M‑a cam luat valul zilele trecute discutând cu un prieten despre mediocritate și felul în care promovarea ei ne afectează viața, uneori fără să ne dăm seama: îndobitocindu-ne, coborându-ne standardele, promovând non-valoarea. Chiar dacă la nivel individual te strădui să fii ferit de efectele negative, în jurul tău lumea capătă treptat valențele mediocrității, modelată de cei mulți care transformă banalitatea și prostul gust în noile repere ale valorii. Încercând să fiu cât mai convingător, m‑am ambalat până la punctul în care mi-am pierdut puterea de convingere, înecată în indignarea pe care o simțeam față de subiectul dezbaterii.
Discutam atunci despre apropiatul concert al lui Robbie Williams și despre cum s‑au epuizat nu știu câte bilete în doar câteva minute. Presa dezbate intens subiectul, ca și cum ar fi ceva de mare importanță, iar zumzetul general și interesul acesta neobișnuit generează — cred eu — un soi de emulație care dă impresia că vorbim despre ceva remarcabil, ceva valoros. În realitate domnul cu pricina este un simplu prestator de entertainment care se bazează pe tehnologia ce îi compune 90% din conținutul spectacolelor, propulsat de un marketing agresiv și o publicitate bine direcționată, fără să se remarce prin merite artistice deosebite. Ca să mă exprim în termeni moderni, face show. Ridicat la nivelul de “evenimentul anului”, concertul său din iulie devine treptat pentru mulți un fals reper de agendă culturală.
Mai aproape de noi, alte mediocrități dovedesc că teoria mea e corectă. O prietenă a mea — un artist plastic remarcabil, cu foarte mult talent după părerea mea — se străduie să-și promoveze originalele sale lucrări prin intermediul Facebook-ului. Fotografiile unora dintre ele adună câteva zeci de like-uri și comentarii în două-trei săptămâni. În același timp un desen absolut banal adună tot pe Facebook 36 de mii de like-uri în câteva ore doar pentru că este copia stângace a fotografiei unei mediocrități precum Elena Gheorghe.
Văd din când în când — tot pe Facebook, unde altundeva poți să cuprinzi lumea în doar câteva minute? — filmulețe scurte însoțite de aprecieri generale de genul “senzațional dans”, “excepțional talent de dansator”, “prestație remarcabilă a unor dansatori”. Cele care adună cele mai multe aprecieri sunt de fapt un fel de spectacol acrobatic — o ea care face tumbe prin aer, se contorsionează incredibil și execută șpagate susținută de un el care are mai degrabă rolul unui stâlp dintr-un bar de striptease. Nu înțeleg de ce prestațiile astea trec drept dans și când a uitat lumea că arta dansului nu înseamnă senzaționalul circului, ci eleganța mișcărilor, sincronizarea partenerilor de dans, emoția transmisă spectatorului, povestea pe care muzica și dansul o spun. Între bâțâiala individuală din cluburi și tumbele acrobatice admirate pe internet nu mai e nimic — tangoul, rumba, samba, valsul și toate celelalte au dispărut din cultura noastră. Născut azi, Fred Astaire ar fi un biet necunoscut.
Iar confuziile acestea, cea dintre banalitate și valoare, cea dintre senzațional și artă, sunt cele care ne modelează pe nesimțite lumea. Acceptându-le, le adoptăm. Ignorându-le, le încurajăm. Oamenii din jurul nostru își vor adapta valorile la aceste false standarde, apoi vor începe să se raporteze unii la alții folosind aceste repere și se vor comporta în conformitate cu ele. Tu, cel care crezi că te poți păstra pur și neatins, te vei trezi că în compania unde lucrezi conformismul e mai de preț decât creativitatea, oportunismul mai dezirabil decât gândirea strategică, aparențele mai importante decât realitatea, forma mai apreciată decât substanța. Vei asista cum cartierul tău se transformă într-un bâlci colorat cu pergole roz și mov, palmieri exotici și arteziene luminate în culori de kitsch, toate aduse de primarul pe care comunitatea din jurul tău l‑a desemnat prin alegeri ca gospodar de mare valoare. Vei constata că țara în care trăiești e condusă de semidocți și incompetenți, desemnați democratic drept parlamentari de valoare de către concetățenii tăi.
Și oricât de ciudat ți s‑ar părea, totul începe de la astfel de fapte simple: un banal concert al unei mediocrități precum Robbie Williams e ridicat la rangul de eveniment artistic al anului. Iar tu n‑ai avut nimic de comentat.
10:03
Mult adevar in ceea ce spui despre mediocritatile promovate prin intermediul unor campanii media bine instrumentate de mercenari ai comertului cu show-mani. Traim intr‑o lume in care confuzia intre profund si superficial, intre valoare autentica si non valoare, intre cult si semidoct este alimentata cu perseverenta, in mod premeditat, prin majoritatea canalelor media. Te intrebi cui foloseste asta? Probabil ca n‑ai dorit sa‑i dai o replica directa si poate prea dura uneia dintre comentatoarele articolului care, probabil fara vreo rea intentie, sau, poate, din prea mult patos, da un exemplu care doreste sa contrazica ideea articolului. Andre Rieu face parte din aceeasi categorie de show-mani ai spectaculosului nu ai spectacolului de calitate, extrem de bine marketizati, ca sa ma exprim eufemistic, stimata doamna. In plus, l‑as acuza mai mult decat pe Robbie, pentru ca a dat talentul si muzica clasica adevarata pe show. Deci, stimata doamna, NU! Nu‑i o dovada de cultura faptul ca au fost epuizate intr-un timp record biletele la Andre Rieu 1, 2, 3 si celelalte, ca la Rambo 1, 2, 3 si celelalte…
12:02
În actuala societate oamenii cinstiti sunt marginalizați chiar de felul defectuos, unii zic democratic, prin care se lansează si se susțin „valorile”.
11:02
Stiu ca s‑a dus.. dar se incadra si el la ce ziceam; au descoperit Romania acum cand abia mai canta. Eh , sa fie sanatosi nu ma obliga nimeni sa merg la asa concerte. Am fost doar la Metallica si Iron Maiden pana acum.
10:02
George, Joe Cocker a murit săracu’… Iar multe din mumiile astea au mai multă valoare artistică decât artiștii de duzină care sunt în vogă. Cel puțin cântă cu propria voce, nu cu tot felul de efecte și scule de corecție a sunetului, nu fac playback și lip-sync. Poate nu mă dau în vânt dupa stilul acela de muzică, dar apreciez sinceritatea efortului de a transmite o emoție, un mesaj. Nu gusturile le pun în discuție, ci străduința de a fi original, de a încerca să îi înalți pe ceilalți, care mi se par esențiale atunci când vorbim de artă și artiști.
10:02
Sa nu uitam invazia de tinere talente care a lovit Romania in ultimii ani; e plin de concerte cu Toto Cutugno, Joe Cocker si alte mumii care abia se mai tin pe picioare.