Bătrânica cu pătrunjelul

O știți pre­cis pe bătrâna care vinde felu­rite verdețuri și legume, toți ați întâl­nit câte una pe lângă mag­a­zinele din oraș, de obi­cei în locuri unde piața nu e prin prea­jmă, încer­când să vă ten­teze cu vreo legă­tură de pătrun­jel, niște usturoi, păstârnac sau gulii. Are un aer amărât, de om obidit și tre­buie să fii de pia­tră ca să treci nepăsă­tor pe lângă ea, văzând‑o cum rabdă frigul de noiem­brie. Îți vine să te oprești, să o întrebi de sănă­tate și să cumperi de la ea ceva, ca să plece acasă cu câțiva creițari în buzunare. Să-și ducă și ea viața mai departe, măcar până mâine.

Une­ori se mai iscă dis­pute despre bătrâna cu verdețuri, se mai aude de câte o întâm­plare când polițiștii au luat‑o pe sus și au întrebat‑o de sănă­tate. N‑are voie să vândă așa, ori­unde, că asta e evaz­i­une fis­cală. Și lumea se indignează pe rețelele sociale și oamenii spun că nu e posi­bil așa ceva, ce rău face o biată bătrână, tre­buie lăsată să-și câștige măcar acei câțiva bănuți, mai ales că statul nu‑i dă nici măcar o pen­sie decentă. De fapt nu statul nu‑i dă. Noi nu‑i dăm, că nu pro­ducem îndea­junși bani ca să fie și pen­tru sănă­tate, și pen­tru edu­cație, și pen­tru pen­sii, și pen­tru ce‑o mai fi nevoie. Și tot noi îi votăm și îi tol­erăm pe politi­cienii ăștia care mai și fură din puținul pe care îl avem.

Dar nu evaz­i­unea este prob­lema reală. Majori­tatea celor ce vorbesc de acest subiect se opresc la aparențe, nu trec din­colo de ele: bătrânica, verdețurile, statul nemi­los și autori­tar. Vă invit să facem un pas mai departe, să tre­cem de aceste aparențe. Să raționăm împre­ună despre cum se naște această situ­ație. Despre cum ajung unele bătrânici să vândă pătrun­jel și gulii pe un ziar, în colțul străzii. De la bun început vom afirma că nu toate cazurile sunt la fel. Nu există nici o pre­tenție de gen­er­alizare abso­lută. Doar niște con­statări seci și con­cluzi­ile log­ice care derivă din ele.

Când vă uitați pe ziarul unei ast­fel de bătrânici, ce vedeți la vân­zare? Une­ori doar niște pătrun­jel. Alte­ori vedeți câteva căpățâni de usturoi, niște păstârnac, niște gulii. Lucruri mărunte. Și întot­deauna în can­tități mici. Puneți un pic deop­arte sen­ti­men­tul de milă care vă cuprinde și întrebați-vă: de unde are o bătrânică săr­mană legume proaspete la vre­mea asta, pe frigul ăsta? E clar că e prea amărâtă ca să aibă seră sau solar. O să spuneți că le‑a cul­ti­vat ea, s‑a chi­nuit în curtea ei și‑a semă­nat, a udat și‑a plivit toată vara ca să vină acum să le vândă. Doar câteva gulii și câteva legă­turi de pătrun­jel? Știți cât costă dru­mul dintr-un sat — chiar apropiat de oraș — până în coltul de stradă unde ați găsit‑o? Cam cât câștigă ea pe cele câteva legă­turi de pătrun­jel. De ce să bată dru­mul, ca să câștige cam cât dă pe auto­buz? Uitați-vă la mâinile ei. Știți cum arată mâinile unui țăran aut­en­tic? Are pământ prin toate crăpă­turile palmei, pielea are culoare pămân­tie și ea de-atâta con­tact cu brazda.

Și dacă bătrânica voas­tră nu prea pare a fi ceea ce ați crezut inițial, gândiți-vă la o a doua vari­antă: poate că e "anga­jata" unuia care a trimis‑o să vă îndu­plece inima să cumpărați. E aproape un fel de a cerși, doar că mână întinsă ține câteva fire de pătrun­jel în ea. Și sunt niște oameni care iau banii la finalul zilei, exact ca la cerșe­tori. Voi cre­deți că faceți un bine. De fapt ați fost înșe­lați.

Cineva care lucrează în poliție mi‑a expli­cat cum funcționează lucrurile prin unele din­tre piețele bucureștene, mai ales cele din nord. Pop­u­lația a cam auzit de afac­er­ile țiganilor sam­sari, care au ocu­pat prin șpăgi și corupție piețele și ei impun prețurile, ei ocupă locurile cele mai "cu vad". Și au început să‑i ocolească, recunoscându‑i după femeile lor care vin­deau la tarabă. Așa că țiganii sam­sari au găsit altă metodă: anga­jează bătrânici cu aspect de mamaie de la țară, îi pun un batic pe cap, o instru­i­esc să spună din ce sat e și‑i dau niște bănuți ca să vândă ea. Lumea cumpără lin­iștită de la bătrâni­cile amărâte, pre­su­puse țărănci aut­en­tice, care nu sunt decât niște pen­sion­are urbane deghizate.

Știți deja cum e cu cerșe­torii, cu rețelele de infrac­tori care îi con­trolează, îi plasează pe străzi și apoi colectează banii. Ace­leași rețele se învârt și în jurul piețelor, plasează bătrânele la colțul străzilor și vă iau banii prin cele mai inge­nioase metode. Iar polițiștii știu foarte bine cine e în spatele aces­tor lucruri, pen­tru că au și ei partea lor din câștig. Când vedeți că saltă o băbuță pen­tru că "face evaz­i­une" vă puteți gândi că fie chiar era o amărâtă care vin­dea ceva ce pro­dus­ese ea, Dum­nezeu știe unde, fie nu era din "paro­hia" celor ce stăpâ­nesc zona aceea. Căci tre­aba polițiștilor este să pro­te­jeze intere­sele aces­tor rețele de infrac­tori — pen­tru asta li se face parte și lor.

Vreți s‑o aju­tați pe băbuță? Luați‑i ceva de mân­care. Întrebați‑o dacă are nevoie de vreun medica­ment. Dați‑i ceva ce sun­teți sig­uri că nu‑i va fi luat. Ceva ce poate să fie cu ade­vărat în folo­sul ei. Pen­tru că până la urmă pen­tru o far­furie de mân­care și un medica­ment a venit să să vândă la un colț de stradă, pe un ziar, o legă­tură de pătrun­jel.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu