Cred că în­țe­legi cum arată ia­dul atunci când afli că su­feri de o boală in­cu­ra­bilă, într‑o fază avan­sată. Cred că în cli­pele care ur­mează ace­lui mo­ment fa­ti­dic ex­pe­ri­men­tezi la mo­dul cel mai pro­priu chi­nu­rile des­crise de căr­țile bi­se­ri­cești atunci când vor să în­fri­co­șeze eno­ri­a­șii. Te pră­bu­șești înă­un­trul tău, de­mo­lat fi­zic și psi­hic de ne­pu­tința ac­țiu­nii, de in­e­xis­tența so­lu­ției sal­va­toare. Pre­cum un îne­cat, orice pai care plu­tește la su­pra­fața apei îți pare, pro­ba­bil, un co­lac de salvare.

Pu­țini sunt cei care în ast­fel de mo­mente își ac­ceptă soarta. Cei mai mulți ca­ută cu dis­pe­rare ceva în ju­rul lor, orice pare să le dea o spe­ranță cât de mică. Dis­po­ni­bi­li­ta­tea lor de a crede în te­o­rii de care până atunci ar fi râs iro­nic crește ex­po­nen­țial. Dintr‑o dată me­di­cina al­ter­na­tivă are sens, acu­punc­tura face mi­nuni, bi­o­e­ner­gia este ști­ința vi­i­to­ru­lui. Sunt dis­puși să facă orice, să meargă ori­unde cu con­di­ția să li se dea o mi­nimă nă­dejde că vin­de­ca­rea ar fi to­tuși posibilă.

De­si­gur, nici me­di­cina tra­di­țio­nală nu stă de­o­parte când vine vorba de a pro­mite mi­ra­cole, iar cam­pi­o­nii trans­for­mă­rii apei în vin și a mor­ții în viață sunt cli­ni­cile pri­vate din oc­ci­dent, care se pun la dis­po­zi­ție con­tra unor sub­stan­ți­ale sume de bani pen­tru a “în­cerca” să te sal­veze, chiar și atunci când șansele sunt in­fime. Ba­nii spală con­ști­in­țele în­căr­cate. În fond me­di­cii nu pot fi con­dam­nați pen­tru că au “în­cer­cat”, pen­tru că au vrut să te “sal­veze”. Și e cât se poate de fi­resc să nu o facă gra­tuit, pen­tru că tra­ta­men­tele lor costă scump, foarte scump.

Căci este de no­to­ri­e­tate că în Ro­mâ­nia spi­ta­lele sunt slab echi­pate, cu con­di­ții pre­care de igienă și cu per­so­nal me­di­cal care nu îți dă mare aten­ție dacă nu stre­cori pli­cul cu bani în bu­zu­nar. Toată lu­mea e con­vinsă că așa stau lu­cru­rile, chiar dacă în unele lo­curi există și me­dici care se stră­duie să-și facă me­se­ria cu dem­ni­tate. Pu­te­rea per­cep­ției e imensă. Iar per­cep­ți­ile pe care nu le ges­tio­nezi se trans­formă în ade­vă­ruri imuabile.

Așa că pa­cien­ții dis­pe­rați sau fa­mi­li­ile lor scot ba­nii de un­deva, fac chetă prin­tre nea­muri, dau anun­țuri prin re­țe­lele so­ci­ale și în presă, orice me­todă e po­tri­vită ca să sal­veze viața ce­lor fără de spe­ranță ducându‑i la Mecca să­nă­tă­ții, cli­nica din oc­ci­dent. Și ba­nii se chel­tuie, se to­pesc în câ­teva săp­tămâni și se trans­formă într‑o nouă spe­ranță de vin­de­care. Pa­cient și fa­mi­lie, nea­muri și pri­e­teni își fac cu to­ții noi ilu­zii că o mi­nune este po­si­bilă, până când re­a­li­ta­tea do­ve­dește că nu s‑a “re­zol­vat”, că “în­cer­ca­rea” a dat greș din ca­uza nu știu că­rei com­pli­ca­ții. Doar ba­nii nu se mai în­torc nici­o­dată, chiar dacă chel­tu­i­rea lor n‑a dat nici un rezultat.

Dar până la urmă nu pier­de­rea ba­ni­lor e ne­no­ro­ci­rea cea mai mare. Ci fap­tul că spe­ranța ce i s‑a dat con­dam­na­tu­lui îl în­toarce încă o dată la clipa aceea di­na­inte de a afla că are o boală ter­mi­nală, pen­tru a‑l mai trece o dată prin cal­va­rul in­su­por­ta­bil al dis­pe­ră­rii. E ca și cum ar mai afla o dată că va muri.

Se spune des­pre me­di­cii ro­mâni că sunt ci­nici. Că spun pa­cien­tu­lui în față că nu mai are șanse, că e ter­mi­nat. Mie ci­nism mi se pare să iei un ast­fel de con­dam­nat și să‑l ade­me­nești să spere într‑o mi­nune doar pen­tru a‑i lua ba­nii și a‑l îm­pinge încă o dată să se ros­to­go­lească pe scă­rile dis­pe­ră­rii. Ci­nism mi se pare să în­vârți cu bună ști­ință roata aces­tui ca­ru­sel al spe­ran­țe­lor și dis­pe­ră­rii: ai să mori, ai să tră­iești, ai să mori, ai să tră­iești, ai să mori…


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.