În­tre zâm­be­tul în­cleș­tat al lui Udrea, ie­șind cu că­tu­șele la mâini din se­diul DNA și la­cri­mile ames­te­cate cu mir ale lui Vo­s­ga­nian plân­gând în par­la­ment e o imensă dis­tanță. De tu­peu, de stă­pâ­nire de sine, de tă­rie psi­hică. Va­ru­jan s‑a în­mu­iat ne­pre­fă­cut, a ce­dat ner­vos în fața per­spec­ti­vei de a ajunge la în­chi­soare, spe­riat pro­ba­bil de efi­ciența cu care se ajunge azi de la su­ne­tul că­tu­șe­lor ares­tă­rii la zor­nă­i­tul che­i­lor care în­cuie ce­lula în­chi­so­rii. Și a plâns nițel, pro­ba­bil pen­tru că el nu se ima­gi­nează în ze­ghea de de­ți­nut. De par­tea cea­laltă, Udrea dă proba unei re­mar­ca­bile stă­pâ­niri de sine, care ar fi ad­mi­ra­bilă dacă s‑ar ma­ni­festa pen­tru o ca­uză bună. Orice s‑ar spune, tipa asta are ner­vii tari.

Dar spec­ta­co­lul me­lo­dra­ma­tic ofe­rit de Vo­s­ga­nian a dat, tem­po­rar, re­zul­tate. Se­na­to­rii l‑au fă­cut scă­pat pen­tru mo­ment de an­chetă, deși în­treaga po­veste l‑a cos­tat ca­li­ta­tea de mem­bru al PNL. De­mi­sia pe care Alina Gor­ghiu i‑a cerut‑o îl tri­mite pro­ba­bil di­rect în bra­țele lui Tă­ri­ceanu, la fai­mo­sul par­tid in­e­xis­tent, PLR. De alt­fel Tă­ri­ceanu i‑a și luat apă­ra­rea ar­mea­nu­lui, ceea ce unora le‑a pă­rut sur­prin­ză­tor — eu cred că nu e chiar de mi­rare, s‑ar pu­tea ca Va­ru­jan să știe di­verse de­ta­lii in­co­mode des­pre gu­ver­na­rea re­la­tiv în­de­lun­gată a dom­nu­lui Că­lin. Nu e deci bine să ajungă în an­che­tele pro­cu­ro­ri­lor, cine știe ce‑i mai iese pe gură în timp ce bo­cește la interogatorii.

După vo­tul din par­la­ment s‑a spus că Vo­s­ga­nian s‑a pla­sat pe sine dea­su­pra le­gii, fi­rește, cu aju­to­rul co­le­gi­lor săi par­la­men­tari. Însă a te si­tua dea­su­pra le­gii pre­su­pune că tra­ta­men­tul pe care îl pri­mești este în afara pro­ce­du­rii le­gale, ceea ce e com­plet nea­de­vă­rat în ca­zul de față. Ca­zul Vo­s­ga­nian e cât se poate de înă­un­trul ei. Con­sti­tu­ția spune că pro­cu­ra­tura cere în­ce­pe­rea ur­mă­ri­rii pe­nale, iar par­la­men­tul vo­tează pen­tru a sta­bili dacă e de acord. Ni­că­ieri nu scrie că apro­ba­rea ur­mă­ri­rii pe­nale e obli­ga­to­rie. Le­gea a fost apli­cată în li­tera ei.

Și to­tuși ce e atât de spe­cial în ca­zul lui Vo­s­ga­nian în­cât se­na­to­rii au vo­tat alt­fel de­cât în ce­le­lalte si­tu­a­ții din ul­tima vreme? Acu­zele pro­cu­ro­ri­lor se re­feră la niște ho­tă­râri de gu­vern prin care s‑au acor­dat su­b­ven­ții unor com­pa­nii pri­vate, însă pro­ce­sul în sine nu s‑a des­fă­șu­rat prin obs­cure sfo­ră­rii de culise, ci la lu­mina șe­din­țe­lor ofi­ci­ale ale exe­cu­ti­vu­lui. Am ci­tit ste­no­gra­mele unei șe­dințe în care Vo­s­ga­nian în­cerca să‑l con­vingă pe Tă­ri­ceanu de ne­ce­si­ta­tea acor­dă­rii su­b­ven­ți­i­lor și tre­buie să re­cu­nosc că ar­gu­men­tele lui erau des­tul de sub­țiri, iar to­nul mai de­grabă unul de mi­lo­ge­ală. Pri­mul mi­nis­tru de atunci nu se lăsa con­vins — pen­tru că mima opo­zi­ția sau poate chiar era sin­cer — iar mi­nis­trul eco­no­miei, Va­ru­jan, in­sista pe­da­lând pe tema ce­lor nouă mii de an­ga­jați ai lui Ioan Nico­lae, cel că­ruia îi era des­ti­nată po­mana subvenției.

L‑am mai au­zit pe Vo­s­ga­nian ținând pre­le­geri eco­no­mice pe la te­le­vi­zor, cu ani în urmă. In­di­vi­dul are o anume ușu­rință a ver­ba­li­ză­rii și ames­tecă în dis­cur­sul său tot fe­lul de ter­meni eco­no­mici mai pu­țin cu­nos­cuți pu­bli­cu­lui, toc­mai pen­tru a da acea pa­tină de com­pe­tență spu­se­lor sale. Ascultându‑l e di­fi­cil să spui cât de mult bate câm­pii și câtă drep­tate are — mie îmi dă mai de­grabă im­pre­sia unei im­pos­turi. Din doar acea dis­cu­ție în șe­dința de gu­vern e greu să spui dacă Vo­s­ga­nian era mâ­nat de in­te­rese per­so­nale sau nu. Ar pu­tea fi un act de ne­fe­ri­cită gu­ver­nare care a ajuns să fie in­cri­mi­nat pen­tru ine­fi­ciența sa eco­no­mică. Iar asta e o li­nie foarte sub­țire în­tre co­rup­ție și incompetență.

Nu pu­tem ac­cepta to­tuși ca o gre­șe­ală de gu­ver­nare să te ducă la în­chi­soare — ni­meni n‑o să mai vrea să fie mi­nis­tru în ase­me­nea con­di­ții, nici mă­car cei care sunt cin­stiți și com­pe­tenți. Per­spec­tiva pri­vă­rii de li­ber­tate tre­buie să fie aso­ci­ată doar in­frac­țiu­nii vo­lun­tare, do­ve­dită ca in­ten­ție. Este asta si­tu­a­ția lui Va­ru­jan Vo­s­ga­nian? Com­pli­cat de spus, pen­tru că su­b­ven­ția pe care o pro­mova poate fi pri­vită ca o mă­sură eco­no­mică va­lidă, chiar dacă nu una foarte in­spi­rată. Dar în egală mă­sură ar fi pu­tut fi “sti­mu­lată” dis­cret de be­ne­fi­ci­a­rul ba­ni­lor, mi­li­ar­da­rul Ioan Nico­lae. Cum am pu­tea dis­tinge în­tre in­ten­ția fra­u­dei și gu­ver­na­rea onestă?

Răs­pun­sul, chiar dacă nu com­plet, este un pro­gram de gu­ver­nare clar. Tre­buie să în­țe­le­gem și noi, cei care vo­tăm, și clasa po­li­tică din Ro­mâ­nia că nu se mai poate să for­mezi gu­ver­nul și să pre­zinți pro­grame de ti­pul “o să fa­cem să fie bine ca să nu fie rău”. E ne­voie de cla­ri­tate, de obiec­tive mult mai pu­ține ca nu­măr, fe­za­bile și în­so­țite de pla­nuri con­crete de apli­care. Tre­buie ca gu­ver­nul să spună de la în­ce­put ce ra­muri eco­no­mice va sus­ține și prin ce fel de mă­suri. Alt­min­teri vom rămâne în si­tu­a­ția ac­tu­ală, când im­pre­sia ge­ne­rală e că mi­niș­trii se in­sta­lează în fo­to­lii și în­cep să se gân­dească, dacă nu cumva deja au pla­nul deja fă­cut, ce ma­tra­pa­z­lâ­curi să facă pen­tru a se că­pă­tui. Având un pro­gram de în­de­pli­nit, asu­mat pu­blic, ast­fel de de­ra­paje vor fi mai complicate.

În plus un pro­gram clar de gu­ver­nare dă și po­si­bi­li­ta­tea unor dez­ba­teri. E greu să ju­deci va­li­di­ta­tea unor mă­suri ad­mi­nis­tra­tive când nu știi în­co­tro vrei să te în­drepți. Ori gu­ver­nă­rile de până acum au fost fon­date pe două ti­puri de com­por­ta­mente: do­rința de îm­bo­gă­țire a ce­lor aju­nși la pu­tere și re­ac­ția dis­pe­rată la si­tu­a­ția proastă a eco­no­miei. Alt­fel spus, gu­ver­nan­ții și-au vă­zut de fu­rat până când treaba s‑a îm­pu­țit într-așa o mă­sură că au tre­buit să facă ceva ca să sal­veze apa­ren­țele. Evi­dent, dis­pe­ra­rea nu e un bun sfe­t­nic al nici unei administrații.

E vre­mea deci să vor­bim și des­pre o altă re­formă, aceea a gu­ver­nă­rii. Cu pro­gram de va­ru­jare vo­s­ga­ni­ană nu mai pu­tem continua.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.