Noul jur­nal­ism prac­ti­cat în Româ­nia e cu ade­vărat ino­va­tor. Nu poți să nu cazi pe gân­duri după ce ai med­i­tat puțin la mecan­is­mele sale sofisti­cate prin care ne‑a îmbro­bod­it pe toți de mai bine de 25 de ani. Nu s‑a întâm­plat nim­ic peste noapte, toate trans­for­mările pre­sei românești s‑au petre­cut pe nes­imțite, cu aerul că e cea mai firească evoluție a sa, iar rezul­tat­ul aces­tor schim­bări abia acum ne este pe deplin înfățișat într-un tablou destul de sum­bru în care per­son­ajele prin­ci­pale sunt super­fi­cial­i­tatea și manip­u­larea. Cum am ajuns aici? Hai să remem­o­răm.

Va să zică la începu­turile sale, pre­sa zicea că un jur­nal­ist mer­i­to­riu este acela care are surse de încredere și că nu pub­lică nici o infor­mație care nu e ver­i­fi­cată din trei aseme­nea surse. Era vre­mea renaș­terii pre­sei, a jur­nal­is­mu­lui cu dinadins demo­c­ra­t­ic. Se făcea chiar caz atun­ci când vre­un grăbit se arun­ca să facă cu ușur­ință afir­mații ce mai apoi nu se probau. Ziarele erau tipărite pe hâr­tie, aveau oră pre­cisă de mers la tipar și sufi­cient timp pen­tru a inves­ti­ga cât de cât veridic­i­tatea infor­mați­ilor. Dacă citeai un ziar serios, după ce elim­i­nai inter­pretările faptelor, exis­tau mari șanse să ai infor­mații corecte.

Pe urmă a început să fie mai puțin impor­tant dacă infor­mați­ile erau sau nu ade­vărate — înce­pea eta­pa pre­sei mil­i­tante. Cazurile de dez­in­for­mare au început să se înde­sească, ade­sea provo­cate vol­un­tar de unii care dore­au să creeze con­fuzie. Jur­nal­iștii s‑au ameste­cat cu dile­tanți, căro­ra nu le era atât de jenă să mintă și să fab­uleze cu nerușinare, iar pro­pri­etarii de ziare îi apre­ci­au mai mult pe aceia care erau dis­puși să răstălmăcească la comandă faptele. Trep­tat n‑a mai fost tre­a­ba jur­nal­is­tu­lui să aibă trei surse de infor­mație, ci a citi­toru­lui. Ca să afli ceva cât de cât cred­i­bil tre­buia să citești trei ziare și să încer­ci să recom­pui ade­vărul din țesă­tu­ra com­pli­cată de min­ci­u­ni și inter­pretări a pre­sei.

A treia etapă a fost cea a pre­sei cu de toate. Hâr­tia a fost aban­do­nată, toată lumea s‑a mutat în online. Ca să existe, ziarul tre­buie să facă traf­ic. Ca să facă traf­ic, ziarul tre­buie să scrie despre oricine și orice, chiar dacă un arti­col con­traz­icea un alt arti­col din aceeași zi. Nu mai e timp să ver­i­fi­ci nim­ic pen­tru că alt site dă infor­mația și ia tot trafi­cul. Autorii nici măcar nu mai tre­buie să fie ziar­iști atâ­ta timp cât sunt sufi­cient de pop­u­lari sau de con­tro­ver­sați încât să pro­ducă multe vizual­izări de pagi­ni. E imposi­bil să mai afli ceva cât de cât cred­i­bil, indifer­ent câte ziare ai lec­tura. Ca citi­tor nu-ți rămâne decât să citești acele lucruri care îți con­fir­mă pro­pri­ile opinii, iar pen­tru asta aproape orice ziar este potriv­it, pen­tru că toate sunt ca o șaor­ma-cu-de-toate.

De la renașterea pre­sei demo­c­ra­t­ice până la ziarul tip șaor­ma nu au tre­cut decât 25 de ani. Mă întreb care va fi urmă­toarea etapă.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu