Această lehamite

În 1935 Paul Morand scria în cartea sa despre București că este locul unde poți să faci o cură de nepăsare. Orașul își făcea mor­tar zidurilor din indolența cheflie a locuito­rilor săi, mereu încli­nați către un soi de fatal­ism zâm­bitor — nimic bun nu se poate întâm­pla, sper­anțele sunt deșarte, dar ăsta nu‐i un motiv de îmbufnare. Băi­ete, încă una mică… Que voulez‐vous, nous sommes ici 
aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère.

Am tra­ver­sat cin­cizeci de ani de comu­nism în ace­lași spirit, păstrându‐ne veselia resem­nată a celui care știe că nu e nimic de pier­dut, nimic de câști­gat. Și pe urmă a venit decem­brie '89 și — măcar pen­tru o clipă — unii au avut iluzia putinței de a schimba, crezând că începe o rev­oluție. Și au tras de sen­ti­men­tul ăsta, l‐au întins ca pe o pel­tea, l‐au povestit și l‐au pre­amărit, anticipând o lume ce va să vie, unde nu e nepăsare, nici indolență, ci urban­i­tate fără sfârșit. Unde nu e min­ci­ună, nici corupție, ci justiție fără sfârșit.

Mi‐l amintesc, de pildă, pe Exarhu. Avea vervă, avea spirit, avea nerv. Era, într‐un anume sens, foarte viu. Făcea emi­si­uni de radio și avea lucruri de spus, idei de susținut. Și l‐am văzut apoi cum s‐a stins trep­tat, cum s‐a retras în detalii coti­di­ene, într‐un hedo­nism mic‐burghez — gătește, bea vin­uri, fotografi­ază obiecte vechi, citește, ascultă muz­ică și ne face păr­tași la resemnarea sa. Blogul său a devenit o cură de nepăsare bucureșteană.

Pot să număr sute de cunoscuți ase­meni lui. N‐au toți bloguri, n‐au toți gus­turi rafi­nate, n‐au toți pre­ocupări int­elec­tuale. Dar au un lucru în comun, o exas­per­antă, pro­fundă și feric­ită lehamite.

Pen­tru Exarhu și pen­tru voi toți, cei care vă e lehamite:

Mel­cul și‐a astu­pat bine ochii cu ceară,
Și‐a pus capul în piept
Și privește fix în el.

Dea­supra lui e cochilia –
Opera sa per­fectă -
De care‐i e silă.

În jurul cochiliei e lumea,
Restul lumii,
Dis­pusă încolo si‐ncoace
După anu­mite legi
De care‐i e silă.

Și‐n cen­trul aces­tei sile uni­ver­sale
Se află el, mel­cul,
De care‐i e silă.

Marin Sorescu — Mel­cul

Și‐acuma pune‐ți capul în piept și privește fix în tine. Ești melc? Dacă nu, în noiem­brie mișcă‐ți curul și votează.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu