În stația de autobuz de la aeroportul Băneasa e un soare torid. Peste șosea asfințitul se topește treptat, împrăștiind o miere fierbinte care toropește trupurile. Câțiva călători așteaptă autobuzul spre destinațiile lor, ascunzându-se în spatele unor pomișori care aruncă un dram de umbră în calea pârjolului. Doar un grup de adolescenți, un el și două fete, stau rezemați de gardul metalic al aeroportului, în mijlocul stației de autobuz, înfruntând nepăsători canicula.
Toți trei par să provină din vreo periferie bucureșteană, judecând după îmbrăcămintea ieftină care se străduie totuși să imite tendințele modei de moment. Blugii rupți în genunchi, pălăriuțele ieftine de hipster și tricourile imprimate au un inconfundabil aer de kitsch, de haine din Obor. Una dintre fete, la vreo 15 ani, stă pe bordura gardului, flancată de ceilalți doi care par mai vârstnici cu vreun an-doi.
- Hai, fă! Mergem la asta acasă că e singură și mi‑o sugi și mie o dată! îi zice junele celei așezate pe bordură.
— Lasă-mă, bă, în pace că m‑ai înnebunit de cap cu asta. Nu vreau să merg nicăieri, nu pricepi? ripostează fata.
— De ce, fă? Hai, că stă și ea cu noi — continuă el arătând spre cealaltă fată.
— Nu. Ți-am zis că nu, lasă-mă. Îmi vine să borăsc când sug, nu-mi place.
El pare deconcertat, nu-și mai găsește argumentele. O cuprinde de mijloc pe cealaltă fată și o sărută pe gură — e a lui, e proprietar, par să spună gesturile sale.
— Zi‑i și tu, fă! Că nu moare dacă vine cu noi să ne distrăm… o îndeamnă pe iubita sa.
Ea o privește îndelung pe juna așezată, ca și cum ar căuta argumente să o convingă. Nu‑i vine nimic în cap.
— Hai, fată, că nu mori! îi spune, lovind‑o ușor cu piciorul, ca un îndemn.
— Vrei tu neapărat? întreabă juna.
Iubita junelui e încurcată. Nu pare că vrea neapărat. Se uită către el, apoi dă din cap, tot neconvinsă.
— Îhî.
În stație oprește autobuzul 304. Toți trei se urcă, glumind despre altceva, râzând împreună.
* * *
Am asistat la scena asta siderat. Simțeam un impuls de a interveni, de a le spune în câte feluri e greșit ceea ce fac, ceea ce spun, dar să mor dacă am știut de unde să încep. M‑au lăsat perplex cu naturalețea conversației pe un asemenea subiect. Nu era nici un conflict între ei, discutau liniștiți ca și cum ar fi vorbit despre tema la mate sau la română. Distanța dintre lumea lor și lumea mea părea de netrecut și nici un argument nu era bun de făcut punte între mine și ei.
* * *
N‑aș fi povestit niciodată scena asta. Mi se pare atât de trist ceea ce am auzit acolo, în stația de autobuz, încât aș vrea să pot uita totul. Dar apoi a apărut povestea violului de la Vaslui, unde șapte indivizi au făcut sex cu o tânără ore întregi, până când fata a leșinat. Și am înțeles că ignorând facem ca răul să se amplifice, să crească în fiecare zi.
Se vorbește mult despre povestea de la Vaslui. Unii spun că tinerii trebuie arestați imediat și pedepsiți exemplar. Alții spun că victima e de fapt o “poamă” și a găsit ce a căutat. Râuri de cuvinte și acuzații curg de o parte și de alta.
Violul e viol, indiferent de unde privești problema. Chiar dacă fata o fi vrut inițial să se distreze cu vreunul dintre indivizi, sunt convins că nu și‑a dorit să ajungă la leșin, victima potenței nesfârșite a șapte bărbați tineri. Chiar dacă moravurile ei nu sunt tocmai cele mai lăudabile, violul trebuie pedepsit exemplar.
Dar întrebările care mi se par și mai grave sunt altele.
Fetele astea care negociază cu nonșalanță pe stradă sexul oral ocazional n‑au avut parte de educație în familia lor? Părinții lor ce le-au explicat, ce le-au spus despre sex, despre demnitatea personală, despre dreptul de a fi tratat ca o persoană, nu ca un obiect? Cum de le-au lăsat pradă cartierului, împingându-le să devină niște mizerabile nefericite, lăsate gravide la întâmplare de vreun ratat sau de vreun un grup de golani care vor să-și admire reciproc potența sexuală?
Băieții ăștia care comit violuri n‑au fost crescuți de niște părinți și — mai ales — de o femeie, nu li s‑a băgat în cap că trebuie să respecți pe ceilalți din jur, că nu poți să transformi o persoană în obiect al plăcerii tale personale? Cu ce s‑au ocupat părinții acestor tineri timp de atâția ani? Ce le-au spus? Cât i‑au preocupat comportamentele lor, anturajele în care se învârt, valorile pe care le îmbrățișează? Ce s‑a întâmplat cu îndatoririle de părinte? Și mamele acestor tineri, cum pot privi în ochi alte femei când e limpede că fiii lor, educați de ele, au găsit firesc să facă sex în grup cu o fată până când au adus‑o la leșin? Când am renunțat complet în România la obligația de a fi un părinte responsabil?
Pentru că eu cred că alături de tinerii din Vaslui trebuie să răspundă în fața societății și părinții lor. Nu pot să-și aroge doar dreptul de a procrea. Trebuie să dea seamă pentru inconștiența de a‑și abandona copiii prin nepăsare. Și trebuie să fie pedepsiți pentru asta.
Căci și nepăsarea noastră față de astfel de părinți nu e de acceptat. Pentru că ne face pe fiecare dintre noi complici ai fiecărui viol care s‑a întâmplat deja și ale celor ce se vor întâmpla de acum înainte.
18:07
E cu adevarat infiorator ce se intampla. Pe de alta parte, e o naivitate sa crezi ca parintilor acestor indivizi le pasa. Ei nu inteleg nimic. Tot ce gandesti tu, tot ce comentezi, tot ce eu si multi ca mine inteleg, n‑are nici cea mai mica importanta pentru cei ce… traim intr‑o lume bolnava…