Moartea nu vindecă

Nu mă bucur de moar­tea nimă­nui. Nu cred că moar­tea în sine poate fi o solu­ție, nici măcar pen­tru cei mai răi din­tre noi. Dim­po­trivă, a trăi să vezi cum răul pe care l‐ai făcut este îndrep­tat e în egală măsură o pedeapsă pen­tru male­fi­cii ire­cu­pe­ra­bili sau o folo­si­toare lec­ție pen­tru cei care au greșit acci­den­tal. Moar­tea, ca pedeapsă apli­cată de soci­e­tate sau de des­tin, nu lasă în urma ei nici un fel de con­clu­zie. Pur și sim­plu suprimă ceva, fără să dis­cearnă binele de rău.

Moar­tea lui Vadim Tudor nu e un motiv de bucu­rie pen­tru că ne lasă încur­cați, nelă­mu­riți în pri­vința sem­ni­fi­ca­ției ges­tu­ri­lor sale, a felu­lui său de a face poli­tică, a valo­ri­lor pe care le‐a îmbră­ți­șat. Și asta este vizi­bil în comen­ta­ri­ile publice ale arti­co­le­lor care apar acum, îndată ce a dis­pă­rut din lumea fizică. Unii răsu­flă ușu­rați – mai puțin venin se va revărsa asu­pra lumii după ce acest nebun a pie­rit. Alții deplâng pier­de­rea poe­tu­lui, iar alții cred că am rămas fără un mare națio­na­list. Cine are drep­tate? Doar unii? Toți?

Între­ba­rea este însă: con­tează ce am pier­dut prin moar­tea lui Vadim Tudor sau ceea ce ne‐a lăsat moș­te­nire prin exis­tența sa? Nebun, calomni­a­tor, enci­clo­pe­dic și bom­bas­tic – ăsta a fost omul poli­tic și de îndată ce s‐a dus o să auzim mai puține citate și afo­risme cele­bre, dar și mai puține min­ciuni și înju­ră­turi. Nu știu nici o con­struc­ție poli­tică sau de altă natură care să‐i apar­țină, pe care să ne‐o lase moș­te­nire – tot ce a clă­dit a fost menit să ser­vească drept tri­bună și for­tă­reață pen­tru insul­tele și invec­ti­vele care s‐a revăr­sat din min­tea și gura lui: PRM, Româ­nia Mare, Tri­co­lo­rul. Ascuns în spa­tele unei așa zise iubiri de nație, Vadim Tudor și‐a expec­to­rat toate frus­tră­rile, spai­mele și rău­tă­țile peste noi toți. Unii au fost feri­ciți să‐i deguste voma.

Și îi vedem azi, plângându‐l. Le‐a pie­rit tri­bu­nul, cel care dădea glas pro­pri­i­lor lor com­plexe de infe­ri­o­ri­tate. Națio­na­liș­tii sunt cei mai vocali, căci ei și‐au găsit în el ecoul. Nici unii din­tre ei nu înțe­leg că dru­mul pe care merg, cu icoana unora pre­cum Vadim Tudor în frunte, nu duce nică­ieri. Para­do­xal sau nu, tot ei sunt cei mai vehe­menți împo­triva fun­damen­ta­lis­mu­lui isla­mic fără să rea­li­zeze că, în esență, gân­desc la fel și unii și alții: cei stră­ini de țară sau de cre­dință sunt răul care tre­buie exter­mi­nat. Unii vor să‐i alunge sau să‐i eli­mine pe creș­tini, pen­tru că nu cred în ace­lași Dum­ne­zeu ca ei. Cei­lalți vor să‐i suprime pe evrei, unguri, homo­se­xu­ali sau musul­mani pen­tru că nu sunt pre­cum ei.

Se spune că infer­nul lui Hades, ținu­tul întu­ne­cat al mor­ții, este încon­ju­rat de șase ape: râul tris­te­ții, râul plân­ge­rii, râul de foc, râul uită­rii, râul memo­riei și râul urii. În dru­mul nos­tru din infern spre renaș­te­rea ca popor civi­li­zat va tre­bui să le tre­cem înot pe toate, însă Sty­xul – apa urii – e cel mai greu de tre­cut. Moar­tea lui Vadim e o undă care ne împinge către malul lui, dar sunt încă mulți aceia care vor să rămână în apele urii. Poate pen­tru că ieșind pe mal vom vedea cu toții cât de goi și urâți sunt.

Dum­ne­zeu să‐l ierte pe Vadim Tudor. Eu nu pot, n‐am atâta putere.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Aurel Punga

    …in com­pa­ra­ție cu toate ano­ma­li­ile ce ne mar­chează exis­tenta, CVT a scris si 32 de cărți… Cred ca acest aspect ți‐a scapăt…si-ai ana­li­zat doar "voma" , care miroase rău… chiar si când iti exprimi păre­rea in raport cu seme­nii tai…mai mult sau mai puțin națio­na­liști, Apropo : nebun, enci­clo­pe­dic, .., națio­na­list a fost si Emi­ne­scu . Pe el il poți ierta ?

    • Sorin Sfirlogea

      Nu mi‐au scă­pat, dar le con­si­der lip­site de valoare. Lite­rar indi­vi­dul a fost echi­va­lent lui Adrian Pău­ne­scu: can­ti­tate mare, cali­tate mică. Iar în pri­vința "ope­re­lor" scrise în vre­mea comu­nis­mu­lui cred că îi fac o favoare nemenționându‐le.

      Și te mai rog să nu‐l ames­te­căm pe Emi­ne­scu în dis­cu­ția asta. Nu suportă com­pa­ra­ție nici în pri­vința vre­mu­ri­lor în care au trăit unul și altul, nici în pri­vința ati­tu­di­nii morale și cu atât mai puțin în pri­vința valo­rii cul­tu­rale. Sunt dife­rențe enorme.

      Cred că sunt mulți cei care au nemul­țu­miri față de ceea ce trăim de 25 de ani încoace. A dezvolta genul ăsta de intransi­gență extremă, ames­te­cată cu rasism și xeno­fo­bie, care rezolvă totul prin vio­lență și crime pe sta­di­oane, nu e o solu­ție. Sin­gu­rele solu­ții dura­bile pe care le știu au venit prin înțe­lep­ciune, nu prin forță și insultă.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu