Povestea unei canapele
Am un prieten care face parte din categoria aceea rară a oamenilor care practică bunul simț nu pentru că așa se cuvine, ci pentru că asta e normalitatea sa. Poate că ați avut norocul pe care îl am eu de a cunoaște oameni din ăștia, alături de care simți că parcă ar mai fi o șansă pentru umanitate, că societatea ar putea avea un viitor mai bun. Atâta doar că această calitate pe care o au este în egală măsură punctul lor vulnerabil, exploatat cu îndemânare de către altă categorie de indivizi: șmecherii. Căci, să recunoaștem, pentru “descurcăreții” zilelor noastre cineva care practică bunul simț este mană cerească, scutindu‑i de toate artificiile și eforturile pe care trebuie să le depună de obicei. E îndeajuns să‑l abordeze pe latura sensibil-umană și victoria este garantată. Se cheamă că “l‑au făcut pe fraier”.
Prietenul meu a cumpărat un apartament prin programul ăla minunat cu prima casă. Și pentru că apartamentul nu era nou s‑a întâmplat să primească la pachet o canapea mai veche și cam murdară pe care proprietarul nu mai voia să o folosească. Dar nici prietenul meu nu era în trebuință de astfel de mobilier, drept pentru care și‑a zis să facă o faptă bună și să o doneze, gândindu-se că vor fi existând destui amărâți care s‑ar bucura să o poată avea fără bani. Așa că a pus un anunț pe olx.ro. În doar câteva minute au început să curgă apelurile, unul după altul și tot mai multe, până când a decis să dezactiveze anunțul căci erau deja trei doritori — mai mult decât suficient ca să doneze canapeaua.
După vreo două zile, când venise vremea să o dea, a pus mâna pe telefon și i‑a sunat pe cei ce se anunțaseră dornici. Primul n‑a mai răspuns la telefon, al doilea nu putea atunci, iar al treilea — care îi trimisese niște SMS-uri foarte sentimentale — a fost singurul care a zis că trimite pe cineva s‑o ridice. Mesajele sunau cam așa:
am vb la tel va rog mult sa mio dati mie am mare nevoie,imi faceti cel mai mare bine mie si bebelusului,sunt disperata dormim pe plapuma,chiar puteti veni sa vedeti.
dumnezeu sa va ajute si sa ne ajutati.
probabil a sunat un domn Adrian sa o ia nu stiu cum face dar tot ce este ieftin ia si le pune mai scumpe,asa se va intampla si cu aceasta canapea,eu de o sapt caut si nu pot cumpara ca le ia dupa care le vad la vanzare mai scumpe.
va rog mult.
va rog mult daca tot o dati va faceti pomana cu noi,am sa ma rog in fiecare zi pt dv,nu o dati la bisnitarii acestia de pe site care stau sa cumpere ieftin si sa vanda.
Dumnezeu sa va arate cui trebuie sa o dati si veti face un bebe fericit.
o seara frumoasa
0762 947 724 . acesta este nr de tel a celui care ia canapele gratis si ieftine dupa care le vinde cu nerusinare pe site.
va rog sa verificati daca aceasta este persoana care a sunat.
pacat ca cine are nevoie cu adevarat nu poate lua din cauza smecherilor.
pacat ca in toate ei inving.
Dumnezeu sa va ajute.
zi buna
Înmuiat de argumentele lăcrămoase ale pretendentei, prietenul meu a hotărât să‑i dea canapeaua, drept pentru care a coborât‑o la parterul blocului și a așteptat până când cineva a venit și a luat‑o. Nu mult timp după aceea, pe același site olx.ro, canapeaua a apărut la vânzare cu o descriere foarte comercială, iar numărul de contact era fix ăla de pe care veniseră SMS-urile: 0760 856 573.
Mi‑a povestit despre întâmplare și despre cum a realizat ulterior că probabil pe site-urile astea de vânzări second hand funcționează un fel de mafie care vânează orice chilipir pentru a‑l revinde mai departe. Dezamăgit, prietenul meu a concluzionat: “Din păcate am fost cam naiv s‑o dau, așa, oricui. Cel mai mult mă enervează că m‑a păcălit cumva.. putea să ajungă la o familie săracă… 😐 ”
Eu mi-am pierdut încrederea în oameni și am căpătat reflexul de a porni de la premiza că necunoscuții nu trebuie crezuți pe cuvânt. Nu sunt ostil, ci precaut. Dacă aș fi primit acele SMS-uri, aș fi devenit foarte suspicios și m‑aș fi întrebat de unde știe cineva care se pretinde nevoiaș numele și numărul de telefon ale celor care iau donațiile și le revând. Dar nu vreau s‑o fac pe deșteptul — adevărul e că, dacă nu ar fi menționat decât “bebelușul” și pe Dumnezeu, foarte probabil aș fi căzut și eu în aceeași plasă. Și nu pot să nu mă întreb dacă lumea ar trebui să se schimbe, dacă felul ăsta de a‑i privi pe ceilalți, cu încredere și bunăvoință, este greșit și ar trebui toți să devenim circumspecți unii față de ceilalți. Ar fi o lume mai puțin frumoasă aceea în care ar trebui să stăm permanent în alertă, scanând cu priviri neîncrezătoare pe toți cei ne-ar putea fi inamici.
Cu niște ani în urmă unuia dintre fiii mei i s‑a furat telefonul mobil sub pretextul că persoana respectivă — vorbitor al unei impecabile limbi engleze — are nevoie urgentă să dea un telefon din clădirea alăturată. Ca să întărească încrederea i‑a oferit verigheta de pe deget ca garanție. Lesne de bănuit că individul nu s‑a mai întors cu telefonul, iar verigheta era o rahat de tablă poleită, din alea pe care le cumperi cu 5 lei la talciocuri. L‑am certat atunci pentru că s‑a lăsat prostit, dar apoi am realizat că de fapt el n‑a făcut decât să fie generos cu un străin care părea în dificultate. Ceea ce e, de fapt, normalitatea comportamentului uman.
Paradoxul e că nu șmecherii ăștia transformă societatea. Pentru ei e perfectă așa cum e, cu oameni cu bun simț care cred că semenii lor nu sunt capabili de răutăți și violențe, cu “fraieri” pe care să‑i exploateze în folosul propriu. Amintiți-vă succesul pe care l‑au avut în occident când s‑au deschis granițele și au putut pleca fără opreliști: poveștile cu “sunt o victimă a revoluției”, copiii ținuți în brațe, alba-neagra. Nu, ei nu-și doresc să se schimbe nimic. Societatea o alterăm treptat noi, ceilalți, schimbându-ne atitudinea unii față de ceilalți de teama că în spatele fiecărui necunoscut se ascunde cineva care vrea să ne înșele, să ne tâlhărească, să ne mintă. Și pentru că alții ne tratează cu circumspecție și o vizibilă ostilitate, hotărâm unul câte unul să devenim la fel, cinici străjeri ai granițelor dintre noi și ceilalți.
O să fie mai greu să ne fraierească cineva. Dar o să fie încă și mai greu să mai credem în solidaritate și prietenie. Și exact astea sunt valorile care ne fac umani.
Lasă un comentariu