Portret de român (I)

De‐a lun­gul tim­pu­lui am auzit o mul­țime de ban­curi, care mai de care mai savu­roase și, dacă aș fi reu­șit să le rețin pe toate, aș fi com­pi­lat pro­ba­bil o colec­ție zdra­vănă de umor savu­ros. Există acum pe inter­net pagini pline cu ban­curi, dar tre­buie să recu­nosc că lec­tura lor nu se com­pară cu a le auzi, spuse de cineva cu talent. Ban­cul româ­nesc este și va rămâne mereu o spe­cie lirică orală.

Din­tre toate cele pe care le‐am auzit patru ban­curi mi s‐au părut atât de pro­fund româ­nești, atât de carac­te­ris­tice româ­ni­lor încât le‐am păs­trat în minte ca pe o remar­ca­bilă defi­ni­ție a noas­tră ca popor.

* * *

Un trib de cani­bali cap­tu­rează trei indi­vizi și‐i duc în satul lor. Îi inte­ro­ghează și află că unul e ame­ri­can, unul e rus și al tre­i­lea e român. Ori­gi­nea lor nu‐i scu­tește însă de a trece prin proba tra­di­țio­nală a tri­bu­lui, la finele căreia se deci­dea dacă vor ajunge în oală sau nu. Ca să nu devină prân­zul cani­ba­li­lor fie­care din­tre ei avea trei opțiuni: să plă­tească 100$, să suporte 100 de lovi­turi de nuia la tăl­pile goale sau să mănânce o găleată cu rahat.

Ame­ri­ca­nul, aflând aceste reguli, scoate 100$, plă­tește și pleacă feri­cit că a scă­pat atât de ușor. Rusul, fost KGB‐ist, cere 100 de lovi­turi de nuia la tălpi, pe care le suportă cu zâm­be­tul pe buze și apoi pleacă flu­ie­rând. Româ­nul se gân­dește: «la ce mă pri­cep eu cel mai bine? să mănânc rahat!» I se aduce găleata plină, mănâncă o vreme, după care i se face așa o greață că vomită tot. «E clar» – își spune – «nu pot să fac asta» și cere lovi­tu­rile de nuia la tălpi. După vreo 60 de nuiele, urlând de durere, scoate 100$, plă­tește și pleacă șchi­o­pă­tând și scui­pând rahat.

* * *

O cunoș­tință de‐a mea îmi măr­tu­ri­sea cu un an‐doi în urmă că și‐a cum­pă­rat nu știu ce scule de la Dede­man, ade­me­nit de pre­țul mult mai mic. La scurt timp scu­lele res­pec­tive s‐au defec­tat și i‐au cau­zat o gră­madă de bătaie de cap și chel­tu­ieli supli­men­tare pen­tru a le repara peri­o­dic. I‐am spus atunci că pro­ba­bil la urmă­toa­rea achi­zi­ție de acest tip ar tre­bui să ia în con­si­de­rare și dura­bi­li­ta­tea, iar el a fost total­mente de acord, adă­u­gând că acum s‐a con­vins că măr­cile comer­ci­a­li­zate în alte maga­zine sunt mult mai trai­nice.

N‐au tre­cut multe luni și m‐am întâl­nit cu el întâm­plă­tor. Se întorcea de la Dede­man, de unde își cum­pă­rase niște scule. Nedu­me­rit, i‐am rea­min­tit dis­cu­ția noas­tră și el a repli­cat senin: da, mă, da' la Dede­man sunt cu 30% mai ieftine! Poate de data asta am noroc…

* * *

În noi româ­nii e adânc sădită ten­ta­ția scur­tă­tu­rii șme­che­rești, a abor­dă­rii ira­țio­nale și ris­cante, cea care pro­mite efec­tul maxim cu cos­turi minime sau, dacă se poate, gra­tis. Chiar și‐un rahat e bun – zice o vorbă popu­lară – dacă e de pomană. Și cu toate că pri­mim în mod repe­tat dovada că ne înșe­lăm cre­zând că există minuni și chi­li­pi­ruri, nu ne dăm bătuți și con­ti­nuăm să le cău­tăm, con­vinși că data urmă­toare sigur le vom des­co­peri. Igno­răm cu non­șa­lanță toate pier­de­rile pe care ni le‐am cau­zat sin­guri in ten­ta­tiva absurdă de a nu urma vocea rațiu­nii, de a ocoli ceea ce expe­riența ne arată.

Pen­tru că nimic nu ne poate deter­mina să renun­țăm la spe­ranța că vom reuși cumva – nu știm exact cum, poate nu toți, dar măcar la nivel indi­vi­dual – să fen­tăm regu­lile, legile, isto­ria.

(va urma)


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu