Am un pri­e­ten care face parte din ca­te­go­ria aceea rară a oa­me­ni­lor care prac­tică bu­nul simț nu pen­tru că așa se cu­vine, ci pen­tru că asta e nor­ma­li­ta­tea sa. Poate că ați avut no­ro­cul pe care îl am eu de a cu­noaște oa­meni din ăș­tia, ală­turi de care simți că parcă ar mai fi o șansă pen­tru uma­ni­tate, că so­ci­e­ta­tea ar pu­tea avea un vi­i­tor mai bun. Atâta doar că această ca­li­tate pe care o au este în egală mă­sură punc­tul lor vul­ne­ra­bil, ex­ploa­tat cu în­demâ­nare de că­tre altă ca­te­go­rie de in­di­vizi: șme­che­rii. Căci, să re­cu­noaș­tem, pen­tru “des­cur­că­re­ții” zi­le­lor noas­tre ci­neva care prac­tică bu­nul simț este mană ce­rească, scutindu‑i de toate ar­ti­fi­ci­ile și efor­tu­rile pe care tre­buie să le de­pună de obi­cei. E în­de­a­juns să‑l abor­deze pe la­tura sen­si­bil-umană și vic­to­ria este ga­ran­tată. Se cheamă că “l‑au fă­cut pe fraier”.

Pri­e­te­nul meu a cum­pă­rat un apar­ta­ment prin pro­gra­mul ăla mi­nu­nat cu prima casă. Și pen­tru că apar­ta­men­tul nu era nou s‑a în­tâm­plat să pri­mească la pa­chet o ca­na­pea mai ve­che și cam mur­dară pe care pro­pri­e­ta­rul nu mai voia să o fo­lo­sească. Dar nici pri­e­te­nul meu nu era în tre­bu­ință de ast­fel de mo­bi­lier, drept pen­tru care și‑a zis să facă o faptă bună și să o do­neze, gân­dindu-se că vor fi exis­tând des­tui amă­râți care s‑ar bu­cura să o poată avea fără bani. Așa că a pus un anunț pe olx.ro. În doar câ­teva mi­nute au în­ce­put să curgă ape­lu­rile, unul după al­tul și tot mai multe, până când a de­cis să dez­ac­ti­veze anun­țul căci erau deja trei do­ri­tori — mai mult de­cât su­fi­cient ca să do­neze canapeaua.

După vreo două zile, când ve­nise vre­mea să o dea, a pus mâna pe te­le­fon și i‑a su­nat pe cei ce se anun­ța­seră dor­nici. Pri­mul n‑a mai răs­puns la te­le­fon, al doi­lea nu pu­tea atunci, iar al tre­i­lea — care îi tri­mi­sese niște SMS-uri foarte sen­ti­men­tale — a fost sin­gu­rul care a zis că tri­mite pe ci­neva s‑o ri­dice. Me­sa­jele su­nau cam așa:

am vb la tel va rog mult sa mio dati mie am mare nevoie,imi fa­ceti cel mai mare bine mie si bebelusului,sunt dis­pe­rata dor­mim pe plapuma,chiar pu­teti veni sa vedeti.
dum­ne­zeu sa va ajute si sa ne ajutati.
pro­ba­bil a su­nat un domn Adrian sa o ia nu stiu cum face dar tot ce este ieftin ia si le pune mai scumpe,asa se va in­tam­pla si cu aceasta canapea,eu de o sapt caut si nu pot cum­para ca le ia dupa care le vad la vanzare mai scumpe.
va rog mult.

va rog mult daca tot o dati va fa­ceti po­mana cu noi,am sa ma rog in fi­e­care zi pt dv,nu o dati la bis­ni­ta­rii aces­tia de pe site care stau sa cum­pere ieftin si sa vanda.
Dum­ne­zeu sa va arate cui tre­buie sa o dati si veti face un bebe fericit.
o seara frumoasa

0762 947 724 . acesta este nr de tel a ce­lui care ia ca­na­pele gra­tis si ieftine dupa care le vinde cu ne­ru­si­nare pe site.
va rog sa ve­ri­fi­cati daca aceasta este per­soana care a sunat.
pa­cat ca cine are ne­voie cu ade­va­rat nu poate lua din ca­uza smecherilor.
pa­cat ca in toate ei inving.
Dum­ne­zeu sa va ajute.
zi buna

În­mu­iat de ar­gu­men­tele lă­cră­moase ale pre­ten­den­tei, pri­e­te­nul meu a ho­tă­rât să‑i dea ca­na­peaua, drept pen­tru care a coborât‑o la par­te­rul blo­cu­lui și a aș­tep­tat până când ci­neva a ve­nit și a luat‑o. Nu mult timp după aceea, pe ace­lași site olx.ro, ca­na­peaua a apă­rut la vân­zare cu o des­cri­ere foarte co­mer­ci­ală, iar nu­mă­rul de con­tact era fix ăla de pe care ve­ni­seră SMS-urile: 0760 856 573.

Mi‑a po­ves­tit des­pre în­tâm­plare și des­pre cum a re­a­li­zat ul­te­rior că pro­ba­bil pe site-urile as­tea de vân­zări se­cond hand func­țio­nează un fel de ma­fie care vâ­nează orice chi­li­pir pen­tru a‑l re­vinde mai de­parte. Dez­a­mă­git, pri­e­te­nul meu a con­clu­zio­nat: “Din pă­cate am fost cam naiv s‑o dau, așa, ori­cui. Cel mai mult mă ener­vează că m‑a pă­că­lit cumva.. pu­tea să ajungă la o fa­mi­lie să­racă… 😐 ”

Eu mi-am pier­dut în­cre­de­rea în oa­meni și am că­pă­tat re­fle­xul de a porni de la pre­miza că ne­cu­nos­cu­ții nu tre­buie cre­zuți pe cu­vânt. Nu sunt os­til, ci pre­caut. Dacă aș fi pri­mit acele SMS-uri, aș fi de­ve­nit foarte sus­pi­cios și m‑aș fi în­tre­bat de unde știe ci­neva care se pre­tinde ne­vo­iaș nu­mele și nu­mă­rul de te­le­fon ale ce­lor care iau do­na­ți­ile și le re­vând. Dar nu vreau s‑o fac pe deș­tep­tul — ade­vă­rul e că, dacă nu ar fi men­țio­nat de­cât “be­be­lu­șul” și pe Dum­ne­zeu, foarte pro­ba­bil aș fi că­zut și eu în ace­eași plasă. Și nu pot să nu mă în­treb dacă lu­mea ar tre­bui să se schimbe, dacă fe­lul ăsta de a‑i privi pe cei­lalți, cu în­cre­dere și bu­nă­vo­ință, este greșit și ar tre­bui toți să de­ve­nim cir­cum­specți unii față de cei­lalți. Ar fi o lume mai pu­țin fru­moasă aceea în care ar tre­bui să stăm per­ma­nent în alertă, scanând cu pri­viri ne­în­cre­ză­toare pe toți cei ne-ar pu­tea fi inamici.

Cu niște ani în urmă unuia din­tre fiii mei i s‑a fu­rat te­le­fo­nul mo­bil sub pre­tex­tul că per­soana res­pec­tivă — vor­bi­tor al unei im­pe­ca­bile limbi en­gleze — are ne­voie ur­gentă să dea un te­le­fon din clă­di­rea ală­tu­rată. Ca să în­tă­rească în­cre­de­rea i‑a ofe­rit ve­ri­gheta de pe de­get ca ga­ran­ție. Lesne de bă­nuit că in­di­vi­dul nu s‑a mai în­tors cu te­le­fo­nul, iar ve­ri­gheta era o ra­hat de ta­blă po­le­ită, din alea pe care le cum­peri cu 5 lei la tal­cio­curi. L‑am cer­tat atunci pen­tru că s‑a lă­sat pros­tit, dar apoi am re­a­li­zat că de fapt el n‑a fă­cut de­cât să fie ge­ne­ros cu un străin care pă­rea în di­fi­cul­tate. Ceea ce e, de fapt, nor­ma­li­ta­tea com­por­ta­men­tu­lui uman.

Pa­ra­do­xul e că nu șme­che­rii ăș­tia trans­formă so­ci­e­ta­tea. Pen­tru ei e per­fectă așa cum e, cu oa­meni cu bun simț care cred că se­me­nii lor nu sunt ca­pa­bili de ră­u­tăți și vi­o­lențe, cu “fra­ieri” pe care să‑i ex­ploa­teze în fo­lo­sul pro­priu. Amin­tiți-vă suc­ce­sul pe care l‑au avut în oc­ci­dent când s‑au des­chis gra­ni­țele și au pu­tut pleca fără opre­liști: po­veș­tile cu “sunt o vic­timă a re­vo­lu­ției”, co­piii ți­nuți în brațe, alba-nea­gra. Nu, ei nu-și do­resc să se schimbe ni­mic. So­ci­e­ta­tea o al­te­răm trep­tat noi, cei­lalți, schim­bându-ne ati­tu­di­nea unii față de cei­lalți de teama că în spa­tele fi­e­că­rui ne­cu­nos­cut se as­cunde ci­neva care vrea să ne în­șele, să ne tâ­lhă­rească, să ne mintă. Și pen­tru că al­ții ne tra­tează cu cir­cum­spec­ție și o vi­zi­bilă os­ti­li­tate, ho­tă­râm unul câte unul să de­ve­nim la fel, ci­nici stră­jeri ai gra­ni­țe­lor din­tre noi și ceilalți.

O să fie mai greu să ne fra­ie­rească ci­neva. Dar o să fie încă și mai greu să mai cre­dem în so­li­da­ri­tate și pri­e­te­nie. Și exact as­tea sunt va­lo­rile care ne fac umani.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.