Ne‐am luat țara înapoi?

Slo­ganul de cam­panie al susțină­to­rilor lui Iohan­nis, pe care el însuși l‐a pre­luat la un moment dat — să ne luăm țara înapoi — a stâr­nit dis­cuții aprinse. De unde s‐o luăm? De la cine? Și, mai ales, ca să facem ce cu ea?

Desigur, există răspun­suri la toate aceste între­bări, în funcție de cine e cel pe care‐l interoghezi. Pesediștii vor spune că toată povestea cu luatul țării înapoi e o prostie, că nici vorbă să fi con­fis­cat cineva Româ­nia și că, e clar, nu e vorba decât de un slo­gan politic inven­tat de adver­sarii lor ca să amețească lumea. Cei cu ved­eri de dreapta vor riposta spunând că Româ­nia a fost con­fis­cată de politi­cieni corupți, mai numeroși în tabăra roșie, care au com­pro­mis prezen­tul și au amane­tat viitorul nos­tru al tuturor pen­tru intere­selor lor per­son­ale. Și că de la ei ne‐am luat țara înapoi, deposedându‐i de put­erea politică.

Ade­vărul e că nici unii, nici alții nu au în total­i­tate drep­tate. Slo­ganul nu e doar o înșiruire de vorbe, mulți români chiar s‐au sătu­rat de corupție și de con­secințele ei. Dar pe de altă parte ca să ne luăm țara înapoi ar tre­bui să putem spune că am pus‐o în mâinile unora care sunt clar și com­plet despărțiți de prac­ti­cile corupției — cine sunt aceia în par­la­men­tul de azi? Ne putem întoarce deci la între­barea inițială: ne‐am luat țara înapoi?

Lucian Mân­druță zice că nu și are cinci argu­mente pen­tru afir­mația sa. Pen­tru că opoz­iția nu vrea să preia put­erea (1), pen­tru că Ponta e în con­tin­uare aro­gant (2), pen­tru că votul nos­tru nu trim­ite în par­la­ment oameni cin­stiți (3), pen­tru că tot nu există chef de muncă printre politi­cieni (4), pen­tru că pe social media se derulează un con­traatac al postacilor părții per­dante care vor cuceri acest ter­i­to­riu și vor dizolva sol­i­dar­i­tatea online‐ului (5). Are drep­tate?

1. Opoz­iția dă semne că intenționează să ia put­erea — între­barea care se pune este dacă moral­i­tatea unei noi majorități va fi bine prim­ită de soci­etate, căci în absența alegerilor a lua put­erea înseamnă redis­tribuirea par­tide­lor din par­la­ment în cele două tabere. Lib­er­alii nu pot avea put­erea fără UNPR, UDMR, PMP și PP‐DD. Ce ar înțelege votanții lui Iohan­nis dintr‐o ast­fel de alianță? N‐ar reclama ei oare tră­darea sen­su­lui votu­lui dat în 16 noiem­brie?

2. Ponta s‐a năs­cut aro­gant și așa va muri. Își poate dis­im­ula ati­tudinea ca să înșele elec­toratul, dar în adân­cul firii sale nicio­dată nu se mai schimba. Are 42 de ani, la vârsta asta nu te mai întrebi dacă val­o­rile în care crezi sunt corecte. Rămâne de văzut dacă va supraviețui linșa­ju­lui pus la cale de o parte a pro­pri­u­lui par­tid — cred că prima între­bare la care e nevoie de răspuns nu este cât de aro­gant e Ponta, ci cât de reforma­bil e PSD.

3. Votul nos­tru nu are cum să trim­ită oameni cin­stiți în par­la­ment pen­tru că este aproape imposi­bilă con­stru­irea unui nou par­tid. Știam asta dinainte de alegerea lui Iohan­nis, nu‐i așa? Nu dege­aba Mon­ica Macovei insistă cu tema mod­i­ficării lefii par­tide­lor, în sen­sul coborârii prag­u­lui de per­soane nece­sare pen­tru înfi­ințarea unuia la 3. Poate că e prea puțin, dar e limpede că actualele reg­uli sunt imposi­bil de îndeplinit. Soci­etatea civilă este blo­cată să se man­i­feste politic prin înfi­ințarea unor noi par­tide, forțându‐ne să votăm pe cei prop­uși de par­tidele exis­tente. Cu alte cuvinte clasa politică are con­trolul total al can­di­daților la funcți­ile leg­isla­tive și exec­u­tive ale țării. Deci primul obiec­tiv este să se creeze pre­m­izele apariției unor fig­uri noi.

4. Che­ful de muncă al politi­cie­nilor este, la rân­dul său, un non‐sens. Ca să se man­i­feste ar tre­bui să îndeplin­ească două condiții pre­lim­inare: intenția și direcția. Un politi­cian ar tre­bui să‐și dore­ască să real­izeze ceva și să definească foarte clar ce este acel ceva. Am mai per­orat în gol pe blog că fiecare par­la­men­tar ar tre­bui să prez­inte pub­lic o agendă a man­dat­u­lui său, cu obiec­tive con­crete și măsura­bile, a cărei îndeplinire s‐o eval­ueze la final de man­dat — cui îi pasă? Deo­cam­dată știm sigur că aproape nimeni din­tre cei din clasa politică nu are intenția de a face ceva, iar puținii care o au, nu știu ce vor să facă.

5. În fine, postacii pesediști nu sunt o sur­priză, cred. Suc­ce­sul lor nu se bazează pe argu­mentele convingă­toare pe care le‐ar putea aduce din ide­olo­gia par­tidu­lui pe care‐l pro­movează, nici mărețele real­izări ale guvernărilor social­iste. Ceea ce le‐ar putea da cred­i­bil­i­tate este com­por­ta­men­tul câștigă­to­rilor, măsura în care vor înțelege că mis­i­unea lor nu e doar aceea de a pre­lua put­erea, ci de a face cu ea. Dacă învingă­torii de azi vor greși, dacă vor ignora sen­sul votu­lui pe care l‐au primit, vor furniza ei înșiși sufi­cientă argu­men­tație pen­tru a dis­truge sol­i­dar­i­tatea elec­torat­u­lui care i‐a făcut câștigă­tori.

Așadar ne întoarcem la între­bările de la început. Ne‐am luat țara înapoi? De la cine? Ca să facem ce cu ea?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. i

    felic­itări pen­tru blog! rigoare, flu­ență și un bun spirit de obser­vație.
    (și cum, domle, ai făcut sil­vi­cul­tură 5 ani în brașeu si nu ai fost în pia­tra craiu­lui!???)

    un brașovechi


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu