N‑o să mi se întâmple tocmai mie

Cei care au fost în clubul Colec­tiv insistă că efectele pirotehnice au fost mai mult în reclamă decât în real­i­tate. Că trupa Good­bye to Grav­ity a vrut să atragă pub­lic și a exagerat spec­tac­u­loz­i­tatea lor. În real­i­tate au fost niște amărâte de arti­ficii de pom. Alții zic că nu erau arti­ficii, ci niște lumânări exact ca alea care se pun pe tor­turi la ziua de naștere. Prob­a­bil că și unii și ceilalți min­i­mal­izează, nu puteau fi doar niște arti­ficii de pom, nici doar niște lumânări de tort. Dar e clar că nici cine știe ce super-efecte n‑au fost.

În loc să‑i scuze, amă­nun­tul ăsta îi incrim­inează și mai tare pe pro­pri­etarii și man­agerii clubu­lui. Dacă doar de la un biet băț de arti­ficii s‑a aprins toată sala, e limpede că acolo era o bombă cu ceas. Mate­ri­alele folosite nu doar că nu erau ignifuge cum ar fi cerut legea și bunul simț, ci erau de‑a drep­tul inflam­a­bile. Dacă niște scân­tei au reușit să aprindă buretele izo­lației fon­ice, e clar că o țigară sau o brichetă ar fi putut declanșa ace­lași deza­s­tru. Într-un loc unde vin mulți oameni, unde e aglom­er­ație și se bea alcool, primul lucru la care te gân­dești ca man­ager e că sigur se vor întâm­pla chestii nasoale.

Pre­cis cineva cu o țigară în mână se va spri­jini de un perete izo­lat. Altul, luat de cap de la prea mult alcool, se va amuza să stingă țigara în burete. Altcineva o să încerce cu inconș­tiență să ardă un colț din burete. Toate sce­nari­ile posi­bile și imposi­bile tre­buie deru­late. Se numește man­age­men­tul riscurilor. Și mai departe e clar ce e de făcut: anal­izezi cât de prob­a­bil e fiecare sce­nariu și ce impact are. Dacă prob­a­bil sau foarte prob­a­bil, iar impactul e mare începi să te gân­dești cum poți pre­veni riscul respec­tiv.

Ce înseamnă că e prob­a­bil? Când e vorba doar de pierderi mate­ri­ale, prob­a­bil­i­tatea tre­buie să fie mai mare de 50% și impactul sem­ni­fica­tiv ca sumă ca să te apuci de măsuri pre­ven­tive. Dar când e vorba de oameni și mai ales de a le pune în peri­col viața sau sănă­tatea e sufi­cient ca prob­a­bil­i­tatea să fie de unu la mie. Nu există nici o scuză atunci când riști viața altora, mai cu seamă atunci când îi lași să creadă că sunt în per­fectă sig­u­ranță.

Iar pen­tru unele sce­narii, al căror impact poate fi moartea unor oameni, n‑ajung măsurile de pre­venire. Tre­buie să ai și măsuri de com­bat­ere: dacă totuși, cu toată pre­venția, se întâm­plă, ce faci? Care sunt posi­bilele evoluții ale situ­ației? Și uite așa ajungi la con­cluzia că plas­ticul buretelui va scoate mult fum înecă­cios, că buretele de pe tavan se va dezlipi sub căl­dura focu­lui și va cade aprins peste oamenii pan­i­cați. Că toată lumea se va îmbulzi dis­per­ată spre unica ieșire și se vor călca în picioare unii pe ceilalți. Cum vei trata o ast­fel de situ­ație de urgență?

În cluburile din Româ­nia și nu doar în ele, man­age­men­tul riscurilor nu se face. Doar sce­nari­ile cele mai evi­dente sunt luate în con­sid­er­are. Măsurile de pre­venție sunt sim­plifi­cate, pen­tru că e impor­tant să nu se chel­tu­iască mult — clubul tre­buie să aducă profit. Iar măsurile de com­bat­ere sunt tratate super­fi­cial. În esență, în multe locuri din Româ­nia, man­age­men­tul riscurilor se face încru­cișând degetele și spunând: hai, bă, că n‑o să mi se întâm­ple toc­mai mie!

Până când se întâm­plă.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Irina Stanila

    Din pacate acum exista doar partea com­er­ciala. Indi­vidul nu mai con­teaza!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu