Ministerul solidarității naționale

Bis­er­ica orto­doxă, în frunte cu cei mai impor­tanți prelați ai săi, ne tot vor­bește despre opera sa de car­i­tate și despre cum are nevoie de averi și pro­pri­etăți, ba chiar scu­tite de impozite și taxe, pen­tru a le face bani din ele și a putea apoi face fapte de miloste­nie și îngri­jire. Și aici urmează de obi­cei o înșiruire de orfe­li­nate, can­tine sociale și azile de bătrâni care sunt întreținute de bis­er­ică spre binele drept-credincioșilor și al soci­etății în gen­eral. Iar noi ar tre­bui să fim impre­sion­ați și etern recunoscă­tori. Eu nu sunt. Dim­potrivă, eu cred că ceea ce face bis­er­ica este pro­fund anti­creștin și antiromâ­nesc. Și pen­tru că bis­ericii îi place să ne explice cred­ința prin pilde, tot printr‑o pildă am să încerc să explic și eu ceea ce gân­desc.

Într-un oraș, undeva prin Româ­nia, trăiau în bună vecină­tate două familii. Una din­tre ele era mai bogată, avea pămân­turi și avere proven­ite din moșteniri și don­ații ale unora care erau de mult duși pe lumea cealaltă. Cea de‑a doua era ceva mai săracă, cu mai puține pro­pri­etăți, câte putuseră dobândi prin munca lor. Amân­două famili­ile erau for­mate din părinți creș­tini milostivi și fiecare din­tre ele avea câte un copil.

Părinții cei bogați luau din când în când mân­care din cămara lor plină de bunătăți și o împărțeau bol­nav­ilor, orfanilor și bătrânilor. Copilul lor nu vedea decât că provizi­ile din cămară mai scad une­ori și întreba unde s‑au dus, iar ei îi expli­cau că au avut grijă de cei care sunt în nevoie. Apoi cămara se umplea la loc.

Săracii pro­cedau diferit — puneau bucatele pe masă și își rugau copilul să păstreze o parte din porția lui pen­tru a da și altora care n‑au ce mânca; la rân­dul lor, părinții pro­cedau la fel. Pen­tru că masa lor nu era atât de îmbelșu­gată, nu reușeau să pună deop­arte foarte mult pen­tru împărțit, dar atât cât era, duceau împre­ună — părinți și copil — și împărțeau cu mâinile lor celor bol­navi, orfani și bătrâni.

Au tre­cut anii și copiii au cres­cut. Iar părinții bogați se mirau de copilul săracilor care se dovedea mult mai dar­nic cu cei nevoiași decât al lor. Cum se poate așa ceva, când noi am dăruit înzecit celor în nevoie? Cum de copilul nos­tru n‑a dobân­dit miloste­nia pe care noi am dovedit‑o în toți acești ani?

Bis­er­ica orto­doxă este exact în situ­ația părinților bogați. Ia din banii noștri ai tuturor — căci aver­ile care i s‑au acor­dat, scu­tir­ile de impozite și taxe și banii pe care îi primește de la buget, sunt din pro­pri­etatea soci­etății, adică bani și bunuri dobân­dite fără ca ei să fi muncit vre­o­dată pen­tru ele — pre­cum dintr‑o cămară și împarte nevoiașilor. Dar pe copilul lor, eno­ri­așul orto­dox, îl țin departe de această miloste­nie, nu‑l implică direct. Ca și în pilda mea, eno­ri­așu­lui i se spune doar să n‑aibă grijă, că provizi­ile luate din cămară sunt bine folosite. În loc să fie propovă­duită și sădită în mintea, inima și com­por­ta­men­tul fiecărui cred­in­cios, miloste­nia este con­fis­cată în exclu­siv­i­tate de bis­er­ică și exerci­tată în numele comu­nității creș­tine.

Trep­tat sen­ti­men­tul nos­tru de sol­i­dar­i­tate creșt­ină și de iubire a aproapelui scade în inten­si­tate, amenințând să dis­pară com­plet. Soci­etatea de azi devine tot mai pop­u­lată cu oameni egoiști, e tot mai inva­dată de un indi­vid­u­al­ism feroce. Și toți ne plângem despre asta, despre cum nu ne mai pasă unii de alții, despre cum ceilalți sunt surzi și orbi la sufer­ințele și greutățile noas­tre. Dar nu vedem sau refuzăm să accep­tăm că felul în care prac­ticăm creș­tin­is­mul este com­plet eronat, în răspăr cu prin­cipi­ile sale. În loc să ne pese de ceilalți, am del­e­gat bis­ericii oblig­ația com­pa­si­u­nii și sol­i­dar­ității. Și, cu conști­ința descăr­cată, ne putem scu­funda în cel mai ego­ist con­sumerism.

În frun­tea înde­părtării de creș­tin­ism se află chiar bis­er­ica orto­doxă, care s‑a trans­for­mat într-un soi de min­is­ter al sol­i­dar­ității naționale care ne ia banii și îi împarte în numele nos­tru. Nu tre­buie să fiți milostivi ori sol­i­dari — ne spune BOR — se ocupă bis­er­ica de asta pen­tru voi. Tre­buie doar să dați banii și noi, con­tra unui comi­sion pe care îl reținem ca să ne cumpărăm mașini scumpe, haine aurite și să ridicăm palate în care să ne auto­proslăvim, vom fi milostivi în numele vostru. Pen­tru mine acest mesaj și acest com­por­ta­ment sunt pro­fund anti­creș­tine.

Dar lucrurile sunt chiar mai grave decât atât, căci sol­i­dar­i­tatea — fie ea de natură creșt­ină sau nu — mi se pare a fi ceea ce lipsește astăzi românilor pen­tru a deveni o nați­une put­er­nică. Mai mult ca oricând, acum când șansa ne‑a așezat de partea lumii civ­i­lizate, când avem norocul de a avea ali­ați put­er­nici și când s‑a ivit opor­tu­ni­tatea de a ne ridica din ghin­ioanele isto­riei, avem nevoie de sol­i­dar­i­tate în toate formele ei. Fap­tul că sun­tem împied­i­cați să o învățăm și să o exer­săm, că sun­tem lip­siți de o temeinică edu­cație în priv­ința asta — cu buna ști­ință sau din intere­sele mate­ri­ale ale BOR — face ca "opera car­i­tabilă" a bis­ericii să fie pro­fund antiromânească. Nu ratăm doar ocazia de a deveni buni creș­tini. Bis­er­ica ne ia și șansa de a deveni buni români.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu