Cei care au fost în clu­bul Co­lec­tiv in­sistă că efec­tele pi­ro­teh­nice au fost mai mult în re­clamă de­cât în re­a­li­tate. Că trupa Goo­d­bye to Gra­vity a vrut să atragă pu­blic și a exa­ge­rat spec­ta­cu­lo­zi­ta­tea lor. În re­a­li­tate au fost niște amă­râte de ar­ti­fi­cii de pom. Al­ții zic că nu erau ar­ti­fi­cii, ci niște lu­mâ­nări exact ca alea care se pun pe tor­turi la ziua de naș­tere. Pro­ba­bil că și unii și cei­lalți mi­ni­ma­li­zează, nu pu­teau fi doar niște ar­ti­fi­cii de pom, nici doar niște lu­mâ­nări de tort. Dar e clar că nici cine știe ce su­per-efecte n‑au fost.

În loc să‑i scuze, amă­nu­n­tul ăsta îi in­cri­mi­nează și mai tare pe pro­pri­e­ta­rii și ma­na­ge­rii clu­bu­lui. Dacă doar de la un biet băț de ar­ti­fi­cii s‑a aprins toată sala, e lim­pede că acolo era o bombă cu ceas. Ma­te­ri­a­lele fo­lo­site nu doar că nu erau ig­ni­fuge cum ar fi ce­rut le­gea și bu­nul simț, ci erau de‑a drep­tul in­fla­ma­bile. Dacă niște scân­tei au re­u­șit să aprindă bu­re­tele izo­la­ției fo­nice, e clar că o ți­gară sau o bri­chetă ar fi pu­tut de­clanșa ace­lași dez­as­tru. Într-un loc unde vin mulți oa­meni, unde e aglo­me­ra­ție și se bea al­cool, pri­mul lu­cru la care te gân­dești ca ma­na­ger e că si­gur se vor în­tâm­pla ches­tii nasoale.

Pre­cis ci­neva cu o ți­gară în mână se va spri­jini de un pe­rete izo­lat. Al­tul, luat de cap de la prea mult al­cool, se va amuza să stingă ți­gara în bu­rete. Alt­ci­neva o să în­cerce cu in­con­ști­ență să ardă un colț din bu­rete. Toate sce­na­ri­ile po­si­bile și im­po­si­bile tre­buie de­ru­late. Se nu­mește ma­na­ge­men­tul ris­cu­ri­lor. Și mai de­parte e clar ce e de fă­cut: ana­li­zezi cât de pro­ba­bil e fi­e­care sce­na­riu și ce im­pact are. Dacă pro­ba­bil sau foarte pro­ba­bil, iar im­pac­tul e mare în­cepi să te gân­dești cum poți pre­veni ris­cul respectiv.

Ce în­seamnă că e pro­ba­bil? Când e vorba doar de pier­deri ma­te­ri­ale, pro­ba­bi­li­ta­tea tre­buie să fie mai mare de 50% și im­pac­tul sem­ni­fi­ca­tiv ca sumă ca să te apuci de mă­suri pre­ven­tive. Dar când e vorba de oa­meni și mai ales de a le pune în pe­ri­col viața sau să­nă­ta­tea e su­fi­cient ca pro­ba­bi­li­ta­tea să fie de unu la mie. Nu există nici o scuză atunci când riști viața al­tora, mai cu seamă atunci când îi lași să cre­adă că sunt în per­fectă siguranță.

Iar pen­tru unele sce­na­rii, al că­ror im­pact poate fi moar­tea unor oa­meni, n‑ajung mă­su­rile de pre­ve­nire. Tre­buie să ai și mă­suri de com­ba­tere: dacă to­tuși, cu toată pre­ven­ția, se în­tâm­plă, ce faci? Care sunt po­si­bi­lele evo­lu­ții ale si­tu­a­ției? Și uite așa ajungi la con­clu­zia că plas­ti­cul bu­re­te­lui va scoate mult fum îne­căcios, că bu­re­tele de pe ta­van se va dez­lipi sub căl­dura fo­cu­lui și va cade aprins peste oa­me­nii pa­ni­cați. Că toată lu­mea se va îm­bu­lzi dis­pe­rată spre unica ie­șire și se vor călca în pi­cioare unii pe cei­lalți. Cum vei trata o ast­fel de si­tu­a­ție de urgență?

În clu­bu­rile din Ro­mâ­nia și nu doar în ele, ma­na­ge­men­tul ris­cu­ri­lor nu se face. Doar sce­na­ri­ile cele mai evi­dente sunt lu­ate în con­si­de­rare. Mă­su­rile de pre­ven­ție sunt sim­pli­fi­cate, pen­tru că e im­por­tant să nu se chel­tu­iască mult — clu­bul tre­buie să aducă pro­fit. Iar mă­su­rile de com­ba­tere sunt tra­tate su­per­fi­cial. În esență, în multe lo­curi din Ro­mâ­nia, ma­na­ge­men­tul ris­cu­ri­lor se face în­cru­cișând de­ge­tele și spu­nând: hai, bă, că n‑o să mi se în­tâm­ple toc­mai mie!

Până când se întâmplă.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Irina Stanila

    Din pa­cate acum exista doar par­tea co­mer­ci­ala. In­di­vi­dul nu mai conteaza!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.