Moartea nu vindecă

Nu mă bucur de moartea nimănui. Nu cred că moartea în sine poate fi o soluție, nici măcar pen­tru cei mai răi din­tre noi. Dim­potrivă, a trăi să vezi cum răul pe care l‑ai făcut este îndrep­tat e în egală măsură o pedeapsă pen­tru mal­eficii ire­cu­per­abili sau o folos­i­toare lecție pen­tru cei care au greșit acci­den­tal. Moartea, ca pedeapsă apli­cată de soci­etate sau de des­tin, nu lasă în urma ei nici un fel de con­cluzie. Pur și sim­plu suprimă ceva, fără să dis­cearnă binele de rău.

Moartea lui Vadim Tudor nu e un motiv de bucurie pen­tru că ne lasă încur­cați, nelă­muriți în priv­ința sem­nifi­cației ges­turilor sale, a felu­lui său de a face politică, a val­o­rilor pe care le‑a îmbrățișat. Și asta este viz­ibil în comen­tari­ile pub­lice ale arti­colelor care apar acum, îndată ce a dis­părut din lumea fiz­ică. Unii răsu­flă ușu­rați — mai puțin venin se va revărsa asupra lumii după ce acest nebun a pierit. Alții deplâng pierderea poe­t­u­lui, iar alții cred că am rămas fără un mare națion­al­ist. Cine are drep­tate? Doar unii? Toți?

Între­barea este însă: con­tează ce am pier­dut prin moartea lui Vadim Tudor sau ceea ce ne‑a lăsat moștenire prin exis­tența sa? Nebun, calom­ni­a­tor, enci­clo­pe­dic și bom­bas­tic — ăsta a fost omul politic și de îndată ce s‑a dus o să auzim mai puține citate și aforisme cele­bre, dar și mai puține min­ci­uni și înjură­turi. Nu știu nici o con­strucție politică sau de altă natură care să‑i aparțină, pe care să ne‑o lase moștenire — tot ce a clădit a fost menit să servească drept tri­bună și fortăreață pen­tru insul­tele și invec­tivele care s‑a revăr­sat din mintea și gura lui: PRM, Româ­nia Mare, Tri­col­orul. Ascuns în spatele unei așa zise iubiri de nație, Vadim Tudor și‑a expec­to­rat toate frus­trările, spaimele și răutățile peste noi toți. Unii au fost feri­ciți să‑i deguste voma.

Și îi vedem azi, plângându‑l. Le‑a pierit tri­bunul, cel care dădea glas pro­pri­ilor lor com­plexe de infe­ri­or­i­tate. Națion­al­iștii sunt cei mai vocali, căci ei și-au găsit în el ecoul. Nici unii din­tre ei nu înțe­leg că dru­mul pe care merg, cu icoana unora pre­cum Vadim Tudor în frunte, nu duce nicăieri. Para­doxal sau nu, tot ei sunt cei mai vehe­menți împotriva fun­da­men­tal­is­mu­lui islamic fără să real­izeze că, în esență, gân­desc la fel și unii și alții: cei străini de țară sau de cred­ință sunt răul care tre­buie exter­mi­nat. Unii vor să‑i alunge sau să‑i elim­ine pe creș­tini, pen­tru că nu cred în ace­lași Dum­nezeu ca ei. Ceilalți vor să‑i suprime pe evrei, unguri, homo­sex­u­ali sau musul­mani pen­tru că nu sunt pre­cum ei.

Se spune că infer­nul lui Hades, țin­u­tul întunecat al morții, este încon­ju­rat de șase ape: râul tris­teții, râul plân­gerii, râul de foc, râul uitării, râul mem­o­riei și râul urii. În dru­mul nos­tru din infern spre renașterea ca popor civ­i­lizat va tre­bui să le tre­cem înot pe toate, însă Styxul — apa urii — e cel mai greu de tre­cut. Moartea lui Vadim e o undă care ne împinge către malul lui, dar sunt încă mulți aceia care vor să rămână în apele urii. Poate pen­tru că ieșind pe mal vom vedea cu toții cât de goi și urâți sunt.

Dum­nezeu să‑l ierte pe Vadim Tudor. Eu nu pot, n‑am atâta put­ere.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Aurel Punga

    …in com­para­ție cu toate anom­ali­ile ce ne marchează exis­tenta, CVT a scris si 32 de cărți… Cred ca acest aspect ți‑a scapăt…si-ai anal­izat doar "voma" , care miroase rău… chiar si când iti exprimi păr­erea in raport cu semenii tai…mai mult sau mai puțin națion­al­iști, Apropo : nebun, enci­clo­pe­dic, .., națion­al­ist a fost si Emi­nescu . Pe el il poți ierta ?

    • Sorin Sfirlogea

      Nu mi-au scă­pat, dar le con­sider lip­site de val­oare. Lit­erar indi­vidul a fost echiva­lent lui Adrian Păunescu: can­ti­tate mare, cal­i­tate mică. Iar în priv­ința "operelor" scrise în vre­mea comu­nis­mu­lui cred că îi fac o favoare nemenționându-le.

      Și te mai rog să nu‑l amestecăm pe Emi­nescu în dis­cuția asta. Nu suportă com­para­ție nici în priv­ința vre­murilor în care au trăit unul și altul, nici în priv­ința ati­tu­dinii morale și cu atât mai puțin în priv­ința val­orii cul­tur­ale. Sunt difer­ențe enorme.

      Cred că sunt mulți cei care au nemulțu­miri față de ceea ce trăim de 25 de ani încoace. A dez­volta genul ăsta de intran­si­gență extremă, ameste­cată cu rasism și xeno­fo­bie, care rezolvă totul prin vio­lență și crime pe sta­dioane, nu e o soluție. Sin­gurele soluții dura­bile pe care le știu au venit prin înțelep­ci­une, nu prin forță și insultă.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu