Cei care au fost în clubul Colectiv insistă că efectele pirotehnice au fost mai mult în reclamă decât în realitate. Că trupa Goodbye to Gravity a vrut să atragă public și a exagerat spectaculozitatea lor. În realitate au fost niște amărâte de artificii de pom. Alții zic că nu erau artificii, ci niște lumânări exact ca alea care se pun pe torturi la ziua de naștere. Probabil că și unii și ceilalți minimalizează, nu puteau fi doar niște artificii de pom, nici doar niște lumânări de tort. Dar e clar că nici cine știe ce super-efecte n‑au fost.
În loc să‑i scuze, amănuntul ăsta îi incriminează și mai tare pe proprietarii și managerii clubului. Dacă doar de la un biet băț de artificii s‑a aprins toată sala, e limpede că acolo era o bombă cu ceas. Materialele folosite nu doar că nu erau ignifuge cum ar fi cerut legea și bunul simț, ci erau de‑a dreptul inflamabile. Dacă niște scântei au reușit să aprindă buretele izolației fonice, e clar că o țigară sau o brichetă ar fi putut declanșa același dezastru. Într-un loc unde vin mulți oameni, unde e aglomerație și se bea alcool, primul lucru la care te gândești ca manager e că sigur se vor întâmpla chestii nasoale.
Precis cineva cu o țigară în mână se va sprijini de un perete izolat. Altul, luat de cap de la prea mult alcool, se va amuza să stingă țigara în burete. Altcineva o să încerce cu inconștiență să ardă un colț din burete. Toate scenariile posibile și imposibile trebuie derulate. Se numește managementul riscurilor. Și mai departe e clar ce e de făcut: analizezi cât de probabil e fiecare scenariu și ce impact are. Dacă probabil sau foarte probabil, iar impactul e mare începi să te gândești cum poți preveni riscul respectiv.
Ce înseamnă că e probabil? Când e vorba doar de pierderi materiale, probabilitatea trebuie să fie mai mare de 50% și impactul semnificativ ca sumă ca să te apuci de măsuri preventive. Dar când e vorba de oameni și mai ales de a le pune în pericol viața sau sănătatea e suficient ca probabilitatea să fie de unu la mie. Nu există nici o scuză atunci când riști viața altora, mai cu seamă atunci când îi lași să creadă că sunt în perfectă siguranță.
Iar pentru unele scenarii, al căror impact poate fi moartea unor oameni, n‑ajung măsurile de prevenire. Trebuie să ai și măsuri de combatere: dacă totuși, cu toată prevenția, se întâmplă, ce faci? Care sunt posibilele evoluții ale situației? Și uite așa ajungi la concluzia că plasticul buretelui va scoate mult fum înecăcios, că buretele de pe tavan se va dezlipi sub căldura focului și va cade aprins peste oamenii panicați. Că toată lumea se va îmbulzi disperată spre unica ieșire și se vor călca în picioare unii pe ceilalți. Cum vei trata o astfel de situație de urgență?
În cluburile din România și nu doar în ele, managementul riscurilor nu se face. Doar scenariile cele mai evidente sunt luate în considerare. Măsurile de prevenție sunt simplificate, pentru că e important să nu se cheltuiască mult — clubul trebuie să aducă profit. Iar măsurile de combatere sunt tratate superficial. În esență, în multe locuri din România, managementul riscurilor se face încrucișând degetele și spunând: hai, bă, că n‑o să mi se întâmple tocmai mie!
Până când se întâmplă.
11:11
Din pacate acum exista doar partea comerciala. Individul nu mai conteaza!