi ia dracu’ pe cei­lalți. Pe ve­cini, pe du­ș­mani, pe ori­cine nu e ca ei.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru ioana cosmaciuc Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. ioana cosmaciuc

    vreau pro­iecte con­crete nu scuze de 2 bani vrau ba­ta­lie in idei nu in­sulte tv vreau li­niste si in­cre­dere in clasa po­li­tica! nu ali­ante de tot ra­sul !fra­ti­lor cand se va ter­mina in­sti­ga­rea la ura si vor pune osul la treba cum se cu­vine ce­lor ce ne papa ba­nii cu nerusinare!vreau res­pet pt mine si pt toti cei cin­stiti si mun­ci­tori di tara asta mi­nu­nata ce nu me­rita batjocorita !

  2. Herta Kuales

    daca nu te uiti la an­tene, clar .. esti basist !


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.