Retragerea titlului de Principe al României pentru nepotul Nicolae este știrea momentului. Problema suscită un interes neașteptat judecând după cât de republicani sunt românii. În fond, dacă oricum nu vor monarhie, de ce atâtea comentarii în privința unor evenimente interne ale Casei Regale? Ori poate că nu mai suntem atât de republicani cum eram? Ne‑o fi venit mintea la cap după ce am văzut ce specimene de președinți suntem capabili să votăm?
Indiferent cum ar fi, evenimentul e răsucit pe toate părțile. Că ar fi mâna securității. Că nea Duda a tras sfori să‑l îndepărteze pe nepot. Că aia, că ailaltă. M‑aș mira ca Regele să fie atât de neînțelept încât să poată fi manipulat de nea Duda. Mai curând sunt înclinat să cred că e o combinație de motive, unele poate mai puțin întemeiate, dar toate bazate pe faptul că nepotul Nicolae nu a prea cuplat la modelul clasic de principe, cu toată eticheta și cutumele regale.
Lămuritor mi se pare faptul că nu a stat la palatul Elisabeta, ci și‑a luat un apartament în oraș ca să fie aproape de un parc unde să-și plimbe câinele. O să spuneți că omul e modern, în pas cu vremurile. Poate. Dar când reprezinți Casa Regală nu o poți revoluționa din postura de Principe. Aștepți să devii Rege și abia apoi încerci să introduci o etichetă nouă, mai libertină, mai relaxată. Până atunci stai naibii în palat și încerci să recâștigi încrederea poporului în Casa Regală, ceea ce e mult mai important decât plimbările cățelului tău. Iar dacă nu e mai important — și se pare că pentru nepotul Nicolae n‑a fost — atunci probabil că nu ești potrivit pentru a deveni Rege, pentru că nu poți să asiguri “o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți”.
Nu contest deci decizia Regelui Mihai. O știi el mai bine decât noi, iar la vârsta și înțelepciunea lui ar trebui să adăugăm și încrederea noastră. Dar întrebarea care se pune acum este: ce urmează? Căci opțiunile Casei Regale au rămas foarte puține, spre niciuna. Principesa Margareta e și ea bătrână. Alți bărbați nu există în descendența regală. Deci?
Prea bine, Maiestate, Nicolae nu are stofă de rege. Ce urmează?
12:08
Ce cred eu ca este demn de analizat si comentat, e faptul ca 50% dintre cititorii votanti considera articolul plictisitor. As putea specula si sa ajung la concluzia ca 50% dintre cititorii votanti considera monarhia in sine un subiect plictisitor. Mare eroare faceti fratilor!
21:08
Sunt 4 din 8 votanți, nu e grav 🙂