Nu mă bu­cur de moar­tea ni­mă­nui. Nu cred că moar­tea în sine poate fi o so­lu­ție, nici mă­car pen­tru cei mai răi din­tre noi. Dim­po­trivă, a trăi să vezi cum răul pe care l‑ai fă­cut este în­drep­tat e în egală mă­sură o pe­deapsă pen­tru ma­le­fi­cii ire­cu­pe­ra­bili sau o fo­lo­si­toare lec­ție pen­tru cei care au greșit ac­ci­den­tal. Moar­tea, ca pe­deapsă apli­cată de so­ci­e­tate sau de des­tin, nu lasă în urma ei nici un fel de con­clu­zie. Pur și sim­plu su­primă ceva, fără să dis­cearnă bi­nele de rău.

Moar­tea lui Va­dim Tu­dor nu e un mo­tiv de bu­cu­rie pen­tru că ne lasă în­cur­cați, ne­lă­mu­riți în pri­vința sem­ni­fi­ca­ției ges­tu­ri­lor sale, a fe­lu­lui său de a face po­li­tică, a va­lo­ri­lor pe care le‑a îm­bră­ți­șat. Și asta este vi­zi­bil în co­men­ta­ri­ile pu­blice ale ar­ti­co­le­lor care apar acum, în­dată ce a dis­pă­rut din lu­mea fi­zică. Unii ră­su­flă ușu­rați — mai pu­țin ve­nin se va re­vărsa asu­pra lu­mii după ce acest ne­bun a pie­rit. Al­ții de­plâng pier­de­rea po­e­tu­lui, iar al­ții cred că am ră­mas fără un mare na­țio­na­list. Cine are drep­tate? Doar unii? Toți?

În­tre­ba­rea este însă: con­tează ce am pier­dut prin moar­tea lui Va­dim Tu­dor sau ceea ce ne‑a lă­sat moș­te­nire prin exis­tența sa? Ne­bun, ca­lomni­a­tor, en­ci­clo­pe­dic și bom­bas­tic — ăsta a fost omul po­li­tic și de în­dată ce s‑a dus o să au­zim mai pu­ține ci­tate și afo­risme ce­le­bre, dar și mai pu­ține min­ciuni și în­ju­ră­turi. Nu știu nici o con­struc­ție po­li­tică sau de altă na­tură care să‑i apar­țină, pe care să ne‑o lase moș­te­nire — tot ce a clă­dit a fost me­nit să ser­vească drept tri­bună și for­tă­reață pen­tru in­sul­tele și in­vec­ti­vele care s‑a re­văr­sat din min­tea și gura lui: PRM, Ro­mâ­nia Mare, Tri­co­lo­rul. As­cuns în spa­tele unei așa zise iu­biri de na­ție, Va­dim Tu­dor și‑a ex­pec­to­rat toate frus­tră­rile, spai­mele și ră­u­tă­țile peste noi toți. Unii au fost fe­ri­ciți să‑i de­guste voma.

Și îi ve­dem azi, plângându‑l. Le‑a pie­rit tri­bu­nul, cel care dă­dea glas pro­pri­i­lor lor com­plexe de in­fe­ri­o­ri­tate. Na­țio­na­liș­tii sunt cei mai vo­cali, căci ei și-au gă­sit în el ecoul. Nici unii din­tre ei nu în­țe­leg că dru­mul pe care merg, cu icoana unora pre­cum Va­dim Tu­dor în frunte, nu duce ni­că­ieri. Pa­ra­do­xal sau nu, tot ei sunt cei mai ve­he­menți îm­po­triva fun­damen­ta­lis­mu­lui isla­mic fără să re­a­li­zeze că, în esență, gân­desc la fel și unii și al­ții: cei stră­ini de țară sau de cre­dință sunt răul care tre­buie ex­ter­mi­nat. Unii vor să‑i alunge sau să‑i eli­mine pe creș­tini, pen­tru că nu cred în ace­lași Dum­ne­zeu ca ei. Cei­lalți vor să‑i su­prime pe evrei, un­guri, ho­mo­se­xu­ali sau mu­sul­mani pen­tru că nu sunt pre­cum ei.

Se spune că in­fer­nul lui Ha­des, ți­nu­tul în­tu­ne­cat al mor­ții, este în­con­ju­rat de șase ape: râul tris­te­ții, râul plân­ge­rii, râul de foc, râul ui­tă­rii, râul me­mo­riei și râul urii. În dru­mul nos­tru din in­fern spre re­naș­te­rea ca po­por ci­vi­li­zat va tre­bui să le tre­cem înot pe toate, însă Sty­xul — apa urii — e cel mai greu de tre­cut. Moar­tea lui Va­dim e o undă care ne îm­pinge că­tre ma­lul lui, dar sunt încă mulți aceia care vor să rămână în apele urii. Poate pen­tru că ie­șind pe mal vom ve­dea cu to­ții cât de goi și urâți sunt.

Dum­ne­zeu să‑l ierte pe Va­dim Tu­dor. Eu nu pot, n‑am atâta putere.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Aurel Punga

    …in com­pa­ra­ție cu toate ano­ma­li­ile ce ne mar­chează exis­tenta, CVT a scris si 32 de cărți… Cred ca acest as­pect ți‑a scapăt…si-ai ana­li­zat doar “voma” , care mi­roase rău… chiar si când iti ex­primi pă­re­rea in ra­port cu se­me­nii tai…mai mult sau mai pu­țin na­țio­na­liști, Apropo : ne­bun, en­ci­clo­pe­dic, .., na­țio­na­list a fost si Emi­ne­scu . Pe el il poți ierta ?

    • Sorin Sfirlogea

      Nu mi-au scă­pat, dar le con­si­der lip­site de va­loare. Li­te­rar in­di­vi­dul a fost echi­va­lent lui Adrian Pă­u­ne­scu: can­ti­tate mare, ca­li­tate mică. Iar în pri­vința “ope­re­lor” scrise în vre­mea co­mu­nis­mu­lui cred că îi fac o fa­voare nemenționându-le.

      Și te mai rog să nu‑l ames­te­căm pe Emi­ne­scu în dis­cu­ția asta. Nu su­portă com­pa­ra­ție nici în pri­vința vre­mu­ri­lor în care au trăit unul și al­tul, nici în pri­vința ati­tu­di­nii mo­rale și cu atât mai pu­țin în pri­vința va­lo­rii cul­tu­rale. Sunt di­fe­rențe enorme.

      Cred că sunt mulți cei care au ne­mul­țu­miri față de ceea ce trăim de 25 de ani în­coace. A dezvolta ge­nul ăsta de in­transi­gență ex­tremă, ames­te­cată cu ra­sism și xe­no­fo­bie, care re­zolvă to­tul prin vi­o­lență și crime pe sta­di­oane, nu e o so­lu­ție. Sin­gu­rele so­lu­ții du­ra­bile pe care le știu au ve­nit prin în­țe­lep­ciune, nu prin forță și insultă.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.