Dosarul procurorului Panait

Acum vreo 2–3 ani dacă vor­beai de ciudățeni­ile sin­u­ciderii procuroru­lui Panait erai cal­i­fi­cat drept con­spir­ațion­ist, iar dacă aduceai în dis­cuție numele lui Ponta în acest con­text deve­neai îndată un băsist împuțit care are ce are cu inteligen­tul, har­nicul și de ade­văr iubitorul nos­tru prim min­istru. Subiec­tul părea nițel ocult, ca și cum numai celor din cer­curile put­erii li s‑ar fi putut rel­eva ade­vărul. M‑am între­bat ade­sea dacă oamenii din vâr­ful ier­arhi­ilor politice știu într-adevăr mai multe decât noi despre cazuri pre­cum acesta.

A tre­cut niște timp și iată că a apărut un film despre procurorul Panait. Nu schimbă rad­i­cal per­spec­tiva pe care o aveam, nici nu aduce mai multă lumina asupra cazu­lui pen­tru că nici nu avea cum. Din punct de vedere juridic, moartea mag­i­s­trat­u­lui va rămâne prob­a­bil întot­deauna învăluită în mis­ter. Dar povestea spusă prin imag­ini nu mai ține nici de teo­ria con­spir­ației, nici de păr­tini­toare tabere politice. Povestea devine parte a conști­inței pub­lice. Și nimeni nu va mai vorbi despre dosarul secret al aces­tei sin­u­cideri, ci despre eroul luptei împotriva corupției. Chiar dacă n‑am aflat abso­lut nimic nou.

* * *

La finele sec­olu­lui al XIX-lea, Titu Maiorescu și Con­stan­tin Dobrogeanu-Gherea pur­tau o polemică, devenită ulte­rior cele­bră, asupra rolu­lui artei în soci­etate. Maiorescu susținea teo­ria artei pen­tru artă, arătând că ros­tul creației artis­tice este acela de a naște fru­musețe și emoție pură. Dobrogeanu-Gherea, unul din pre­cur­sorii social­is­mu­lui, îl con­traz­icea, susținând teza artei cu tend­ință, adică a creației care are ca scop influ­ențarea maselor prin mesajul trans­mis. Per­sonal am fost multă vreme suporterul lui Maiorescu, dintr-un soi de ide­al­ism artis­tic.

Am real­izat însă, după niște ani, câtă influ­ență a avut arta asupra unor nați­uni. Amer­ica, de pildă, este în mare parte croită după tipar­ele per­son­ajelor cre­ate de Hol­ly­wood și nu de puține ori am con­statat cât de pro­pa­gan­dis­tice sunt filmele lor, insu­flând amer­i­canilor sen­ti­mente de patri­o­tism, de ero­ism, de aparte­nență la un popor cu un des­tin mare. Sunt pe deplin con­vins acum că multe din ati­tu­dinile Americii, o bună parte a mân­driei lor de super-putere mon­di­ală, au fost pregătite în stu­diourile de film cal­i­forniene.

* * *

Poate că totuși Dobrogeanu-Gherea avea drep­tate. Poate că avem mai multă nevoie de povestea unor eroi pe care să‑i urmăm, decât de fan­tasme cu zâne și feți-frumoși. Poate că măcar din această per­spec­tivă moartea procuroru­lui Panait nu a fost în van, atâta timp cât vom purta în gând înțe­le­sul pro­fund al luptei sale.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu