Întâi DNA, apoi ANAF. Ce urmează?

Lupta împotriva corupției și, mai de curând, lupta împotriva evaz­i­u­nii fis­cale sunt două eveni­mente majore în isto­ria recentă a României și ar putea avea o însem­nă­tate foarte mare pen­tru soci­etatea românească. Dar pen­tru asta nu e sufi­cient ceea ce fac în perioada asta DNA și ANAF, e nevoie de mai mult, e nevoie de sem­nalul unei reforme con­sis­tente în soci­etate, începând cu sis­temul de edu­cație româ­nesc. S‐ar putea să vă mire această asociere de idei — de unde până unde arestarea politi­cie­nilor și pedep­sirea evazion­iștilor au legă­tură cu șco­l­ile? Eu cred că au și încă una foarte strânsă. Am să încerc în cele de mai jos să vă conving de asta și, poate, de nevoia strin­gentă de a pune pre­siunea soci­etății civile pe refor­marea edu­cației.

De fapt ar tre­bui să încep prin a repeta ceea ce am mai spus cândva: noi nu avem un sis­tem de edu­cație, avem un sis­tem de învățământ. E o mare deose­bire. Ceea ce școala românească își prop­une nu este să educe și să formeze, ci să învețe. Să nu cre­deți că afir­mând asta încerc să ridi­culizez cadrele didac­tice: a învăța pe alții nu este deloc sim­plu. Să găsești calea potriv­ită pen­tru a pune în mintea unor copii cunoșt­ințe de matem­at­ică, gra­mat­ică, fiz­ică și chimie, isto­rie și geografie, nu e tre­abă ușoară. Cum rămâne însă cu edu­cația? Pen­tru că numai cunoșt­ințele depoz­i­tate — câte or încă­pea — în creierul unui indi­vid nu sunt sufi­ciente pen­tru ca lumea din jurul său să capete un sens și el să‐și găsească un rost în ea.

Între­barea ade­sea neros­tită din mintea unui copil care devine adult și încearcă să‐și găsească dru­mul său către pro­pria feri­cire este: ce fac cu toate aceste cunoșt­ințe pe care școala și expe­riența de zi cu zi mi le dă? La ce sunt ele bune și cum le‐aș putea folosi ca să‐mi împlinesc visele, ori­care ar fi ele? Iar învățămân­tul — cel pe care șco­l­ile de azi îl prac­tică — nu oferă nici pe departe un răspuns mulțu­mi­tor. Ce faci cu geografia, isto­ria, matem­at­ica și chimia după ce ai ter­mi­nat școala? Din­colo de aceste cunoșt­ințe teo­ret­ice tre­buie să existe core­lația între ele, tre­buie să existe "schema" pro­prie a fiecărui indi­vid după care asam­blează totul când își con­stru­iește viitorul. Iar ști­ința de a crea aceste core­lații nu este o dis­ci­plină care se poate preda. Este capac­i­tatea pro­fe­soru­lui de a fi men­tor și coach al fiecărui elev, ajutându‐l pas cu pas, antrenându‐l zi de zi să dev­ină tot mai pri­ceput în a se con­strui pe sine înțelegând lumea în care trăiește. Această pre­ocu­pare lipsește școlii românești. Această abil­i­tate lipsește cadrelor didac­tice.

Împărțirea pe cat­e­dre a dis­ci­plinelor șco­lare și spe­cializarea pro­fe­so­rilor nu ajută deloc la crearea pro­filu­lui de men­tor. Fiecare materie are pro­pria sa pro­gramă și pro­pria sa metod­ică de predare — aces­tea sunt cuvin­tele sfinte ale învățămân­tu­lui româ­nesc, după care se ghidează orice pro­fe­sor pen­tru a avea con­fir­marea "val­orii" sale. Cu alte cuvinte ne intere­sează CINE învață copilul (cal­i­fi­care de cadru didac­tic), CE învață copilul (pro­gramă) și CUM îl învățăm (metod­ică), dar aproape deloc DE CE îl învățăm. Pretin­dem că învățatul îl pregătește pen­tru viață, îi dă mai multe șanse de a‐și croi un viitor. În teorie așa e.

Dar soci­etatea românească a demon­strat prac­tic că există și alte modal­ități de a fi fericit, de a‐ți împlini visele. Mod­elul politi­cian­u­lui corupt și bogat este extrem de viz­ibil și este val­i­dat peri­odic prin alegeri, demon­strând că admirăm ca nați­une atin­gerea scop­u­lui indifer­ent de mijloace. Mod­elul antre­prenoru­lui evazion­ist și pros­per, a cărui afacere se des­fășoară 10% legal și 90% la negru, e prezent la tot pasul. Mod­elul manelis­tu­lui este un altul care se bucură de apreciere și respect — oameni care trăi­esc în afara legii, care dis­pun de sume uri­așe de bani, care au averi incred­i­bile fără să plătească taxe sau impozite pen­tru ele. Mod­elul inter­lop­u­lui este și el un exem­plu de suc­ces mate­r­ial tol­erat de statul român — sunt bine­cunos­cute și deja dezvăluite legă­turile ban­de­lor de infrac­tori cu autoritățile stat­u­lui și cu clasa politică. Pen­tru un copil put­erea exem­plu­lui con­cret este infinit mai mare decât orice teorie învățată la școală.

Ast­fel se creează cap­cana men­tală per­fectă: cunoșt­ințele sunt inutile atâta timp cât nu înțelege cum ar putea con­strui din ele ceva util pen­tru sine, dar uite că fără ele și fără bătaia de cap a învățat­u­lui există mod­ele de suc­ces ver­ifi­cate deja. În loc să‐și dedice tim­pul studi­u­lui — activ­i­tate nu toc­mai plă­cută nimănui — ar putea alege calea cealaltă, a impos­turii, a micii hoții, a evazion­is­mu­lui, a min­ci­u­nii sau chiar a infracți­u­nii făcute la adă­pos­tul autorităților corupte. Nu tre­buie decât să abdice de la niște prin­cipii morale, lucru foarte lesni­cios când familia nu s‐a stră­duit să i le insu­fle prin edu­cație sau — și mai rău — nici în familia sa nu au exi­s­tat vre­o­dată.

Se creează deci opor­tu­ni­tatea ca, o dată cu lupta împotriva corupției și a evazion­is­mu­lui fis­cal, să se declanșeze în para­lel o cam­panie educa­tivă care să prevină con­tin­uarea aces­tor fenomene sociale. Dege­aba arestăm și amendăm hoți dacă soci­etatea generează în con­tin­uare indi­vizi cu această men­tal­i­tate. Și cine ar putea fi mai îndrep­tățit să aibă acest rol, cine se află cel mai aproape de gen­er­ați­ile tinere decât școala și pro­fe­sorii? De aceea cred că refor­marea sis­temu­lui de învățământ prin trans­for­marea lui într‐unul de edu­cație mi se pare sin­gura modal­i­tate prin care schim­bările sociale îniți­ate de DNA și ANAF se pot per­ma­nen­tiza. De aceea cred că tre­buie să oferim copi­ilor noștri alte mod­ele de suc­ces decât cele pe care le‐am încu­ra­jat sau tol­erat până acum.

Căci gen­er­ați­ile tinere val­orizează tot mai mult aceste mod­ele greșite. Chiar și atunci când trec prin școală și fac efor­tul de a acu­mula cunoșt­ințe teo­ret­ice, chiar și atunci când a exi­s­tat stră­da­nia studi­u­lui (în mai mare sau mai mică măsură), ten­tația com­pro­misu­lui imoral, a scurtă­turii comode, a min­ci­u­nii "nevi­no­vate", a ocol­irii reg­ulilor, a acce­su­lui rapid și fără muncă la put­ere și bani există, este o cutumă socială accep­tată. Un studiu recent, făcut pe 1.600 de anga­jați tineri din com­panii multi­naționale și naționale, relevă con­cluzii îngri­joră­toare despre con­cepți­ile gen­er­ați­ilor tinere asupra suc­ce­su­lui social. Vă las să con­cluzion­ați sin­guri dacă ele au sau nu legă­tură cu sis­temul de învățământ actual, dacă sunt potențate de lipsa de efi­cac­i­tate a școlii. Eu mă lim­itez să rezum rezul­tatele aces­tui studiu, cu menți­unea că difer­ența pro­cen­tu­ală de până la 100% reprez­intă pe cei care sunt în deza­cord total cu afir­mația respec­tivă:

1. Pen­tru a avea suc­ces în relaţi­ile cu ceilalţi, tre­buie să le spui ceea ce vor să audă – 86,68%
2. O per­soană cin­stită are multe de pier­dut în ziua de azi – 86,99%;
3. Dacă cineva se com­portă nedrept faţă de tine tre­buie să‐i răspunzi cu aceeaşi mon­edă – 65,79%;
4. Nu poţi să fii corect cu toată lumea – 84,05%;
5. Când vrei să deter­mini pe cineva să acţioneze într‐un anu­mit fel este nevoie să‐i dai motive mai put­er­nice decât sunt ele în real­i­tate – 92,45%;
6. Cred că nu aş real­iza nimic dacă înainte de a începe o activ­i­tate m‐aş gândi la toate aspectele pe care le implică aceasta – 77,62%;
7. Vei avea multe de pier­dut dacă eşti cu totul încreză­tor în ceilalţi – 96,13%;
8. În ziua de azi, nu poţi să fii imparţial – 84,19%;
9. Sunt dis­pus să fac mici com­pro­misuri pen­tru a obţine rezul­tatele dorite – 90,69%;
10. Una e să furi un ou şi alta e să furi un bou – 58,37%;
11. Hoţul neprins e negus­tor cin­stit – 59,96%;
12. Une­ori este nece­sar să faci şi unele lucruri de care poate că nu vei fi mân­dru mai târziu – 81,40%;
13. În orice com­panie există şi unele reg­uli ciu­date – 97,01%;
14. Normele şi reg­ulile nu au o strânsă legă­tură cu viaţa prac­tică de zi cu zi – 82,07%;
15. Reg­ulile sunt respec­tate de oameni prin con­strân­gere – 88,93%;
16. Oricât s‐ar stră­dui cineva tot n‐ar putea respecta toate reg­ulile care există în soci­etatea noas­tră – 93,28%;
17. Sunt anu­mite situ­aţii în care este mai bine să nu spui tot ade­vărul – 91,81%;
18. Scopul scuză mijloacele – 73,97%;
19. Admir per­soanele care câştigă în orice situ­aţie – 87,05%;
20. Pen­tru a ajunge unde vrei tre­buie să te foloseşti de scurtă­turile pe care ţi le oferă viaţa de zi cu zi – 94,83%.

Urmăriți aici o emi­si­une intere­santă pe acest subiect și citiți aici câteva con­cluzii ale autoru­lui studi­u­lui.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Camelia Voicu

    Tre­buie sa recunosc ca iti lasa un gust ft amar con­cluzia son­da­ju­lui.
    Log­ica arti­colu­lui???? !!!!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu