După ne­nu­mă­ra­ții ani de min­ciună și co­rup­ție în care se scaldă în­treaga clasă po­li­tică ro­mâ­nească te-ai gândi că oa­me­ni­lor le‑a ajuns și că vor ca toate as­tea să în­ce­teze. De­cla­ra­tiv chiar așa și e — dacă oprești pe stradă orice ce­tă­țean va fi în­tru to­tul de acord că așa nu se mai poate și că ceva tre­buie fă­cut. Dacă însă con­duci dis­cu­ția spre so­lu­ții, con­stați că tot ce poate ima­gina ce­tă­țea­nul me­diu este să‑i dea jos pe cei de la pu­tere, ca să‑i in­sta­leze pe cei din opo­zi­ție. Asta tot fa­cem de ceva timp, fără nici un re­zul­tat. Am mai spus‑o aici, e fi­resc să ai de a face cu ce­tă­țeni proști atunci când nu faci ni­mic pen­tru a‑i educa ci­vic și po­li­tic, ba dim­po­trivă abram­bu­rești to­tul ca să cre­ezi o con­fu­zie to­tală.

Însă so­ci­e­ta­tea ro­mâ­nească nu e for­mată doar din proști. Există și un strat, sub­țire din pă­cate, de oa­meni edu­cați, cei care se stră­du­iesc să dis­tingă bi­nele de rău, în ciuda per­de­le­lor de fum ale cla­sei po­li­tice, cei care fo­lo­sesc încă ra­țiu­nea ca armă de luptă îm­po­triva ali­enă­rii ci­vice. O parte a aces­tor oa­meni au ajuns la ca­pă­tul pu­te­ri­lor, au de­ve­nit ci­nici sau scep­tici, nu mai cred în de­mo­cra­ție ca mij­loc de a echi­li­bra in­te­re­sele so­ci­ale. Iar atunci când ca­lea paș­nică nu mai e o so­lu­ție, nu rămâne de­cât ca­lea vi­o­lentă.

Însă ra­țiu­nea și edu­ca­ția îi îm­pie­dică să apuce bâta. Își do­resc să im­pună sta­tul de drept, jus­ti­ția, buna-cu­vi­ință, dar n‑o pot face prin cu­vinte, ori­cât de as­pru le-ar rosti. Au fă­cut deja asta și ni­mic nu s‑a schim­bat. Au ne­voie de o au­to­ri­tate su­premă care să cer­ce­teze fă­ră­de­le­gea, să pe­dep­sească vi­no­va­ții, să dis­ci­pli­neze mi­to­ca­nii. Au ne­voie de Ati­lla, bi­ciul lui Dum­ne­zeu. Au ne­voie de un pre­șe­dinte-pus-cu-pa­rul-pe-ei. Au ne­voie de Mo­nica Ma­co­vei.

Da, e ade­vă­rat, sta­tul de drept a fost me­reu pus în pe­ri­col în toți anii de după ’89. Nici acum ma­jo­ri­ta­tea ro­mâ­ni­lor nu știu ce în­seamnă sin­tagma asta. Și cum să știe după ce unii din­tre noi au ova­țio­nat mi­ne­ri­a­dele, au ales in­frac­tori ca pri­mari și de­pu­tați? Cum să în­țe­leagă când ei în­șiși prac­tică mica ile­ga­li­tate, fenta fis­cală, șme­che­ria ad­mi­nis­tra­tivă? Mo­nica Ma­co­vei pro­mite un stat de drept, iar pro­mi­siu­nea asta — cre­di­bilă da­to­rită lup­tei sale de până acum — este ex­trem de se­du­că­toare pen­tru cei ra­țio­nali și edu­cați, cei care aproape nu mai au nici o spe­ranță. Nu are însă nici un ecou în pro­fun­zi­mea elec­to­ra­tu­lui ro­mân și, chiar dacă printr‑o mi­nune ar câștiga ale­ge­rile, nu va re­uși să ducă acest me­saj până în ul­ti­mul sat, până la ul­ti­mul om. Pen­tru că pla­nul ei nu pare a fi re­e­du­ca­rea ro­mâ­ni­lor, nu arată ca o stra­te­gie de schim­bare pe ter­men lung, ci o re­vanșă ime­di­ată în fața co­rup­ției, o bo­t­niță pusă în­dată cla­sei po­li­tice.

Aproape ni­mic din ceea ce-și și ne pro­pune în pro­gra­mul său po­li­tic nu se poate îm­plini prin for­țele ei pro­prii. Fi­e­care punct si su­b­punct ne­ce­sită o vo­ință po­li­tică în spa­tele ac­țiu­nii, are ne­voie de sus­ți­ne­rea po­pu­lară. Cine o va urma pe pre­șe­din­tele Mo­nica Ma­co­vei? Cu care ca­rismă va con­vinge ro­mâ­nii s‑o ur­meze în pla­nu­rile sale, să vo­teze at­fel de par­la­men­tari în 2016 pen­tru ca tot ceea ce ea pro­pune să fie sus­ți­nut de legi și prac­ti­cat prin gu­ver­nare? Căci este evi­dent că ac­tu­a­lul par­la­ment îi va sta îm­po­trivă. Cum va pro­ceda ca să nu con­state la fi­na­lul man­da­tu­lui său, pre­cum Emil Con­stan­ti­ne­scu, că a fost în­vinsă de sis­tem?

Eu nu cred că so­lu­ția este Mo­nica Ma­co­vei, ori­cât de ten­tantă ar fi ima­gi­nea în­că­tu­șării tu­tu­ror co­rup­ți­lor. Nu te­roa­rea ima­nen­tei jus­ti­ții, pre­cum în ju­de­cata de apoi, va aduce Ro­mâ­nia în fă­ga­șul nor­ma­li­tă­ții. De la un punct în­colo, in­di­fe­rent cât de jus­ti­fi­cate sunt mo­ti­vele, con­ti­nua pe­deapsă în­ră­dă­ci­nează in­frac­țiu­nea prin frus­trare și do­rința de răz­bu­nare. Nu vreau să tră­iesc într‑o Ro­mâ­nie a co­rup­ției. Dar în egală mă­sură nu vreau să tră­iesc nici în Re­pu­blica Pro­cu­ra­tură Ro­mâ­nia.

Din­colo de alura sa de Ja­vert mo­dern, în Mo­nica Ma­co­vei nu per­cep omul, nu în­țe­leg con­struc­ția, nu pre­simt mân­tu­i­rea. Văd doar do­rința de ime­di­ată re­vanșă.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.