Imamii libertății absolute

Vă mai amintiți de aten­tatul din Paris de la începutul anu­lui, redacția la Char­lie Hebdo? Sigur că da, nu e ceva ce se poate uita foarte ușor, iar zilele astea a fost evo­cat de nenumărate ori. Cei mai mulți din­tre noi ni l‐am amintit ca pe un prece­dent al atacurilor din 13 noiem­brie și prob­a­bil — ca și mine — ați gân­dit că lucrurile sunt pe cale să se schimbe spre mai rău în Europa. Războiul con­tra extrem­is­mu­lui nu poate fi câști­gat printr‐o ati­tu­dine defen­sivă. Tre­buie făcut ceva.

Și guver­nele ves­tice au început să facă, mai ales cel francez și cel bel­gian. S‐a insti­tuit starea de urgență. Polițiști și jan­darmi patrulează înar­mați pe străzi. Con­troalele cor­po­rale sunt per­mise. Cir­cu­lația pub­lică a scăzut foarte mult. Eveni­mente pub­lice și spec­ta­cole sunt amâ­nate sau chiar anu­late. O stare de teamă s‐a insta­lat deja în Paris și Brux­elles. Cetățenii sunt îndem­nați să fie vig­ilenți. Iar guver­nul francez și cel bel­gian anunță că mon­i­tor­izează cu mare atenție ce se întâm­plă. Ce înseamnă asta? Supraveg­here. Cum știm că cineva pune la cale un aten­tat? Prin faptele sale? O, nu, căci iată ce se întâm­plă dacă aștep­tăm să se treacă la fapte: mor oameni nevi­no­vați. Vom fi vig­ilenți mon­i­tor­izând cuvin­tele. Vom fi vig­ilenți supraveg­hind tele­foanele, mail­urile, con­vor­bir­ile. Anu­mite cuvinte, anu­mite opinii vor fi declarate per­icu­loase și cei ce le vor rosti sau scrie vor risca să fie ridi­cați de poliție pen­tru a da expli­cații.

Pe inter­net cir­culă diverse son­daje de opinie despre cine sunt cei care ar tre­bui să fie declar­ați indezirabili și expulzați din Europa. De pildă imamii salafiști. Desigur, admitem rațional că unii din­tre ei n‐au făcut nimic deo­cam­dată care să jus­ti­fice măsura expulzării, dar ceea ce spun este foarte necon­ven­abil, așa că, pre­ven­tiv, pen­tru binele nos­tru și al Europei, poate ar fi bine să‐i trim­item acasă la ei.

Până nu demult, înainte de aten­tatele din 13 noiem­brie, au exi­s­tat dis­cuții despre diverse alte lib­ertăți pe care occi­den­tul le îngrădește musul­manilor. Burka musul­mană a fost la un moment dat în cen­trul atenției. Este în reg­ulă să fie interzisă? Unii au spus că da, pen­tru că iden­ti­tatea unei per­soane tre­buie să poată fi sta­bil­ită în orice moment — nu e accept­abil să ne ascun­dem sub hainele pe care le purtăm. Alții au spus că nu e ok, că vio­lăm drep­tul musul­manilor de a se man­i­festa pub­lic con­form cred­inței și tradiției lor. E destul de limpede că acum, după trag­icele eveni­mente din Paris, foarte mulți vor fi în favoarea interz­icerii aces­tui obiect ves­ti­men­tar.

Vor exista foarte curând cuvinte per­icu­loase, opinii indezirabile, tradiții cul­tur­ale interzise. Și toate astea într‐o Europă care se definește ca leagăn al tol­er­anței și diver­sității. Nu mă înțelegeți greșit, nu critic neapărat aceste măsuri. Unele din­tre ele sunt inevitabile. Dar vreau să vă amintesc ceva.

Acum nici un an, după aten­tatele de la Char­lie Hebdo, toată lumea civ­i­lizată a fost indig­nată de ceea ce s‐a întâm­plat. S‐a spus pe mil­ioane de voci că nu poți să ucizi oameni pen­tru că nu‐ți place umorul lor. Dar când a venit vorba de lim­itele lib­ertății de expre­sie, unii — printre care mă număr — au spus că există totuși subiecte asupra cărora ar tre­bui să ne abținem să le trans­for­măm în obiec­tul hazu­lui sau dis­prețu­lui pub­lic, pen­tru că rănim inutil sen­ti­mentele altor oameni. Mulți alții m‐au pus la punct, spunându‐mi că lib­er­tatea de expre­sie nu poate fi îngrădită sub nici o formă și sub nici un motiv. Nici chiar dacă îi aducem pe alții la dis­per­are și furie prin cuvin­tele noas­tre.

Aș vrea să‐i văd pe acei fanatici Char­lie Hebdo — ade­vărați imami ai lib­ertății absolute —  bătându‐se azi pen­tru drep­tul la expri­mare al celor care admiră statul islamic, care cred în isla­mul rad­i­cal, fără să fi comis vreo infracți­une. Să‐i văd protestând că cineva poate fi are­stat doar pen­tru că a pro­nunțat un anu­mit cuvânt, pen­tru că are anu­mite opinii sau se îmbracă într‐un anume fel. Să repete și acum, când ei devin potențiale vic­time, că lib­er­tatea de expri­mare a unui extrem­ist e mai impor­tantă decât lin­iștea lor și a famili­ilor lor.

Sau, dacă n‐o fac, să admită că lib­er­tatea de expri­mare poate și tre­buie să aibă lim­itele sale, căci alt­minteri devine ea însăși o formă de extrem­ism. Și că orice vir­tute poate fi în egală măsură trans­for­mată în viciu prin reaua ei prac­ti­care.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu