Când scopul nu mai scuză mijloacele

Când citești noia­nul de reac­ții, decla­ra­ții și comu­ni­cate ale diver­se­lor insti­tu­ții care sunt impli­cate în cazul clu­bu­lui Colec­tiv e impo­si­bil să nu te simți cople­șit. Din toate păr­țile vin infor­ma­ții, multe con­tra­dic­to­rii nu doar în con­ți­nut, ci și în ton, dar toate au un numi­tor comun: fie­care din aceste insti­tu­ții și‐a făcut treaba. Pri­mă­ria și‐a făcut treaba, ISU și‐a făcut treaba, fis­cul și‐a făcut treaba, clu­bul și‐a făcut treaba, arti­fi­ci­e­rul și‐a făcut și el treaba. Rezul­ta­tul aces­tei extra­or­di­nare coo­pe­rări de insti­tu­ții com­pe­tente este că 32 de oameni au murit până acum și peste 100 sunt grav răniți.

Româ­nia este țara unde orice acti­vi­tate eco­no­mică este dise­cată cu grijă în păr­țile sale com­po­nente și fie­care bucată este încre­din­țată unei insti­tu­ții. Înma­tri­cu­la­rea e la camera de comerț, focul e la ISU, taxele la fisc, impo­zi­tele la pri­mă­rie. Cură­țe­nia e la Sane­pid, ordi­nea publică e la poli­ția locală, pro­du­sele și ser­vi­ci­ile vân­dute sunt la pro­tec­ția con­su­ma­to­ru­lui. Toate sunt în bună regulă, regle­men­tate cu grijă, ca nu cumva să existe vreo insti­tu­ție a sta­tu­lui căreia să nu i se dea o treabă de făcut, jus­ti­fi­când ast­fel pos­tu­rile din orga­ni­gramă.

A guverna Româ­nia devine ast­fel o treabă de inven­ta­ri­ere gri­julie a admi­nis­tra­ți­i­lor exis­tente. – Câte insti­tu­ții avem? – O mie, șefu'! – Bine, atunci să le luăm pe rând. Cu ce se ocupă insti­tu­ția X? – Cu incen­di­ile. – Bun, hai să dăm niște ordo­nanțe de guvern cum că ei sunt auto­ri­ta­tea în pri­vința asta. Și să‐și facă ei un regu­la­ment de orga­ni­zare și‐o meto­do­lo­gie de lucru. Dar insti­tu­ția Y, cu ce se ocupă? – Cu igiena publică. – Minu­nat, să‐și facă și ei meto­do­lo­gii pro­prii și regu­la­mente și să le aducă la apro­bat.

Mozai­cul ăsta de legi, regu­la­mente, nor­ma­tive și norme de apli­care sunt apoi apli­cate nedi­fe­ren­țiat tutu­ror fir­me­lor. Fie­care insti­tu­ție pri­vește pro­blema din pro­priul său punct de vedere, surdă și oarbă la orice alte aspecte. Poli­ția vine să solu­țio­neze o bătaie în club, dă peste 500 de inși în incintă, dar nu știe și nici n‐o inte­re­sează că pe auto­ri­za­ția de func­țio­nare scrie o capa­ci­tate maximă de 80 de per­soane. Pri­mă­ria veri­fică impo­zi­tele plătite la buge­tul local, dar nu e treaba ei să veri­fice extinc­toa­rele și dotă­rile pen­tru incen­diu. Fis­cul veri­fică docu­men­tele con­ta­bile, dar nu e treaba lui că prin depo­zi­tul loca­lu­lui col­căie șobo­la­nii. Când se întâm­plă ceva nasol toate aceste insti­tu­ții arată hâr­ti­ile lor și demon­strează, fără putință de tăgadă, că fie­care din­tre ele și‐au făcut treaba. Și, legal vor­bind, chiar așa e.

După ce se petrece o tra­ge­die pre­cum cea de la Colec­tiv, vine un prost ca Ponta și zice: ce n‐a mers bine? – Păi, șefu', cum să vă zic? A cam luat foc. Că ISU nu a dat auto­ri­za­ție, da' nici nu tre­buia să dea, că clu­bul avea decla­ra­ție pe pro­prie răs­pun­dere… – Hmm, atunci să dăm puteri mai mari lu' ISU ăsta! Să intre peste ei și să le dea amenzi la toți! Dia­gnos­ti­cul e pus: a lip­sit con­tro­lul de la ISU. Solu­ția e și ea clară: tre­buie adă­u­gată auto­ri­tate pen­tru încă o insti­tu­ție. Gata, acum pro­blema e rezol­vată.

Dacă intri în jocul lor și uti­li­zezi rațio­na­men­tele după care func­țio­nează azi admi­nis­tra­ți­ile, vei simți curând că este impo­si­bil să ordo­nezi încâl­ci­tele ițe ale aces­tui noian juri­dic și insti­tu­țio­nal. Des­tul de repede vei fi cople­șit de dimen­siu­nile core­la­ți­i­lor de care tre­buie să ții cont, pen­tru că fie­care insti­tu­ție pe care încerci s‐o conec­tezi la un pro­ces de orga­ni­zare logică și ordo­nată îți va invoca două­zeci de legi, norme și ordo­nanțe con­form cărora ea nu poate face ches­tia X, nu e abi­li­tată legal să veri­fice aspec­tul Y și n‐are spe­cia­liș­tii nece­sari ca să răs­pundă de dome­niul Z. Când încerci să com­ple­tezi legi­sla­ția pen­tru a reme­dia aceste incon­sis­tențe, vor apă­rea de nică­ieri alte zece insti­tu­ții care îți vor demon­stra cu acte și experți că le încalci auto­ri­ta­tea sau că le încurci acti­vi­ta­tea. Pre­cum nodul gor­dian, încâl­ceala asta nu se rezolvă fir cu fir.

Inca­pa­ci­ta­tea admi­nis­tra­tivă a aces­tor oameni nu vine din nepri­ce­pe­rea lor de a arti­cula legi și nor­ma­tive, nici din ina­bi­li­ta­tea lor de a împărți auto­ri­ta­tea con­tro­lu­lui între insti­tu­ții. E ceva mult mai pro­fund, ceva ce nu pot înțe­lege, ceva ce nici nu pot con­cepe. Și de aceea nici nu pot corecta func­țio­na­rea sta­tu­lui, ori­câtă bună­vo­ință ar avea. Pur și sim­plu oame­nii ăștia aflați în func­ții poli­tice nu pri­cep că admi­nis­tra­ția sta­tu­lui și a ora­șe­lor are un sin­gur scop: să ser­vească cetă­țe­nii țării. Insti­tu­ți­ile, func­țio­na­rii, nor­mele, pro­ce­du­rile, nor­ma­ti­vele, ordo­nan­țele sunt doar mij­loa­cele prin care tre­buie atins acest scop. În capul lor e invers.

Așa că, dom­nule Ponta (și toți cei­lalți domni care aspi­rați la func­ții de admi­nis­tra­ție publică), vă dau un exem­plu sim­plu pe care sper să‐l puteți băga la cap – acti­vi­ta­tea unui club se regle­men­tează foarte sim­plu: urmă­rind ca cetă­țea­nul să fie în sigu­ranță. Și asta înseamnă să nu îi fie pusă în peri­col sănă­ta­tea sau viața, să nu fie înșe­lat finan­ciar, să i se plă­tească (prin taxele la buge­tul de stat și local) per­mi­siu­nea dată clu­bu­lui de a face pro­fit în ora­șul și țara sa.

Când con­tro­lați nu vă duceți ca proș­tii câte unul, ci faceți o echipă și veri­fi­cați tot. Inclu­siv chi­lo­ții acțio­na­ri­lor dacă așa pre­vede legea. Nu disi­pați res­pon­sa­bi­li­ta­tea mana­ge­ri­lor și acțio­na­ri­lor punându‐i să se rapor­teze la o mie de insti­tu­ții, până când ame­țesc de‐atâtea acte. Înfi­in­țați o sin­gură auto­ri­tate pen­tru indus­tria de enter­tai­ne­ment: clu­buri, tea­tre, săli de con­certe, cine­ma­to­grafe. Ăia răs­pund pen­tru tot ce se întâm­plă în ast­fel de afa­ceri: taxe, impo­zite, auto­ri­za­ții de func­țio­nare, res­pec­ta­rea capa­ci­tă­ții, pre­ve­ni­rea incen­di­i­lor, tot. Și când ceva nu e în regulă, opresc acti­vi­ta­tea. Hai că nu‐i greu.

Și mai ales, nu uitați: mij­loa­cele sun­teți voi, sco­pul sun­tem noi. Și ne‐am cam sătu­rat ca sco­pul să tot scuze mij­loa­cele.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu