E te­ri­bil de greu să în­frunți tu­peul ne­mă­su­rat. Îți tre­buie stă­pâ­nire de sine și, mai mult de­cât orice, o anu­mită de­ta­șare, pre­cum cea a unui en­to­mo­log când stu­di­ază o in­sectă. Tu­pe­i­stul mi­zează pe efec­tul pe care agre­si­vi­ta­tea sa îl are, me­nită să ac­țio­neze asu­pra ad­ver­sa­ru­lui pre­cum o ne­u­ro­to­xină: îl pa­ra­li­zează, lăsându‑l pradă ata­ca­to­ru­lui. Nu doar agre­si­vi­ta­tea e arma tu­pe­i­stu­lui, ci și vi­teza și de­bi­tul ver­bal. Vor­bește mult și re­pede, lasă im­pre­sia că știe tot, că de­ține controlul.

Așa s‑a des­fă­șu­rat dez­ba­te­rea de aseară din­tre Ponta și Iohan­nis. Pri­vită prin ochii ale­gă­to­ru­lui ne­ho­tă­rât, Ponta a dat im­pre­sia ce­lui care e în treabă, știe cu se mă­nâncă tre­bu­rile po­li­tice, cu­noaște le­gile și are re­plică la orice. Ex­ce­dat de tu­peul lui, Iohan­nis a fost vic­timă si­gură. Nu te poți opune unui ast­fel de ins doar cu ar­mele bu­nei cu­vi­ințe și lo­gi­cii. Mai ales când ar­bi­tri sunt ro­mâ­nii, o na­ție su­per­fi­ci­ală, care nu dă doi bani pe ra­țio­na­li­tate și bun simț. Ca să‑i con­vingi tre­buie să le dai un or­gasm, nu un mo­tiv de re­flec­ție. Cum ar fi tre­buit să facă? Eu aș fi apli­cat un prin­ci­piu sim­plu de ju­jitsu: folosește‑i forța pen­tru a‑l învinge.

În agre­si­vi­ta­tea sa Ponta s‑a ex­pus de mai multe ori unor si­tu­a­ții di­fi­cile. De pildă la un mo­ment dat a re­pli­cat ceva de ge­nul: nu ri­di­cați to­nul la mine, nu sun­tem slu­gile dvs, aici în Ro­mâ­nia. Cum aș fi pro­ce­dat eu: ce vreți să spu­neți dom­nule Ponta, că eu nu fac parte din­tre cei din Ro­mâ­nia? că, fi­ind et­nic ger­man, nu sunt ce­tă­țean ro­mân? Ponta n‑avea de­cât o va­ri­antă de răs­puns: a, vai, nu, si­gur că sun­teți ce­tă­țean ro­mân. Iar eu aș fi con­ti­nuat: vă rog atunci, ca să fie clar pen­tru toată lu­mea, să ros­tiți dvs ur­mă­toa­rea pro­po­zi­ție “Iohan­nis este la fel de ce­tă­țean ro­mân ca mine”. Ar fi avut cu­ra­jul să re­fuze? Nu cred. Și dacă da, atunci m‑aș fi dez­lăn­țuit că este in­to­le­rant cu mi­no­ri­tă­țile și să te ții…

Unul din aju­toa­rele lui Ponta, Ji­go­di­nia Șan­dru, a în­tre­bat “ne­vi­no­vat” dacă a în­țe­les bine că Iohan­nis nu a fost la Cer­nă­uți și Chi­și­nău. Evi­dent, tema era ace­eași, a alo­ge­nu­lui ne­in­te­re­sat de soarta ro­mâ­ni­lor, dor­nic doar de func­ții de con­du­cere. Iohan­nis a ra­tat din nou, re­pli­când pa­lid că aceste lo­ca­li­tăți nu sunt în Ro­mâ­nia. Eu aș fi răs­puns cu o altă în­tre­bare: dvs ați fost vreo­dată la Bu­n­gard, Ca­șolț sau la Hamba1 ? Răs­pun­sul era evi­dent. Apoi aș fi con­ti­nuat: cre­deți că pre­șe­din­tele Ro­mâ­niei are da­to­ria să meargă în pre­a­la­bil la Cer­nă­uți și Chi­și­nău, într-un soi de pe­le­ri­naj, ca să fie demn de can­di­da­tură? Până acum am în­țe­les că nu sunt or­to­dox, că nu sunt de et­nie ro­mână… mai sunt și alte cri­te­rii pe care nu le știu ca să pot can­dida la pre­șe­din­ție? Nu? Deci pot can­dida chiar dacă n‑am fost la Chi­și­nău? Da? Ok, mul­țu­mesc. Apropo, so­țul dvs parcă e su­bal­ter­nul dom­nu­lui Ponta, nu? Nu cre­deți că ar fi fost mai ono­ra­bil dacă vă ab­ți­neați de la apa­ri­ția în dez­ba­te­rile as­tea, ca să nu existe pre­zump­ția de subiectivitate?

La un mo­ment dat Ponta s‑a apu­cat, cu un ini­ma­gi­na­bil tu­peu, să nu­mere pe cei din PNL an­che­tați de DNA. Iohan­nis zâm­bea ușor iro­nic, privindu‑l, apoi a răs­puns com­plet ero­nat că ce a fost, a fost, n‑are rost să ne în­toar­cem la tre­cut, să vor­bim des­pre vi­i­tor. Eu aș fi re­pli­cat: dom­nule Ponta, în PNL nu e așa grav, aveți drep­tate, sunt vreo doi-trei, dar gră­biți-vă cu enu­me­ra­rea asta ca să ter­mi­năm dez­ba­te­rea cât mai re­pede și să apu­cați să mai pe­tre­ceți niște timp cu co­le­gii dvs de par­tid, că la rit­mul în care in­tră în an­che­tele DNA con­du­ce­rea PSD-ului, mi‑e că rămâ­neți sin­gur până du­mi­nică.

Altă fază: Iohan­nis vrea să fie dur și spune că n‑avem ne­voie de o axă Bu­cu­rești-Bei­jing. Co­rect, n‑avem. Ponta dă o re­plică apa­rent in­spi­rată: chiar și doamna Mer­kel — în sub­text: nem­țoaică de‑a ta, Iohan­nis — merge anual în vi­zită în China. Neam­țul în­ca­sează. Eu aș fi spus cu cel mai ca­us­tic ton din lume: Doamna Mer­kel re­pre­zintă cea mai per­for­mantă eco­no­mie din lume, are ce să ne­go­cieze cu chi­ne­zii, dar dum­ne­a­voas­tră, dom­nule Ponta, pe cine re­pre­zen­tați când vă du­ceți acolo? Că nu aveți cu ce să vă lă­u­dați de­cât cu co­rup­ția și in­com­pe­tența din pro­priul par­tid și gu­vern și din lipsă de alt­ceva a tre­buit să prea­mă­riți par­ti­dul co­mu­nist ca să vă fa­ceți re­mar­cat în vreun fel. Din pă­cate par­te­ne­rii eu­ro­peni nu au prea gus­tat apre­ci­e­rile dvs pro co­mu­niste.

Au mai fost oca­zii. N‑am re­u­șit să le me­mo­rez pe toate și nici nu mi-am luat no­tițe. Dacă mai are loc o dez­ba­tere și Iohan­nis se pre­zintă la fel vă zic că tre­buie să ne obiș­nuim cu ideea că Ponta va fi pre­șe­dinte. Mă scu­zați pu­țin, re­vin ime­diat. Mă duc să vo­mit, ideea îmi în­toarce sto­ma­cul pe dos.


Note:


  1. Lo­ca­li­tăți în apro­pi­ere de Si­biu. []

Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.