Despre înfrângere și mârlănie

Am avut curi­oz­i­tatea ieri să arunc o privire pe pag­ina de Face­book a lui Vic­tor Ponta. Vroiam să văd ce scrie susțină­to­rilor săi după ce și‐a revenit din șocul neaștep­tatei înfrân­geri, cât de sin­ceră este afir­mația sa că a înțe­les mesajul trans­mis de elec­torat. Une­ori am naiv­ități din astea, mă iluzionez că oamenii pot deveni mai buni. Știu, sunt cam bătrân pen­tru a le mai avea.

N‐am găsit nimic din ceea ce aș fi vrut să descopăr. Deo­cam­dată sunt ace­leași patet­ice slo­ga­nuri de cam­panie, ace­leași mulțu­miri adresate celor care l‐au votat și ace­leași promi­si­uni de a‐i reprezenta. Vic­tor Ponta joacă acum cartea sta­tor­ni­ciei. Plasat de partea unei minorități, ideea lui pare să fie haideți să aștep­tăm până când alții vor trece de partea mea și vom rede­veni o majori­tate. Aceeași idee respiră și din comen­tari­ile fanilor: dum­neav­oas­tră sun­teți președ­in­tele nos­tru, ceilalți sunt com­plet rătă­ciți sau manip­u­lați, rezis­tați căci vom reveni.

Cu sig­u­ranță ați obser­vat că de fiecare dată când intri pe o pag­ină de Face­book ți se afișează câte și cine din­tre conex­i­u­nile tale i‐au dat deja like, încurajându‐te să te ală­turi lor. Așa am descoperit că un număr de oameni, pe care îi cunosc sau nu în viața reală, dar care sunt citi­tori ai blogu­lui meu, sunt admi­ra­torii paginii lui Vic­tor Ponta. Nu mă der­an­jează asta. M‐am mirat însă să citesc niște comen­tarii ale unora din­tre ei extrem de apre­cia­tive la adresa lid­eru­lui pesedist, contrapunându‐se logic altor opinii pe care le expri­maseră în comen­tari­ile la arti­colele mele. Căci, orice s‐ar spune, nicio­dată n‐am fost ama­bil cu acest per­sonaj politic. Lumea e diversă și asta e bine. Lumea e inco­er­entă și asta e trist.

Pag­ina de Face­book a lui Vic­tor Ponta este o lume stranie. În ea nu există nici o referire la faimo­sul pla­giat, nici un cuvânt care să amintească măcar de posi­bil­i­tatea ca fos­tul can­di­dat să aibă vreun cusur, nici o aluzie la recunoașterea vre­unui insuc­ces al tre­cu­tu­lui. E un exer­cițiu per­fect de auto‐admirație în aplauzele supor­ter­ilor. Aut­o­crit­ica este unanim repu­di­ată. Privind spre ei înșiși, fanii lui Ponta se văd prob­a­bil per­fecți, ca și el.

Departe de mine gân­dul că cei ce îl admiră pe Ponta sunt răul abso­lut. Mulți vor fi fiind oameni aparent rezon­abili atunci când îi întâl­nești în lumina cotid­i­an­u­lui. Ceea ce îi desparte de mine și, prob­a­bil, de mulți din­tre cei ce s‐au opus aces­tui politi­cian este scara val­o­rilor. Pen­tru mine min­ci­una este inac­cept­abilă, lipsa de onoare este degradantă, absența scrupulelor este con­damnabilă. Văd aceste defecte în Vic­tor Ponta și nu i le pot trece cu ved­erea pen­tru că nu le regretă și nici nu dorește să le îndrepte în vreun fel. Nici supor­terii săi nu le neagă, con­traar­gu­mentele lor sunt de genul și alții sunt la fel sau chiar mai rău. Deci vedem toți răul, dar unii sunt echipați moral pen­tru a‐l aco­moda în viața lor în numele unor com­pro­misuri pe care nu le recunosc deschis.

Și, de fapt, nu e vorba doar de acest politi­cian. În egală măsură putem găsi exem­ple sim­i­lare în ori­care altă zonă a cla­sei politice. Cum de putem îngă­dui imoral­i­tatea politi­cie­nilor doar pen­tru că avem sim­patii ide­o­log­ice, interese per­son­ale, sol­i­dar­ități imorale sau inconș­tiente parti‐pris‐uri? Până la urmă nu poate fi decât o chestiune de pri­or­i­tate a unor val­ori ce vin din morala per­son­ală, dobân­dită prin edu­cație. Și uite așa ne întoarcem la cuvân­tul cheie al vre­murilor noas­tre. Mulți avem așteptarea asta: relansarea edu­cației. Însă vor­bim doar despre școală. Între­barea cea mai grea este: cum am putea rea­d­uce scara firească a val­o­rilor în soci­etatea românească? Prin ce mijloace să ne (re)educăm?

Dar, mai ales, cum va reacționa soci­etatea în fața unui președ­inte ce se anunță intran­si­gent, care va con­tra­pune cla­sei politice nu argu­mentele par­ti­zane ale unui par­tid sau ide­ologii, ci vir­tuțile morale pe care declar­a­tiv le apre­ciem cu toții? Ne vom apăra prefer­ații politici chiar dacă vor fi demas­cați ca imorali? Ne vom sus­penda dor­ința, vehe­ment declarată, de cin­ste și com­pe­tență de dragul sim­pati­ilor politice sau a intere­selor de grup social? Căci e limpede, băsis­mul nu mai există. În locul său se va instaura un cu totul alt dis­curs, un cu totul alt com­por­ta­ment. Ce vom alege?

Vom prefera să pier­dem decât să fim mâr­lani sau să fim mâr­lani decât să pier­dem?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu