Bucureștiul este un oraș îndeajuns de mare ca să poți găsi înăuntrul său cincizeci de exemple pentru orice. Și când zic orice mă gândesc la lucrurile pe care de obicei te aștepți să le găsești într-un oraș european al secolului XXI. Există însă oameni de bine care se gândesc mai departe, la viitor, străduindu-se să adauge orașului o notă de originalitate. Până nu demult bucureștenii s‑au tot minunat de măslina înfiptă în băț (sau țeapa și cartoful, cum mai este botezată) din fața bisericii Kretzulescu, un monument bizar care e menit să ne amintească de eroii revoluției din ’89. Nimeni n‑a reușit să facă o legătură între ciudata sculptură și evenimentele de atunci.
Totuși măslina‑n scobitoare e nimic pe lângă contribuțiile altor edili ai sectoarelor capitalei. Domnii Piedone și Negoiță se întrec unul pe celălalt în a crea astfel de inedite puncte de atracție. Primul a reușit să realizeze “spațiul verde cu de toate”, aglomerări kitsch-oase de plante și imitații de plastic ale unor pietre, toate înghesuite unele în altele, din mijlocul cărora răsare câte o figurină animală potrivită precum nuca‑n perete. Iată de pildă ursul și dinozarului:
Să nu uităm și contribuția unică a domnului Piedone la diversificarea florei autohtone prin introducerea inspirată a unor palmieri jigăriți:
sau splendidele animale plasate în peisaje montane realizate din plastic temeinic:
Dar domnul Piedone are concurență serioasă. Vine din urmă puternic domnul Negoiță care a debutat fulminant cu niște splendide pergole multicolore:
A continuat apoi inspirat cu aparatele de fitness roșu-auriu:
Și a finalizat magnific cu o capodoperă unică, unicornul cu puță:
Abia acum putem spune cu îndreptățire că avem în București măcar câte un exemplu din orice: prostie, nesimțire, prost-gust, kitsch, risipirea banului public…
11:10
😀