Această lehamite

În 1935 Paul Morand scria în car­tea sa des­pre Bucu­rești că este locul unde poți să faci o cură de nepă­sare. Ora­șul își făcea mor­tar zidu­ri­lor din indo­lența che­flie a locu­i­to­ri­lor săi, mereu încli­nați către un soi de fata­lism zâm­bi­tor – nimic bun nu se poate întâm­pla, spe­ran­țele sunt deșarte, dar ăsta nu‐i un motiv de îmbu­fnare. Băiete, încă una mică… Que voulez‐vous, nous som­mes ici 
aux por­tes de l’Orient, où tout est pris à la légère.

Am tra­ver­sat cinci­zeci de ani de comu­nism în ace­lași spi­rit, păstrându‐ne vese­lia resem­nată a celui care știe că nu e nimic de pier­dut, nimic de câști­gat. Și pe urmă a venit decem­brie '89 și – măcar pen­tru o clipă – unii au avut ilu­zia putin­ței de a schimba, cre­zând că începe o revo­lu­ție. Și au tras de sen­ti­men­tul ăsta, l‐au întins ca pe o pel­tea, l‐au poves­tit și l‐au prea­mă­rit, anti­ci­pând o lume ce va să vie, unde nu e nepă­sare, nici indo­lență, ci urba­ni­tate fără sfâr­șit. Unde nu e min­ciună, nici corup­ție, ci jus­ti­ție fără sfâr­șit.

Mi‐l amin­tesc, de pildă, pe Exarhu. Avea vervă, avea spi­rit, avea nerv. Era, într‐un anume sens, foarte viu. Făcea emi­siuni de radio și avea lucruri de spus, idei de sus­ți­nut. Și l‐am văzut apoi cum s‐a stins trep­tat, cum s‐a retras în deta­lii coti­diene, într‐un hedo­nism mic‐burghez – gătește, bea vinuri, foto­gra­fi­ază obiecte vechi, citește, ascultă muzică și ne face păr­tași la resem­na­rea sa. Blo­gul său a deve­nit o cură de nepă­sare bucu­reș­teană.

Pot să număr sute de cunos­cuți ase­meni lui. N‐au toți blo­guri, n‐au toți gus­turi rafi­nate, n‐au toți pre­o­cu­pări inte­lec­tu­ale. Dar au un lucru în comun, o exas­pe­rantă, pro­fundă și feri­cită leha­mite.

Pen­tru Exarhu și pen­tru voi toți, cei care vă e leha­mite:

Mel­cul și‐a astu­pat bine ochii cu ceară,
Și‐a pus capul în piept
Și pri­vește fix în el.

Dea­su­pra lui e cochi­lia –
Opera sa per­fectă -
De care‐i e silă.

În jurul cochi­liei e lumea,
Res­tul lumii,
Dis­pusă încolo si‐ncoace
După anu­mite legi
De care‐i e silă.

Și‐n cen­trul aces­tei sile uni­ver­sale
Se află el, mel­cul,
De care‐i e silă.

Marin Sorescu – Mel­cul

Și‐acuma pune‐ți capul în piept și pri­vește fix în tine. Ești melc? Dacă nu, în noiem­brie mișcă‐ți curul și votează.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu